Arhitectura Peisajului

Imagine preview
(8/10)

Acest curs prezinta Arhitectura Peisajului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 79 de pagini .

Profesor: Sandu Tatiana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Agronomie

Cuprins

CAPITOLUL I
1.1. EVOLUŢIA ARHITECTURII PEISAJELOR
IMPORTANŢA DISCIPLINEI ARBORICULTURĂ ORNAMENTALĂ ŞI DEZVOLTAREA EI ÎN LUME ŞI ÎN ŢARA NOASTRĂ. 6
1.1.1 Grădinile persane. 7
1.1.2. Grădinile din Asiria şi Mesopotamia. 7
1.1.3. Grădinile egiptene. 8
1.1.4. Grădinile din China. 9
1.1.5. Grădinile japoneze. 12
1.1.6. Grădinile din Grecia. 13
1.1.7. Grădinile romane. 14
1.1.8. Grădinile islamice. 16
CAPITOLUL II
2.1. GRĂDINILE EUROPENE ÎN DIVERSE EPOCI. 19
2.1.1. Grădinile din Italia . ]9
2.1.2. Grădinile franceze. 20
2.1.3. Grădinile engleze. 24
2.1.4. Parcuri mixte. 25
CAPITOLUL III
3.1. PARCURILE ŞI GRĂDINILE DIN SECOLUL AL XIX-LEA ŞI AL XX-LEA. 27
3.2. DEZVOLTAREA ARTEI GRĂDINILOR ÎN ŢARA NOASTRĂ. 28
CAPITOLUL IV
4.1. CARACTERIZAREA STILURILOR ARHITECTURII PEISAJELOR. 33
4.1.1. Caracterizarea stilului peisager sau romantic. 36
4.1.2. Stilul mixt. 37
4.2. GENURILE ÎN ARHITECTURA PEISAJELOR. 38
4.2.1. Genul măreţ. 38
4.2.2. Genul vesel. 39
4.2.3. Genul romantic. 39
4.2.4. Genul liniştit. 39
CAPITOLUL V
5.1. CONŢINUTUL PROIECTELOR DIDACTICE. 41
5.2. ELABORAREA PROIECTELOR DIDACTICE. 42
5.3. CERCETAREA ŞI ANALIZA TERENULUI PE CARE URMEAZĂ A SE EXECUTA PROIECTAREA SPAŢIILOR VERZI. 44
5.4. PRINCIPII DE PROIECTARE A SPAŢIILOR VERZI. 46
5.4.1. Proiectarea în extravilan. 46
5.4.2. Proiectarea în intravilan. 47
5.4.3. Proiectarea pe terenuri orizontale. 47
5.4.4. Proiectarea pe terenuri situate în pantă. 48
5.5.STILURILE ÎN ARHITECTURA PEISAJULUI. 49
5.5.1. Stilul geometric. 49
5.5.2. Stilul peisager. 50
5.5.3. Stilul mixt. 51
5.6. TIPURI DE SPAŢII VERZI. CARACTERIZAREA ŞI PROIECTAREA SPAŢIILOR VERZI URBANE ŞI PERIURBANE. 52
5.6.1. Parcurile. 53
5.6.2. Grădinile. 53
5.6.3. Scuarurile. 53
5.6.4. Spaţiile verzi de pe arterele de circulaţie. 54
5.6.5. Spaţiile verzi din cartierele de locuit. 56
5.6.6. Parcurile şi grădinile sportive. 56
5.6.7. Grădinile botanice. 56
5.6.8. Grădinile zoologice. 57
5.6.9. Spaţiile verzi din incinta intreprinderilor. 57
5.6.10. Spaţiile verzi de pe lângă spitale, sanatorii. 57
5.7. TRASAREA DRUMURILOR ÎN PARCURI ŞI GRĂDINI. 58
5.7.1. Clasificarea drumurilor. 58
5.7.2. Lăţimea drumurilor. 59
5.7.3. Principii de proiectare a drumurilor. 59
5.8. INTRĂRI ŞI IEŞIRI. 61
5.8.1. Intrările. 61
5.8.2. Parcările. 61
5.9. APELE ÎN PARCURI ŞI GRĂDINI. 62
5.9.1. Efectul apelor în peisaj. 62
5.9.2. Principii de amenajare a apelor. 63
5.10. PRINCIPII CARE STAU LA BAZA PROIECTĂRII VEGETAŢIEI ÎN PARCURI ŞI GRĂDINI. 65
5.10.1. Stilul geometric. 65
5.10.2. Stilul natural. 65
5.11. ASOCIEREA ŞI AMPLASAREA VEGETAŢIEI. 66
5.11.1. Arborii. 66
5.11.2. Grupările de arbori şi arbuşti . 67
5.11.3. Pâlcurile. 68
5.11.4. Masivele. 68
5.11.5. Arbuştii. 69
5.12. VEGETAŢIA DE PE MALUL APELOR. 69
5.13. PROIECTAREA AMENAJĂRILOR FLORICOLE. 71
5.13.1. Rondurile. 71
5.13.2. Rabatele. 73
5.13.3. Bordurile. 73
5.13.4. Benzile. 73
5.13.5. Arabescurile. 73
5.13.6. Parterele. 73
5.13.7. Specii lemnoase dendrologice decorative prin flori. 75
5.13.8. Specii lemnoase decorative prin culoarea frunzelor. 76
5.13.9. Specii lemnoase decorative prin forma şi culoarea ritidomului, a scoarţei şi a lujerilor. 77
5.14. PROIECTAREA SUPRAFEŢELOR GAZONATE . 78
5.14.1. Gazonul. 78
5.14.2. Specii indicate pentru gazon. 78
5.14.3. Asocierea speciilor gazonate. 79
5.14.4. Instalarea gazonului. 79
5.14.5. Întreţinerea şi îngrijirea gazonului. 81
5.15. PROIECTAREA ELEMENTELOR ORNAMENTALE ÎN PARCURI ŞI GRĂDINI. 81
5.15.1.Teatrul verde. 81
5.15.2. Pavilioanele. 81
5.15.3. Chioşcurile. 82
5.15.4. Pergolele. 82
5.15.5. Treiajele. 82
5.15.6. Colonadele. 82
5.15.7. Arcadele şi porticurile. 82
5.15.8. Scările. 83
5.15.9. Podurile şi podeţele. 83
5.15.10. Vasele decorative. 83
5.16. ÎNTOCMIREA DEVIZELOR. 83
5.16.1. Deviz de lucrări pentru înfiinţarea peluzelor şi a plantaţiilor de arbori şi arbuşti. 83
5.16.2. Deviz pentru lucrări de întreţinere. 84
5.16.3. Lista materialului vegetal propus pentru amenajare. 85
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ. 91

