Lucrări de Întreținere la Bordul Navei

PARTEA ÎNTÂI

CAPITOLUL I

Introducere

Nava este un ansamblu de elemente constructive, capabil sa pluteasca si sa se deplaseze pe apa în scopul efectuarii unui lucru util.

Pentru ca nava sa poata îndeplini în conditii optime scopul pentru care a fost construita, trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:

- sa aiba asigurata o suficienta rezistenta mecanica;

- sa aiba calitatile specifice unei singure deplasari în conditii de continua variatie si influenta asupra navei a celor doua medii: APA si AERUL.

De asigurarea rezistenta mecanice se ocupa ramura stiintei navale denumita “Constructia navei”, iar de calitatile nautice se ocupa “Teoria navei”.

Cunoasterea legilor elaborate de teoria navei are o importanta deosebita pentru proiectant si constructor si importanta “capitala” pentru cei ce exploateaza si manevreaza nava, deoarece acestora le da posibilitatea de a anticipa modul de comportare a navei în diverse conditii de exploatare, sub actiunea fortelor ce actioneaza asupra ei si de a lua masurile de prevenire a situatiilor care pot deveni, la un moment dat, dificile sau periculoase pentru nava.

1. Geometria navei

Pentru a aprecia calitatile nautice si manevriere ale navei trebuie sa se studieze forma acesteia, pe baza urmatorilor perametrii de constructie.

Planul de forme – concretizarea grafica a formelor navei. El se foloseste la efectuarea calculelor necesare în procesul de proiectare a navei, dar si în timpul exploatarii navei, la reparatiile ce se executa la corp, la andocarea navei etc.

Planul de forme cuprinde proiectia celor trei plane ortogonale a sectiunilor efectuate prin corpul navei:

- planul diametral (PD) – planul vertical longitudinal care împarte în doua parti simetrice;

- planul de baza (PB) – planul orizontal care trece prin partea inferioara a carlingii centrale;

- planul cuplului maestru (Ä) – planul vertical transversal (PT) care trece prin jumatatea lungimii navei (L/2) împarte nava în doua jumatati diferite: jumatatea prova si jumatatea pupa.

Vericale se numesc sectiunile paralele cu planul diametral. Se fac 2 la 5 astfel de sectiuni. Intersectia planului diametral cu corpul navei da forma etravei, a chilei, etamboului si liniei puntii.

Planuri de plutire se numesc sectiunile paralele cu planul de baza, iar intersectiile acestor planuri cu suprafata corpului navei se numesc linii de plutire. Se fac 4 la 10 linii de plutire.

Cuple se numesc sectiunile paralele cu planul maestru. Numerotarea sectiunilor care definesc coastele navei se face de la pupa spre prova. La unele nave militare, numaratoarea se face de la prova spre pupa. Se fac 21 de cuple.

Longitudinalul planului de forme, în care cuplele (coastele) navei apar în adevaratele lor forme si marimi, se obtine proiectând toate sectiunile pe planul cuplului maestru.

Orizontalul planului de forme, în care planurile de plutire apar în adevaratele lor forme si marimi, se obtine proiectând planurile de plutire, planurile verticale si cuplele, pe planul orizontal.

Linia de plutire (WL) este determinata de intersectia suprafetei carenei cu planul plutirii.

Aria limitata de linia de plutire formeaza aria plutirii (S).

Aria limitata de conturul carenei în sectiunea maestra si planul plutirii formeaza sectiunii maestre (Am).

În afara de acestea, se fac adesea si alte sectiunii în corpul navei care sunt duse sub unghiuri oarecare fata de linia de apa si care se numesc diagonale.

În planul longitudinal este reprezentata în proiectie si linia puntii. Ea se ridica spre capete formând selatura sau curba longitudinala.

În general, selatura este variabila, de la 0,02L pâna la 0,04L: