Animale de Companie

PARTEA a-I-a

CREŞTEREA CÂINILOR

Capitolul I

BIOLOGIA ŞI CREŞTEREA CÂINILOR

Câinele a fost cea dintâi fiinţă care a însoţit omul în incursiunile

sale pentru a-şi procura hrana, iar mai târziu l-a servit şi în primele

tentative de recunoaştere şi cucerire a spaţiului interplanetar.

O cifră impresionantă din multitudinea vestigiilor creaţiei

artistice ale omului (mai mult de 80 %) are ca subiect animale. În

preistorie, alături de vânat apare frecvent şi o vietate (câinele) care se

situa în aceeaşi tabără cu vânătorul.

Istoria omenirii este plină de exemple în care câinii au fost folosiţi

în lupte, fiind vertiabili “ostaşi” neînfricaţi care mai presus de orice nu

cunosc trădarea. În Evul Mediu câinii erau utilizaţi frecvent în scopuri

militare. Ei însoţeau convoaiele şi transporturile fiind echipaţi special

pentru a fi protejaţi împotriva cavaleriei sau a arcaşilor. Este cunoscut

faptul că Henric al VIII-lea a trimis lui Carol Quintul alături de trupe şi

un batalion de 800 câini Sain-Hubert, iar regina Elisabeta a Angliei, a

reprimat tulburările din Irlanda cu 600 câini dresaţi.

Câinii au efectuat diferite servicii în timpul conflagraţiilor, până

în secolul nostru, fiind folosiţi mai mult în calitate de curieri, sabotaj,

mişcări de obiective, depistări de mine, etc.

Animal de pază, veşnic în stare de veghe câinele a fost folosit la

paza cetăţilor şi a taberelor militare. Este arhicunoscută poveste cu

cetatea Corint apărată de 50 câini de lupta din care făcea parte şi

câinele Sotter. Acesta a fost singurul supravieţuitor al unui atac

inamic şi a reuşit să ajungă la porţile oraşului şi să dea alarma salvând

Corintul de la invazia inamică. Soter a câştigat stima şi a fost

recompensat cu o pensie până la moarte.

Numeroase oraşe foloseau garnizoane de noapte formate din

patrupezi. Astfel, oraşele porturi din Franţa erau păzite noaptea de

câini care patrulau pe străzi odată cu lăsarea serii. Aceste gărzi

incoruptibile au fost desfiinţate în urma unui accident mortal, când o

persoană importantă a fost debarcată noaptea în port, fără a se

cunoaşte parola de trecere şi cânii au atacat-o.

Fernando Cortez (1521) a îngenunchiat Imperiul aztec din

Mexic folosind alături de conchistadori călare şi câinii.

3

Prinţul Conde (mare conducător de oşti) a găsit un Dog pe

câmpul de luptă, l-a adoptat şi acesta a devenit mai târziu consilierul

său în strategii. Acesta dădea laba cu generalii sau căsca când soluţia

propusă nu era cea convenabilă. Ţinând cont de comportamentul

Dogului, Conde nu a acceptat variantele propuse de Consiliu, a pornit

în marş asupra inamicului surprinzându-l noaptea şi a obţinut o

importantă victorie.

Odiseea lui Homer a făcut nemuritor numele de Argos, câinele

credincios a lui Ulise, care după 20 de ani de aşteptare moare în

momentul când îşi revede stăpânul întors din Itaca. Arthemis zeiţa

vânătorii, surprinsă de Acteon când făcea baie în izvor, îl transformă

în cerb. Acesta gonit e sfâşiat de proprii câini.

ORIGINEA CÂINILOR

Originea câinilor nu este complet elucidată, existând mai multe

teorii însă majoritatea nu sunt susţinute de probe certe care să asigure

veridicitatea lor. Astfel, s au emis următoarele teorii:

- teoria care susţine drept strămoş al câinelui – hiena:

- teoria care susţine drept strămoş al câinelui – şacalul:

- teoria care susţine drept strămoş al câinelui – vulpea:

- teoria plurităţii originii câinelui – şacal şi lup;

- teoria originii câinelui domestic din câinele sălbatic (Canis

herzinyus), dispărut.

Dovezi în sprijinul originii din lup

Chiar dacă unele dintre teoriile de mai sus au fost susţinute de

mari personalităţi (de exemplu originea din şacal a fost susţinută de

Charles Darwin şi Kourad Lorenz), cea mai veridică este teoria

descendenţei câinilor domestici din lup. Aceasta se bazează pe mai

multe aspecte şi anume:

- asemănarea izbitoare a exteriorului unor rase de câini cu cel al

lupului ( exemplu ,Ciobănesc German);