Importanta Ameliorarii Plantelor

Imagine preview
(8/10)

Acest curs prezinta Importanta Ameliorarii Plantelor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 39 de pagini .

Profesor: Constantin Leonte

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domenii: Agronomie, Industria Alimentara

Extras din document

Ameliorarea plantelor - ad melior (limba latină) = la mai bine – reprezintă ştiinţa aplicativă care foloseşte legile geneticii, legile eredităţii în vederea obţinerii de material biologic nou, soiuri şi hibrizi precum şi pentru producerea de sămânţă şi material săditor pentru cultură.

Crearea de soiuri şi hibrizi prezintă importanţă pentru faptul că în economia unei culturi, soiul contribuie cu 30% din preţul produsului respectiv.

Odată creat un material biologic, acesta îşi menţine proprietăţile, caracterele şi însuşirile o perioadă de 10-20 de ani timp în care se economiseşte 30% din preţul produsului respectiv.

Este o ştiinţă aplicată şi care are legătură cu alte discipline după cum urmează: Genetica – foloseşte legile acesteia pentru orice combinaţie hibridă, pentru obţinerea efectului heterozis, pentru selecţia formelor mutante, pentru obţinerea formelor poliploide;

Fiziologia – în procesul de creare a soiurilor este nevoie să se cunoască procesele de creştere şi dezvoltare, perioada de vegetaţie, diferite fenofaze pentru fiecare specie în parte;

Biochimia – pentru cunoaşterea proceselor de acumulare a diferiţilor compuşi chimici, substanţelor organice, substanţelor minerale care vor alcătui produsul principal.

Fitopatologia – pentru a cunoaşte biologia fiecărui agent fitopatogen pentru care să găsim gene de rezistenţă care vor fi inoculate în materialul respectiv;

Entomologia – pentru a cunoaşte biologia dăunătorilor în crearea de soiuri rezistente;

Viticultura, pomicultura, legumicultura – pentru a se putea stabili cele mai bune tehnologii care să corespundă cerinţelor soiurilor respective;

Management, marketing – în sensul de a putea cunoaşte cerinţele pieţei în momentul în care soiul va fi terminat şi scos în producţie.

Etapele ameliorării plantelor:

- Etapa ameliorării empirice

- Etapa ameliorării ştiinţifice

Etapa ameliorării empirice datează de la începutul luării în cultură a unor specii până spre începutul secolului 18 şi până la descoperirea sexelor la plante când pe baza selecţiei făcute de om şi completată cu selecţia naturală s-au obţinut populaţii locale, soiuri locale pentru mai multe specii.

Acestea au fost purtate dintr-un areal în altul odată cu popoarele migratoare fiind îmbunătăţite neştiinţific şi asigurând necesarul de hrană pentru populaţiile care le utilizau.

Plantele existente în momentul de faţă s-au format în anumite areale de pe glob acolo unde au găsit condiţii optime de creştere şi dezvoltare, acestea fiind numite centre de origine.

Ca urmare a evoluţiei, a acţiunii omului, există la ora actuală anumite areale pe glob unde o anumită specie este mai bine dezvoltată şi are mai multe “rude apropiate”, varietăţi, convarietăţi, specii, subspecii care formează aşa numitele centre genice.

Centrele de origine sunt reprezentate de acele areale de pe glob unde s-au format pentru prima dată unele specii de plante.

Centrele genice reprezintă acele suprafeţe unde se găseşte cea mai mare diversitate de forme, cea mai mare frecvenţă a genelor pentru o anumită specie.

În ceea ce priveşte centrele de origine, majoritatea cercetătorilor menţionează existenţa a 12 centre şi care sunt următoarele:

- Centrul 1 situat în centrul Chinei şi partea sa vestică unde-şi au originea dintre plantele horticole: Brassica rapa, Allium fistulosum, Malus baccata, Malus spectabilis, Malus asiatica, Pirus serotina, Prunus triflora.

- Centrul 2 situat în partea centrală şi sud vestică a Indiei: Phaseolus aureus, Brassica nigra, Cicer arietinum.

- Centrul 3 situat în nord vestul Indiei, Asia mijlocie: Vicia faba, Spinacia oleracea, Phaseolus aureus, Allium cepa, Prunus armeniaca.

- Centrul 4 situat în Asia mică, Iran: Petroselinum hortense, Cerasus avium, Cerasus vulgaris.

- Centrul 5 situat în Bazinul mediteranean: Petroselinum sativum, Prunus domestica, Vitis vinifera, Allium cepa, Asparagus officinalis.

- Centrul 6 situat în Absinia, Somalia, Etiopia: Pisum sativum, Lens esculenta.

- Centrul 7 situat în America Centrală, Mexic: Phaseolus vulgaris, Phaseolus multiflorus, Lycopersicum cerasiforme, Capsicum anuum, Capsicum pubescens.

- Centrul 8 situat în Peru, Ecuador, Bolivia: Phaseolus vulgaris, Phaseolus lunatus, Lycopersicum esculentum.

- Centrul 9 situat în Canada, Nordul Americii.

- Centrul 10 situat în Australia.

- Centrul 11 situat în Europa Centrală.

- Centrul 12 situat în Sudan, Nigeria, Africa de sud.

Etapa ameliorării ştiinţifice a început odată cu secolul 19 şi a fost marcată de crearea în mod deliberat, prin metode ştiinţifice, unele forme noi cu capacitate mare de producţie.

În cadrul acestor forme s-a procedat la o selecţie riguroasă dar o dată cu dezvoltarea geneticii, variabilitatea existentă în cadrul materialului nu a mai fost suficientă şi din acest motiv a trebuit să se mărească această variabilitate.

Odată cu dezvoltarea ştiinţelor biologice s-au găsit metode pentru îmbunătăţirea variabilităţii şi anume hibridarea, cosangvinizarea, poliploidizarea, toate urmate de selecţie în cadrul materialului.

În ţările dezvoltate acolo unde speciile cultivate găseau condiţii optime de creştere şi dezvoltare, s-au creat aşa numitele şcoli de ameriorare pentru speciile respective.

În viticultură, perioada ameliorării ştiinţifice începe după apariţia filoxerei prin căutarea şi găsirea metodelor de rezolvare a rezistenţei la acest dăunător, astfel s-au făcut hibridări între viţele europene şi cele americane, s-au creat soiuri de portaltoi care prezintă rezistenţă la filoxeră.

În domeniul pomiculturii, ameliorarea ştiinţifică începe în secolul 18 prin obţinerea primelor soiuri de măr în Rusia prin hibridare liberă.

În secolul 19 începe aplicarea hibridărilor dirijate pentru măr, păr, cireş obţinându-se soiuri care şi în acest moment există în colecţii.

În România ameliorarea plantelor a înregistrat aceleaşi etape ca şi în celelalte ţări, etapa empirică ajungând până în anul 1900 iar etapa ştiinţifică fiind marcată de activitatea lui Vlad Cârnu Munteanu, primul profesor de ameliorare la şcoala centrală de agricultură Herăstrău.

Fisiere in arhiva (1):

  • Importanta Ameliorarii Plantelor.doc

Alte informatii

cursurile 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12