Resursele Furajere

Legea pentru organizarea producerii şi folosirii raţionale a resurselor de nutreţuri precizează că “Sunt considerate nutreţuri… toate produsele de origine vegetală, animală, minerală şi de sinteză care, folosite în hrana animalelor, determină asigurarea funcţiilor vitale şi punerea în valoare a potenţialului productiv al acestora”.

Cum resursele furajere sunt foarte variate, Legea nr. 22/1971 le clasifică, în funcţie de caracteristicile nutritive şi de provenienţă în opt grupe, aşa cum se arată în tabelul 18. În practica agricolă, de regulă se foloseşte gruparea lor după origine în nutreţuri vegetale, animale, minerale şi combinate.

14.1. Furajele de origine vegetală

Întrucât problemele privind producerea, păstrarea şi conservarea furajelor de origine vegetală constituie obiectul altei discipline, vom prezenta, în cele ce urmează, numai date privind valoarea nutritivă, cantităţile şi modul de administrare a acestor furaje, la diferite specii şi categorii de animale.

14.1.1. Furajele verzi

Furajele verzi se caracterizează printr-o digestibilitate ridicată (70-80%) şi un conţinut ridicat de proteine, vitamine şi săruri minerale. Când sunt consumate cu plăcere de animale, influenţează favorabil funcţia de reproducţie, creşterea şi dezvoltarea ca şi producţia de lapte. Nutreţul verde se obţine de pe pajiştile naturale şi cultivate, având o valoare nutritivă diferită în funcţie de compoziţia botanică a pajiştilor şi de faza de vegetaţie. Se poate folosi prin păşunat sau prin cosire şi administrat ca atare. Cele mai valoroase nutreţuri verzi sub aspect nutritiv se obţin de pe pajiştile în care predomină plante din familia leguminoaselor şi gramineelor.

Valoarea nutritivă medie a acestor nutreţuri este de 0,15-0,20 UN şi 20 g PD/1 kg.

Nutreţul verde de pe pajiştile naturale nu acoperă necesarul de hrană al animalelor, impunându-se astfel cultivarea plantelor de nutreţ, în special leguminoase şi graminee care dau producţii mari de masă verde la ha.

Dintre leguminoasele de nutreţ cultivate, prezintă o importanţă deosebită lucerna, apoi trifoiul, sparceta, ghizdeiul (ca plante perene) şi mazărea, măzărichea, soia furajeră, fasoliţa (ca plante anuale). Aceste furaje se caracterizează printr-un conţinut ridicat de proteină şi săruri de calciu şi potasiu uşor asimilabile, caroten, vitamina C şi E. valoarea nutritivă medie a leguminoaselor perene cultivate este de 0,7 UN şi 25-30 g PD.

Se administrează tuturor speciilor şi categoriilor de animale, dar pentru rumegătoare administrarea lucernei se va face cu precauţie datorită producerii meteorizaţiilor. Pentru acest motiv, lucerna nu se va administra în stare udă.

Leguminoasele anuale (mazăre, măzăriche, soia) sunt cultivate de cele mai multe ori în amestecuri cu graminee, fiind cunoscute sub denumirea de borceaguri.

Borceagul de primăvară este un amestec de măzăriche cu ovăz sau orz de primăvară iar cel de toamnă, măzăriche cu secară sau grâu. Valoarea nutritivă este de 0,16 UN şi 20 g PD/kg. Sunt cunoscute bine de toate speciile şi categoriile de animale, în mod deosebit până la înspicarea gramineelor.

Gramineele cultivate, reprezentate în primul rând de cele anuale (porumb, secară, iarbă de Sudan, orz, ovăz, sorg) şi mai puţin de cele perene (golomăţ, obsigă, oviscios, timoftică, firuţă), sunt consumate bine de către animale începând însă de primăvara foarte timpuriu.

Valoarea nutritivă a gramineelor cultivate anual este în medie de 0,17 UN şi 10-15 g PD, iar cele perene ajunge la 0,20 UN şi 15 g PD. Se folosesc în special în hrana taurinelor (vaci de lapte) şi a cabalinelor. Alte plante cultivate pentru masa verde sunt: varza furajeră (în special pentru vacile de lapte), floare soarelui şi rapiţa.