Cartoful

Face parte dintre plantele aduse din America în Europa, unde s-a extins treptat în cultură

In Anzii Americii de Sud, cartoful este o plantă veche în cultură, intrând în mitologia şi ritualul religios al indienilor, fapt confirmat de numeroase vase în formă de tuberculi sau cu picturi reprezentând cartofii, descoperite în cimitirele indiene de pe coastele Pacificului din Peru şi Chile, de prin secolul II e. n.

Juan de Castellanos în lucrarea sa "Historia del nuova reina de Granada ("Istoria Noului Regat al Granadei") din anul 1536, face prima menţiune scrisă de un european despre această plantă,descriind cultura de cartofi întîlnită în satul indian Sorocota (lângă oraşul Valez în Columbia) unde se comercializa cartoful din împrejurimi.Civilizaţia”incaşă”10 milioane

In anul 1538 Pedro Cieza de Leon găseşte însemnate suprafeţe cu cartof în regiunile muntoase din Columbia, Ecuador şi Peru, unde cartoful constituia principala sursă de hrană.Descrie procesul de obtinere a “chuno”produs de conservare uscată-aliment de bază pt civilizaţia incaşă

In Europa, cartoful a fost introdus întâi în Spania (1565) folosindu-se material originar din Peru.

In noile condiţii s-a răspîndit destul de repede în cultură, dacă numai cu opt ani mai tîrziu (1573) reprezenta obiect de comerţ. Ulterior a fost răspîndit în diferite grădini botanice din Europa. La sfîrşitul secolului al 16-lea cartoful a fost cunoscut în Anglia, dovadă fiind descrierea lui de către botanistul curţii regale, John Gerard, în ierbarul său (1597). În acea perioadă este cunoscut şi în Italia, de unde este introdus în Belgia (1587)

Din Italia, prin intermediul episcopului Philip de Sivry, doi tuberculi ajung în poaesia botanistului Carola Clusius din Viena, care I-a descris în lucrarea sa "Plantarum rariorum historia“ (1601)

În anul 1590 medicul Scholz din Breslau (Silezia) îl trimite 2 tuberculi de cartofi botanistului Bauhin din Basel (Elveţia), care descrie planta în lucrarea sa “Phytopinax " (1596) sub denumirea de Solanum tuberosum esculentum, denumire luată şi de Karl von Linne

In Franţa, cartoful se cunoaşte pe la începutul secolului al 17-lea ( descris de Olivier de Serres), astfel că prin 1616 era o legumă apreciată la curtea regală din Paris,)

In Europa de Nord cartoful s-a introdus în cultură mai tîrziu (după anul 1700).

Extinderea în cultură a cartofului s-a făcut la început lent existînd reţinere sau chiar rezistenţă. Extinderea culturii cartofului a fost condiţionată în bună parte de perioadele de foamete care au bântuit Europa de vest în sec.l7-lea

In Provinciile Române cartoful se cultiva pe suprafeţe mai mari de pe la începutul secolului al 19-lea, însă este posibil ca prin grădini, îndeosebi în Transilvania, cultura să fie mai veche.In Tara Românească şi Moldova cartoful a fost introdus în perioadele de mare foamete de la începutul secolului 19 (1913 în Moldova,1918 în Tara Românească)

In Moldova cartoful a fost adus pe timpul domnitorului Scarlat Calimachi (1812-1819) din Bucovina de nord care era sub dominaţie austriacă (I.Ionescu de la Brad)

În Muntenia – pe timpul domniei lui Ioan Vodă Caragea 1812-1819 cartoful a fost introdus din Transilvania pe pieţele Bucureştiului

unul dintre primele manuale de îndrumări practice de agrioultură, apărut la Blaj în anul 1760, se intitula "Instrucţiuni practice pentru cultura cartofilor", fapt care dovedeşte existenţa culturii cartofului în ţara noastră, încă de pe la mijlocul secolului al 18-lea sau chiar mai devreme.

In Moldova, arată Ion lonescu de la Brad în "Lecţiuni elementarii de agricultură", cartofii au fost introduşi "la foametea cea mare din 1818; căci cartofii sunt resursa cea mal preţioasă pentru a scăpa oamenii de foamete".

In lucrarea "Documentele familiei Calimachi" (H.Iorga, 19o2) se menţionează că domnitorul Calimachi, a făcut eforturi pentru extinderea cartofului, trimiţînd pe la sate oameni care cunoşteau cultura cestei plante să sfătuiască şi să îndrume ţăranii. In acea perioadă Al. Beldiman traduce din greacă broşura "Învăţătură sau povăţuire pentru facerea pâinii din cartofle", tipărită la Iaşi în 1818

Intre primele luorări despre această plantă, în ţara noastră, este menţionată şi o carte despre cartof a profesorului G.Maior, apărută în anul 1897

importantă plantă alimentară, furajeră şi cu mare pretabilitate pentru industrializare sub formă de pommes frittes (french frittes), chips, fulgi de cartof, extrudate, făină de cartof, cartof deshidratat, conservat sau murat.

Valoarea energetică a cartofului reprezintă o treime din cea a pâinii, jumătate din cea a ouălor şi cărnii, fiind de două ori mai mare decât a morcovilor şi de trei ori mai mare decât a verzei sau tomatelor

Consumul anual pe locuitor este cuprins în general între 30 şi 150 kg, în Europa fiind în medie de 80 kg de cartof pe an.

În furajarea animalelor cartoful constitue un nutreţ deosebit de valoros. Deşi nu se cunosc soiuri speciale pentru furajarea animalelor rezultatele furajării cu cartofi cazuţi de la sortare sau taiaţi pe parcursul operaţiilor de recoltare sunt foarte apreciati, îndeosebi în furajarea porcinelor,a vacilor cu lapte sau a păsărilor, folosit atât sub formă proaspătă cât şi fiert sau opărit şi însilozat, sau fiert în amestec cu tărâţe sau cu făină de porumb

Vrejii de la soiurile tardive şi din loturile semincere care sunt verzi la data recoltării se pot mura împreună cu alte plante (deşi s-au obţinut rezultate bune nu se practică)

În procesul de industrializare a cartofului se folosesc mari cantităţi de tuberculi pentru obţinerea amidonului, spirtului sau a altor produse derivate ca: glucoză, dextroză, dextrină,cleiuri, cauciuc sintetic, etc.

Spirtul şi amidonul rezultat din prelucrarea cartofului constituie o importantă materie primǎ pentru o serie de industrii: alimentarǎ, celulozǎ şi hârtie, petrolierǎ şi minierǎ, farmaceuticǎ, cosmeticǎ, etc.

De asemenea cartoful este utilizat şi la producerea bioetanolului care în amestec cu benzina este considerat combustibilul secolului XXI.

Din punct de vedere fitotehnic cartoful este o foarte bună plantă premergătoare pentru majoritatea culturilor, permite pregătirea bună a patului germinativ, într-o stare de afânare corespunzătoare şi lipsit de resturi vegetale grosiere.

Valorifică bine terenurile uşoare, nisipo-lutoase, reuşeşte bine în zonele umede şi răcoroase (mai puţin prielnice cerealelor).