Extras din document

♦CAPITOLUL I♦

1.1. EVOLUŢIA ARHITECTURII PEISAJELOR

Enumerarea celor mai vestite grădini şi parcuri cunoscute din antichitate şi pâna în prezent ar necesita o listă considerabilă, iar descrierea şi analiza lor ar comporta un adevărat tratat. În paginile rezervate acestui atât de important capitol al arhitecturii peisajere ma voi stradui sa schiţez principalele etape prin care a trecut aceasta artă, de la începuturile ei pâna în zilele noastre. Arhitectura construcţiilor antice, a templelor, palatelor, arcurilor de triumf, a statuilor şi apeductelor clădite în cea mai mare parte din materiale care au rezistat intemperiilor milenare se oglindeşte în vestigii care ne uimesc prin geniul şi mareţia lor artistică. Arta gradinilor antice însă, al căror element decorativ îl formează vegetaţia ca produs efemer al naturii şi apa care circulă pe canale tot atât de efemere, aceasta realizare a spiritului uman este prezentă doar în cunostinţele transmise fie prin legende, fie prin scrieri literare sau miniaturi ulterioare.

Dupa aceste izvoare, începuturile artei grădinilor par a fi fost localizate în diverse centre ale continentului asiatic, şi anume la început în China, India, Siria şi Mesopotamia, apoi în Egipt şi mai târziu în sudul Europei, în Grecia şi în Peninsula Italică, la romani.

În decursul razboaielor dintre popoarele antice, când rând pe rând regate şi imperii apăreau, se dezvoltau şi piereau, produsele spiritului uman, cultura cu tot ce se include în aceasta noţiune, inclusiv arta, au vehiculat de la un popor la altul şi chiar de la un continent la altul devenind un tezaur universal.

La începutul lor, grădinile au avut un scop utilitar, fiind constituite din plante cu rol alimentar; cu timpul, atunci cînd omul a observat că recoltele sale depind în mare parte de anumite forţe naturale, simbolizate prin zeitaţi (de exemplu în Orientul Mijlociu) sau când la egipteni a aparut credinţa renaşterii continue şi reincarnării spiritelor, grădinile s-au transformat din utilitare în locuri de meditaţie religioasă. Într-o etapă mai avansată ele devin locuri de odihnă, cultură şi desfătări, incluzând în compoziţia lor, în afară de vegetaţie şi apă, o serie de edificii şi opere de artă (teatre, portice, statui, băi, terenuri de sport, hipodromuri etc.).

