Economie Agrara

Imagine preview
(9/10)

Acest curs prezinta Economie Agrara.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 78 de pagini .

Profesor: Gavril Stefan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Agronomie

Extras din document

Capitolul 1

Economia agrară – parte componentă a sistemului ştiinţelor economice

1.1. Obiectul de studiu

“Economia agrară” face parte din familia ştiinţelor economice şi are ca obiect, studiul formelor particulare şi concrete ale legilor care guvernează fenomenele şi mecanismele economice din agricultură, respectiv cercetează şi explică conţinutul relaţiilor agrare şi a procesului de producţie agricolă.

Definiţia enunţată mai sus presupune înţelegerea principalilor termeni cuprinşi în ea, respectiv: “ştiinţa economică”, “agricultură”, “relaţii agrare” şi “procesul de producţie agricolă”.

I. Ştiinţa economică

În sens iniţial termenul de economie provine de la grecescul “oikia” care semnifică casa şi “nomos” care semnifică regula – arta de a “gira” casa, cu alte cuvinte, organizarea şi conducerea diferitelor activităţi domestice cu scopul de a asigura pe cât mai bine posibil existenţa membrilor familiei. În timp casa a devenit o ţară, un grup de ţări, pământul întreg şi, de la peroadă la perioadă s-au produs importante schimbări. Progresul tehnic a adus mijloace din ce în ce mai eficiente, relaţiile dintre oameni şi grupuri de oameni s-au dezvoltat, activităţi noi au apărut, populaţia a fost şi este într-o creştere continuă,….dar, noi ne confruntăm cu aceleaşi probleme: cum organizăm resursele limitate de care dispunem pentru a face faţă nevoilor noastre şi a ne asigura existenţa la nivel individual şi colectiv? În acest sens trebuie să răspundem la trei întrebări: ce trebuie să producem pentru a asigura satisfacerea nevoilor noastre? care sunt modalităţile? cum repartizăm aceste bogăţii produse între oameni?. Maniera în care activităţile umane răspund la aceste trei întrebări constituie astăzi domeniile economiei.

Ştiinţa economică vizează deci, studiul fenomenelor economice (producţia, consumul, schimbul etc.), a mecanismelor (confruntarea cererii şi a ofertei pe piaţă) şi a interacţiunilor existente între aceste fenomene (producţia este tributară investiţiilor şi invers).

Din punct de vedere al conţinutului, importantă este distincţia între macro-economie şi micro-economie, între disciplinele care studiază anumite părţi din viaţa economică a unei ţări. Astfel,

• macro-economia are ca obiect studiul economiei la nivel naţional sau mondial, respectiv observă şi analizează următoarele elemente:

-acţiunea diferitelor categorii de actori economici şi a mecanismelor care regizează funcţionarea lor;

-producţia realizată pe ansamblul întreprinderilor naţionale;

-consumul plobal al gospodăriilor;

-repartiţia populaţiei active pe sectoare de activitate;

-intervenţia statului în economie;

-rezultatele comerţului exterior;

-inflaţia;

-relansarea sau accelerarea creşterii economice etc.

• micro-economia are ca obiect studiul fenomenelor, mecanismelor şi relaţiilor economice care au loc la nivel de unitate de producţie (întreprinderea) sau la nivel de unitate consum (individul), sens în care se interesează de domeniile de activitate ale economiei – tehnic, comercial, financiar,…, de gestiunea întreprinderilor, de analiza comportamentului consumatorilor sau sintetizând de răspunsul la întrebarea - cum întreprinderea sau consumatorul gestionează resursele de care dispune pentru aşi satisface cât mai bine interesele sau obiectivele?.

Disciplinele care studiază viaţa economică a unei ţări, formează sistemul ştiinţelor economice, care include:

1. Ştiinţe economice fundamentale – economia politică, istoria gândirii economice, statistica, ştiinţa conducerii.

2. Ştiinţe economice teoretico-aplicative – economia rurală, economia agrară, economia industriei, economia comerţului, economia construcţiilor, economia serviciilor etc.

3. Ştiinţe economice de graniţă – econometria, sociologia economică, istoria economică, geografia economică, ecologia, cibernetica economică.

