Management în Agroturism

INTRODUCERE

Practicarea agroturismului s-a extins din ce în ce mai mult în a doua

jumătate a secolului al XX-lea, în aproape tot continentul european. O vacanţă la

ţară a intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat, natură, spaţii pur ecologice.

Căutarea mediului rural, pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală în

practica mondială a turismului actual. De aceea, regiunile rurale ale Europei

înscriu turismul, rând pe rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.

Turismul integrat în zonele şi localităţile rurale reprezintă o alternativă de

a rezolva, în acelaşi timp, probleme ce privesc, pe de o parte, satul, iar pe de altă

parte oraşul. Prin turism rural se vor putea rezolva probleme ale politicii

amenajării teritoriului, ale echilibrului oraş-sat, conturându-se astfel o schimbare

socială ce oferă posibilitatea populaţiei de la oraş să-şi regăsească rădăcinile,

valorile culturale, destinderea fizică, liniştea şi calmul pierdute sau uitate.

În ţările Uniunii Europene, agroturismul nu este un fenomen nou. De-a

lungul timpului, pentru majoritatea ţărilor U.E. – timpul însemnând câteva

decenii – cazarea turiştilor s-a practicat de o manieră mai mult sau mai puţin

spontană ori organizată.

Noul în acest domeniul se manifestă prin expansiunea fenomenului turistic

în spaţiul rural. Această expansiune se explică, pe de o parte, prin relansarea

dezvoltării regiunilor rurale şi, pe de altă parte, prin diversificarea formelor de

practicare a turismului de masă. De aceea, ţările U.E. înscriu turismul în cadrul

politicilor de dezvoltare locală pe viitor, sub denumirea specifică de turism rural.

Intrat în obişnuinţa vacanţelor multora dintre turiştii lumii, agroturismulnu

mai este o noutate. Pentru marea majoritate a locuitorilor Europei, celor două

Americi, Noii Zeelande, Australiei, vacanţele la ţară sunt preferate din ce în ce

mai mult, atât de utilizatori (turişti) cât şi de prestatori (amfitrioni/proprietari ori

angajaţi ai acestora). Activitatea s-a dovedit a fi rentabilă - mai ales ca urmare a

schimbării preferinţelor şi obişnuinţelor turiştilor către turismul individual - în

dauna turismului de masă sau a celui de tip “industrial”.

Pe de altă parte, migrarea către oraş, modernizarea muncii în sectorul

agricol, schimbările provocate de creşterea concurenţei în lumea rurală prin

lărgirea pieţei libere comunitare1, au o contrapondere în agroturismul. Activităţile

din sfera turismului pot relansa economic satele, dacă atitudinea binevoitorare a

locuitorilor acestora - de a primi şi accepta în mijlocul lor valul risipitorilor şi

pretenţioşilor oaspeţi – este receptată favorabil.

CAP. I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND TURISMUL RURAL

ŞI AGROTURISMUL

1.1 DEFINIREA ŞI SCOPUL TURISMULUI RURAL

Turismul rural este o activitate economică complexă, cu o largă sferă de

cuprindere, care pune în evidenţă, printr-un mecanism propriu, circulaţia turistică

rurală. Căutarea mediului rural pentru odihnă şi recreere este o tendinţă generală

în practica mondială a turismului. Venind în întâmpinarea acestei tendinţe,

numeroase organizaţii de turism, lucrative sau obşteşti, din diverse ţări europene

se preocupă, de mai mulţi ani, de organizarea şi instituţionalizarea turismului în

spaţiul rural.

Astfel, în ţările cu un grad ridicat de urbanizare şi industrializare a apărut

necesitatea de a recrea sau crea ambiantul rustic-rural sub multiple forme: sate de

vacanţă, ferme de vacanţă, sate club sau pentru tineret, staţiuni rurale de odihnă,

precum şi satul turistic care, în ultimii ani, deţine un loc prioritar.

Prin deschiderea graniţelor europene „Anul turistic“ – 1990 – a fost

înfiinţat EUROGITES, organizaţie care acoperă întreaga Europă geografică.

Programul de acţiune al C.E. pentru perioada 1990-1992 a oferit acestei

organizaţii mijloacele necesare pentru a putea transpune obiectivele stabilite prin

statut, în acţiuni concrete. (26)

Din anul 1993 România este membră EUROGITES. În condiţiile de astăzi,

când EUROGITES nu primeşte fonduri pentru a putea pune în aplicare obiectivele

stabilite prin statut şi pentru a avea succes, turismul din toate ţările Europei şi

implicit din România trebuie să valorifice iniţiativa, pasiunea şi curajul

întreprinzătorilor particulari.

Fiind un fenomen socio-economic nou în evoluţia turismului, preocupările de

a defini turismul rural sunt sporadice şi pot fi întâlnite în literatura de specialitate

diferite definiţii conform unor orientări de moment a specialiştilor.

Astfel, după unele abordări psihologice (107), turismul rural este definit ca o

formă particulară de turism, ca un domeniu şi o artă a primirii turistului şi a unui

comportament ce diferă de alte forme de turism. Putem aprecia că turismul rural

este o stare de spirit specifică locuitorilor rurali, care implică foarte mult respect

faţă de oaspeţi. Ca urmare, turistul nu este un anonim, ci un oaspete de seamă, un

prieten al familiei, care revine mereu cu plăcere la pensiune. Ca atare, se poate

observa o mare diversitate a schimbului de impresii între turişti şi gazdă,

cultivându-se continuu relaţii care duc în cele din urmă la intensificarea fluxului

turistic din zonă.