Folclor

INTRODUCERE

Folclorul este parte inseparabilă din viaţa unui popor şi oglindind-o în aspectele sale diverse şi se impune ca un important mijloc de cunoaştere a omului, a vieţii sociale, a cadrului naţional în care se desfăşoară acesta.

Este legat de momentele cele mai importante din viaţa colectivităţilor şi individului: muncă, sărbători, naştere, căsătorie, moarte etc., şi îl însoţeşte pe om la bucurie şi necaz, îl ajută în muncă şi îl întăreşte în lupta pentru o viaţă în colectivitate. Folclorul a îndeplinit şi îndeplineşte mereu multiple şi importante funcţii: magice, funcţie utilitară, funcţie de felicitare şi urare, ceremonială, istorică, de alinare a durerii, distractive, estetice etc.

Este însuşi modul de viaţă al oamenilor de-a lungul istoriei şi exprimând în forma imaginilor artistice necazurile şi bucuriile de a se integra în identitatea unei ţări, unui neam, năzuinţele de libertate ale lui şi comunităţii din care face.

Folclorul se dovedeşte a fi o artă în definiţie pură, de legare de real printr-un sublim artistic, de răspuns uman la momentele cruciale ale vieţii, existenţei.

Creaţia populară se manifestă întotdeauna într-un anumit context, printr-un sincretism artistic de tentă comunitară populară, în momente temporale desfăşurate ciclic. Folcloriştii deosebesc însă de acestea creaţiile populare ce aparţin ciclului familial, integrat ciclului general al vieţii, al vârstelor, din repertoriul nupţial şi funebru. Departe de a considera folclorul cu funcţiile sale avute în trecutul istoric, al vieţii naturale, patriarhale, subliniem încă de la început, că numărul şi modalităţile specifice ale exprimării folclorice scad pe măsura transformării societăţii umane, prin redimensionarea spaţiului ţărănesc existent, în exprimare artistică. Este viu încă, replică a transcendentului filozofic al comunităţii la realitatea sa fundamentală, dar şi la aspectele imediate. Capacităţile de adaptare a folclorului la noi realităţi, este un fenomen asupra cărora nu s-au dat răspunsuri cuvenite, de multe ori acestea neaparţinându-i.

Dincolo de toate aceste probleme, lucrarea noastră capătă cu atât mai multă preocupare pentru asimilarea unui istoric context naţional folcloric în care a avut loc însăşi formarea, evoluţia cultural artistică a poporului român. Folclorul muzical este o mărturie, un depozit istoric degradat pe alocuri, dar un izvor teoretic de procese muzicale asupra unei substanţe muzicale încă exploatat pe deplin. Folclorul, cu funcţiile sale, cu capacităţile de integrare într-un mediu ancestral se manifestă încă în comunităţile săteşti izolate, dar fenomenul poluării acestuia este atotcuprinzător. Probabil că în istoria milenară ale poporului român au avut loc astfel de răspântii, dar contemporaneitatea cu mijloacele sale audio – video o considerăm a fi responsabilă doar parţial de pierderea caracteristicilor fundamentale ale folclorului, caracteristici ce pot fi găsite în orice manual, curs sau tratat de folclor. O paralelă cu folclorul altor naţiuni europene moderne nu reconsideră afirmaţiile noastre de mai sus. Dezvoltarea unei societăţi din zilele noastre este invers proporţională cu prezenţa folclorului, nu şi a popularului, unii dintre teoreticieni – fie şi de pe plaiuri mioritice – operând o egalitate între cei doi termeni. Se teoretizează inconştient producţia culturală unei naţiuni în straturile ei cele mai generale. Din această cauză, producţiile folclorice suferă modificări esenţiale devenind producţii de spectacol, de divertisment în spaţiul culturii de consum, modificări ale exprimării specific - naţionale, exacerbând elementele muzicale de aiurea. .