1.1.1 GRĂDINILE PERSANE

La Persepolis, oraş regesc, apoi la Sardes şi în împrejurimi, grădinile lui Cyrus, Xerxes, Darius, erau cele mai vestite în antichitate, fără a fi totuşi considerate printre cele 7 minuni, ca cea din Babilon. Dupa scrierile lui Xenophon (sec. IV. î.e.n.). "Paradisul" lui Cyrus la Sardes avea formă geometrică, cuprinzând în interior pomii, arbori forestieri şi ornamentali, totul fiind împărţit în parcele prin canale de irigaţie; în anumite părţi erau construite pavilioane şi edicule, iar în altele se aflau răspândite animale de vânătoare, astfel că asocierea elementelor celor două regnuri, vegetal şi animal, completa imaginea paradisului terestru.

Grădinile erau împarţite în patru mari părţi, rezultate din încrucişarea a doua axe perpendiculare, formate din două canale la intersecţia cărora era o construcţie, palatul, pavilionul, sau uneori numai o fântână. Cele 4 braţe ale canalului reprezentau cele 4 fluvii ale cosmosului, orientate spre cele 4 puncte cardinale.

Canalele de irigaţie erau la un nivel mai ridicat decât plantaţiile şi parterele de flori, pentru ca acestea sa fie mai uşor irigate prin rigole sau infiltraţie. În acest cadru pur geometric, vegetaţia era repartizată după funcţiunile ei: plantaţiile de arbori mari pentru umbră şi loc de vânătoare, reprezentaţi prin platani, ulmi, chiparoşi etc.; arbuştii decorativi ca: laur, miri, trandafir, pentru a fi populaţi cu păsări cântătoare; speciile fructifere: portocali, lămâi, rodii, piersici etc., pentru fructe şi micile partere de flori pentru coloritul si frumuseţea lor.

Apa era elementul care dădea viaţa şi marea placerea decorului prin perspectiva pe care o deschideau canalele, prin murmurul stropilor şi jeturilor filiforme ce antrenau gândurile pâna la visare, în stări de euforie. Grădinile persane erau închise între ziduri, avind fie un turn central, fie câte unul la cele 4 colţuri ale grădinii. Ele au fost mult influenţate, în decursul vremurilor, de arta chino-mongolă şi indiana şi au influenţat, la rândul lor, grădinile din Orientul Mijlociu, din Egipt şi din Grecia.

1.1.2. GRĂDINILE DIN ASIRIA ŞI MESOPOTAMIA

În vechime aceste grădini se numeau „Eden", cuvânt care în limba sumeriană însemna stepe şi căruia apele Tigrului şi Eufratului conduse printr-o bogata reţea de canale pentru irigat, dar şi măestria horticultorilor, i-a transformat sensul în paradis terestru.

Se aminteşte despre grădini binecuvântate încă din mileniul al III-lea î.e.n., denumite „Ziqqourat" pentru ca erau constituite în terase succesive, descrescânde, formând un fel de turnuri multietajate. Printre cele 7 minuni ale antichitaţii figurează şi „grădinile suspendate din Babilon", construite de către Nabucodonosor al II-1ea pentru soţia sa Amytis.

Grădinile suspendate din Babilon se mai atribuie a fi aparţinut legendarei regine Semiramis (Semiramida, sec. al IX-lea î.e.n.). Denumirea de „grădini suspendate" este improprie, deoarece nu erau suspendate, ci susţinute fie pe piloni, fie pe construcţii boltite.

Grădinile-minune din Babilon, find construite din mai multe terase (etaje), aveau circa 22 m înălţime, din care 8 m reveneau terasei I şi 13 m terasei a II-a. Ca dimensiuni, terasa I avea 45x40 m, a II-a 40x30 m, iar a III-a şi a IV-a mai reduse. Terasa I, cea mai de jos era sprijinită pe 14 săli boltite, cu un culoar central. Se crede că Alexandru Macedon şi-a dat sfârşitul într-una din aceste săli, în urma febrei de care suferea (323 î.e.n.). Terasele erau dalate cu pietre late, asezate pe câte un strat de bitum, care forma în acelaşi timp şi un liant între ele. Deasupra dalelor existau mai multe rânduri de căramidă nearsă, aceperite cu plăci de plumb, iar deasupra acestora erau amplasate carămizi sfărâmate (arse) pentru drenaj şi un strat de pamânt vegetal de 2 m grosime la prima terasă şi de 1 m la ultima.

Pentru udarea plantelor erau 3 fântâni, una cu secţiune patrată şi două de formă ovală, prin care, cu ajutorul uncr găleţi prinse de un lanţ se aducea apa necesară de la un bazin legat printr-un canal cu râul Eufrat. După unii apa era ridicată cu ajutorul pompelor hidraulice. Vegetaţia ornamentală era compusă din palmieri, curmali, duzi, rodii, tamarix, smochini, jujubieri, jasmin, trandafiri, tulipe. Palmierul-curmal dădea umbra binefăcătoare sub care creşteau celelalte plante, parterele cu thymus, hysopus şi bazinele cu lothus.

Fisiere in arhiva (1):

  • Arhitectura Peisajului.doc