Reabilitarea zonelor limitrofe unităților industriale poluate

Capitolul 1

Introducere

Aspecte generale privind poluarea mediului

1.1. Mediul ca sistem

Mediul reprezintă totalitatea lucrurilor materiale, evenimentelor şi energiilor de care depinde viaţa unei fiinţe. Cel mai important rol îl au formele de materie şi energie care înconjoară sistemele vii, forme ce reprezintă mediul ambiant al acestora, pe scurt mediul. Acesta are dimensiuni care se măsoară de la imediata apropiere la spaţii cosmice incomensurabile. Organismul constituie împreună cu mediul un sistem funcţional unitar, cei doi factori fiind inseparabili; legătura dintre ei se exprimă genetic prin forme biotice şi fiziologic prin schimburile de substanţă dintre organism şi mediu.

Mediul natural reprezintă totalitatea factorilor naturali care se prezintă într-o anumită stare de echilibru şi care determină condiţiile de viaţă pentru regnul vegetal, animal şi om. Mediul natural este un sistem deschis spre transformare, iar legăturile dintre acesta şi om sunt de interdependenţă.

Mediul natural cuprinde următoarele elemente: aerul, apele, solul (şi subsolul) şi formele de viaţă. Aceste componente nu există ca elemente în sine, ci ca un complex organic foarte sudat, acesta fiind un argument în plus că mediul este un sistem.

1.1.1. Componentele mediului natural

Omul, ca şi componentă biotică, a modificat mediul natural într-un ritm mai rapid decât evoluţia firească a acestuia, transformându-l în mediu geografic. Activitatea omului în cadrul mediului natural (ca şi component al mediului dar şi ca beneficiar al acestuia) a condus la lărgirea noţiunii de mediu natural către cea de mediu înconjurător care are alături de componentele abiotice naturale, componentele artificiale create de om (uneori aceste componente se opun factorilor care-i asigură perpetuarea, paradoxal).

Mediul reprezintă ansamblul factorilor ecologici în conjunctura cărora activitatea umană a provocat modificări profunde, de cele mai multe ori, ireversibile.

Savantul român Emil Racoviţa a definit mediul înconjurător ca fiind «totalitatea înfăptuirilor, fenomenelor şi energiilor lumeşti ce vin în contact cu o fiinţă de care depinde soarta acesteia şi a căror acţiune provoacă o reacţiune în aşa zisa fiinţă».

În dicţionarul Larousse mediul înconjurător are următoarea definiţie: ”ansamblu de elemente naturale sau artificiale care condiţionează viaţa omului».

În accepţiunea Uniunii Europene, mediul înconjurător reprezintă un ansamblu de elemente care, în complexitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, acelea care sunt sau cele care nu sunt sesizabile.

Mediul înconjurător reprezintă ansamblul la un moment dat al factorilor naturali fizici, chimici, biologici şi sociali care, în strânsă interacţiune, influenţează echilibrul ecologic şi determină condiţiile de viaţă pentru om şi de dezvoltare a societăţii.

Legea Protecţiei Mediului (137/1995) defineşte mediul ca ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: a) aerul, apa, solul şi subsolul; b) toate straturile atmosferice; c) toate materiile organice şi anorganice ca şi fiinţele vii; d)sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele de la a) la c) inclusiv valorile istorice, culturale şi estetice rezultate. Mediul reprezintă o noţiune relativă deoarece nu se poate interpreta decât vis-a-vis de om, fără om nu există mediu înconjurător nici din punct de vedere geografic, nici din punct de vedere ecologic.

Fiind un sistem foarte închegat în care fiecare element are rolul şi funcţiile bine determinate, mediul se poate clasifica astfel:

· după modul utilizării resurselor

- mediu natural (sau cvasinatural);

- mediu urban;

- mediu rural.

· după forma impactului uman

- mediu cu ecosisteme echilibrate – zone neafectate de activităţi umane;

- mediu cu ecosisteme neechilibrate – omul a efectuat transformări multiple;

- mediu cu ecosisteme degradate natural (cutremure, inundaţii) sau antropic (construcţii, poluare);

- mediu cu ecosisteme artificiale: zonele urbane şi cele industriale;

- mediu complex format din asocierea de sisteme din tipurile anterioare.

· după influenţa pe care o exercită asupra omului

- mediul cosmic - forţele fizice de provenienţă cosmică;

- mediul geofizic – forţele fizice legate de alcătuirea Pământului;

- mediul climatic – temperatura şi umiditatea;

- mediul orografic – formele de relief;

- mediul edafic – compoziţia şi structura solului;

- mediul hidrologic – apa;

- mediul atmosferic – aerul;

- mediul geochimic – compoziţia chimică a scoarţei terestre;

- mediul biochimic – totalitatea produşilor metabolici;

- mediul biocenotic – biocenoza.

1.1.2. Trăsăturile mediului ca sistem

· este un sistem viu şi deschis, dominat de legi economice;

· nu poate fi descompus în elementele sale componente, deoarece acestea se află într-o strânsă interdependenţă;

· funcţiile sale nu sunt o însumare a funcţiilor elementelor componente, ci o exprimare integrată a acestora;

· are independenţă funcţională şi capacitate de autoreglare datorită energiei interne şi prelucrării informaţionale;

· schimburile de materie, energie şi informaţii se realizează atât între elementele sistemului cât şi cu exteriorul acestuia;

· este un sistem neanticipativ deoarece, intrările la un moment dat, nu depind de ieşirile la momente consecutive;

· este structurat pe principiul specializării, fiecare element îndeplinind roluri diferite şi bine definite, dar care nu este universal valabilă, în alt sistem având o altă specializare (baza eficienţei tuturor sistemelor);

· elementele constitutive nu se pot substitui unele cu altele;

· elementele sale posedă legături cvasistohastice, evoluţia obţinându-se ca urmare a relaţiilor dintre ele;

· funcţionează după următoarele legi ale factorilor limitativi

- legea toleranţei - evoluţia unui element este dependentă în anumite limite de toleranţă de celelalte elemente;

- legea minimului, a maximului şi a optimului – ca un caz particular al primei legi;

- legea relativităţii - evoluţia unui element este funcţie de celelalte elemente care joacă rol de factori limitativi;

- legea acţiunii combinate a factorilor;

- legea interdependenţei factorilor;

încercarea de a depăşi limitele de creştere şi dezvoltare din cadrul sistemului mediu, se produc dezechilibre.

1.1.3. Funcţiile mediului ca sistem

· generator de impulsuri primare-datorită proceselor de producţie;

· colector al produselor reziduale;

· captator de energie pentru circulaţia materiei şi informaţiei - transformările energetice având loc în conformitate cu principiile termodinamicii;

· asigură circulaţia materiei între elementele sistemului dar şi prin schimburile acestuia cu exteriorul;

· asigură menţinerea unei stabilităţi relative a propriei structuri şi a intensităţii cu care se îndeplinesc celelalte funcţii;

· furnizor de servicii pentru om în vederea menţinerii vieţii pe pământ (fotosinteza, schimburile biogeochimice, procesele genetice etc.) şi asigurarea calităţii vieţii (în cadrul mediului lărgit cu componentele economice şi sociale).