În cadrul acestei clasificări economia agrară face parte din grupa ştiinţelor economice teoretico-aplicative, care se ocupă cu studiul unei părţi din organismul economic – agricultura – şi vizează răspuns la următoarele probleme:

• cum utilizăm resursele agrare pentru a face faţă nevoilor la nivel individual şi colectiv în condiţiile conservării mediului înconjurător?;

• care sunt cele mai eficiente căi de creştere şi dezvoltare economică a agriculturii şi a diferitelor activităţi economice legate de aceasta?;

• care trebuie să fie pârghiile de piaţă pentru a se evita suboferta sau supraoferta de produse agricole şi care sunt efectele acestor fenomene asupra agricultorilor şi a economiei în general?.

II. Agricultura

– cuvântul agricultură în interpretare strict toponimică semnifică cultivarea pământului (provine din asocierea latinescului ager = câmp, cu latinescul colere = a cultiva). Acest sens restictiv continuă să fie utilizat de istorici şi etnografi, fapt care reduce ramura economică a agriculturii numai la activitatea de cultivare a plantelor, deşi dicţionarele precizează corect că agricultura are două mari diviziuni: cultura plantelor (inclusiv exploatarea suprafeţelor acoperite de păşuni şi fâneţe) şi creşterea animalelor. Pe lângă termenul de agricultură se utilizează termenul de sector agroalimentar.

Aagroalimentarul, - desemnează un ansamblu de activităţi economice care înglobează producţia agricolă destinată consumului uman, prelucrarea şi comercializarea produselor agricole şi aprovizionarea exploataţiilor agricole cu produse (factori de producţie – ingrăşăminte, pesticide, maşini, utilaje etc.) şi servicii (consultanţă tehnică şi economică, executarea diverselor lucrări agricole etc.). Cu alte cuvinte “agroalimentarul”, desemnează spaţiul economic “post-recoltă”, numit avalul agriculturii în care produsele agricole “brute” sunt transformate în produse alimentare şi distribuite consumatorilor finali şi, spaţiul economic “ante-recoltă” care cuprinde activităţi economice din amontele agriculturii legate de furnizarea de bunuri şi servicii intermediare necesare agricultorilor numite generic “agrofurnituri”, (fabricarea şi distribuirea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor, materialelor, energiei, combustibililor, tractoarelor, maşinilor şi utilajelor agricole şi de industrializare a produselor agricole etc.

În afara sectoarelor de activitate menţionate mai sus, agroalimentarul înglobează de asemenea şi activităţile agricole şi industriale care nu produc produse alimentare cum ar fi: producţia de alcool destinată diferitelor industrii sau producţia de textile (lână şi produse din lână, bumbac şi produse din bumbac, in, mătase naturală etc). Întrucât aceste produse nu sunt destinate consumului alimentar, literatura de specialitate se foloseşte de un concept mai larg , şi anume cel de “sistem agroindustrial”, care cuprinde toate activităţile economice din amontele agriculturii, agricultura propriu-zisă şi toate activităţile economice din avalul agriculturii care transformă şi comercializează produsele agricole alimentare şi nealimentare. Astfel, conceptul de agroalimentar se foloseţte exclusiv pentru desemnarea ansamblului de activităţi economice care au ca obiectiv obţinerea produselor alimentare, iar relaţia cu conceptul de agroindustrial este de la parte la întreg (sistemul agroalimentar este partea din “întreg” - numit sistem agroindustrial).

“În literatura engleză de specialitate se utilizează expresiile “farming” cu sensul de a desemna procesul tehnic de producţie agricolă (vegetală + animală) şi “agriculture”, cu sens mai larg incluzând toate domeniile (unelte şi maşini, sisteme de agricultură, solurile, landsaftul, conservarea, prelucrarea şi industrializarea produselor, calitatea producţiei, comercializarea produselor, transporturile, construcţiile, îmbunătăţirile funciare, organizarea teritoriului, propaganda agricolă, statistica agricolă, organizarea muncii şi a producţiei s.a.). Restul domeniilor adiacente (din grupa instituţiilor, relaţiilor şi ideologiilor) intră în noţiunea de “agrarian”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Economie Agrara.doc

Alte informatii

ACEST CURS ESTE PREDAT IN CADRUL USAMV IASI, LA ID