Extras din curs

ECOSISTEME HORTICOLE

Horticultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul culturii legumelor, pomilor, viţei de vie şi a florilor. Ca domenii de activitate horticultura cuprinde sectoarele de producţie definite ca: legumicultură, pomicultură, viticultură, floricultură şi arhitectura peisajului.

Valorificând eficient condiţiile de climă, sol şi relief au fost delimitate areale foarte bine definite pentru fiecare domeniu de producţie al horticulturii. Astfel, cultura legumelor se practică pe terenurile fertile din lunca râurilor datorită faptului că speciile legumicole în majoritatea lor sunt iubitoare de apă. Pomicultura şi viticultura sunt amplasate de regulă în zona colinară. Mai mult decât atât în zonele cu anotimpuri mai reci foarte multe culturi horticole pot fi cultivate în spaţii protejate.

Apărută iniţial ca o îndeletnicire practică, cultura legumelor, pomilor şi a viţei de vie a avut o evoluţie progresivă trecând de la acumulări de cunoştinţe şi experienţă la generalizări, principii şi legi, devenind o ştiinţă aplicată.

Horticultura ca ştiinţă se ocupă de studiul particularităţilor biologice ale speciilor horticole, de relaţiile acestora cu condiţiile de mediu în vederea valorificării în măsură cât mai mare a potenţialului lor biologic cu scopul obţinerii unor producţii competitive. Ca ştiinţă tehnică şi biologică, horticultura face apel la o serie de discipline cum ar fi: botanica, fiziologia plantelor, pedologia, agrochimia, genetica, protecţia plantelor, mecanizarea, etc.

În învăţământ, din horticultură ca disciplină didactică s-au desprins o serie de noi discipline cum ar fi: legumicultura, pomicultura, pomologia, viticultura, enologie, ampelografia, floricultura şi arhitectura peisajului.

IMPORTANŢA HORTICULTURII

Ponderea sporită a culturilor horti - viticole în economia mondială, a producţiei agricole se datorează importanţei pe care o au legumele, fructele şi struguri în alimentaţia raţională a omului. De asemenea această pondere este şi urmare a faptului că în venitul naţional al ţărilor cultivatoare un rol deosebit de important îl au aceste culturi.

Importanţa alimentară.

o alimentaţie raţională nu poate fi concepută fără folosirea zilnică a legumelor, fructelor şi a derivatelor acestora. Consumul produselor horticole contribuie la:

- hidratarea şi tonusul organismului, altfel tomatele, castraveţii, salata conţin 94 – 95% apă, morcovul 87 – 91%, merele – 84%, strugurii 75 – 80%;

- asigură organismului uman vitaminele şi sărurile minerale necesara: legumele şi fructele asigură 90-95% din necesarul de vitamina C, vitamina A – 60 – 80%, 20 – 30 % din grupul de vitamina B şi până la 100% din vitamina P. De asemenea legumele şi fructele au un conţinut foarte ridicat în săruri de calciu, fier, fosfor, magneziu, potasiu care intră în constituţia scheletului, a diferitelor ţesuturi şi echilibrează reacţia sucului gastric. De asemenea, aceste săruri minerale susţin procesul de calcifiere normală a organismului.

- contribuie la bilanţul energetic al omului. Dintre factorii de nutriţie energetici, fructele şi strugurii conţin: glucide – până la 16 % la fructe şi până la 35% la struguri. Glucidele se găsesc în principal sub formă de zaharuri şi zaharoză care sunt uşor asimilabile.

- ca sursă de grăsimi şi proteine – la unele fructe conţinutul în lipide depăşeşte 50%: alune, nuci, migdale şi al proteinelor de cca. 18 – 20%.

- legumele şi fructele asigură organismului fibrele celulozice absolut necesare pentru buna funcţionare a aparatului digestiv.

Importanţa terapeutică

Alături de valoarea alimentară, foarte multe legume şi fructe au proprietăţi terapeutice. Încă din antichitate era cunoscută însuşirea terapeutică a merelor. Astfel merele coapte se foloseau pentru tratarea rănilor pielii, sucul de mere era folosit contra tusei iar florile de măr pentru combaterea inflamaţiei ochilor.

Unele substanţe numite fitoncide (ceapă, usturoi, praz, ridichi, hrean) au efecte bactericid. În ultima vreme o foarte căutare o are varza albă, care conţine substanţe antibiotice ce asigură o igienă a alimentaţiei. Varza albă, crudă sau sub formă de suc se recomandă în tratamentul ulcerului, având proprietăţi cicatrizante deoarece conţine săruri de potasiu şi vitamina K.

Merele, perele şi gutuile fiind bogate în pectină contribuie la reducerea colesterolului prevenind ateroscleroza şi infarctului miocardic.

Însuşirile terapeutice şi farmacologice ale vinului au fost recunoscute încă din antichitate. Datorită compoziţiei sale complexe din care se detaşează componenţii fenolici, vinul consumat în cantitate moderată are efecte benefice asupra organismului uman. Numeroase anchete realizate în ultimi ani au confirmat faptul că populaţia consumatoare de vin roşu prezintă procente reduse ale mortalităţii provocate de maladiile cardiovasculare şi de asemenea un număr mai mare de longevivi.

Produsele horticole reprezintă o sursă importantă de valută pentru echilibrarea balanţei externe. România are un loc foarte important în categoria ţărilor exportatoare de legume, fructe, struguri şi flori deoarece dispune de condiţii naturale dintre cele mai favorabile pentru obţinerea unor produse de cea mai bună calitate.

Pomii şi viţa de vie valorifică cel mai bine terenurile în pantă precum şi terenurile nisipoase, improprii altor culturi agricole. În aceste condiţii, cultura plantelor horticole reprezintă sursa de existenţă a multor sute de mii de oameni din România. De asemenea, producţia horticolă este absolut necesară pentru industria conservelor deoarece horticultura este cea care asigură materia primă.

Horticultura folosind o gamă foarte diversificată de maşini, utilaje, substanţe chimice de combatere a bolilor şi dăunătorilor, îngrăşăminte chimice, a devenit un factor determinant pentru crearea şi dezvoltarea unor industrii specializate pentru aceste maşini şi utilaje.