Introducere în Antropologie

SISTEMUL ŞTIINŢELOR DESPRE OM

O sintagmă precum “ştiinţe socio-umane “ este dominantă pentru o dimensiune expresivă a gândirii umane şi concentrează, în puţinătatea ei, o seamă de discipline istorice, economice, lingvistice, sociologice, filosofice, teologice şi antropologice, care, în timp şi spaţiu, se ocupă succesiv şi în acelaşi timp de om şi societate.

Acest “socio-uman” de care se preocupă ştiinţele din profilurile de mai sus, primeşte din partea fiecărei ştiinţe o anumită întruchipare. Astfel, există un “socio-uman” specific în ştiinţele istorice, în ştiinţele economice, în ştiinţele lingvistice, în ştiinţele sociologice, ştiinţele filosofice, ştiinţele teologice şi ştiinţele antropologice. Toate acestea cu specificul fiecăreia alcătuiesc sistemul ştiinţelor despre om şi societate, un sistem diferit de ştiinţele naturii (biologie, fizică, matematică, etc.). În cadrul acestui sistem distingem între subsistemul ştiinţelor sociale şi subsistemul ştiinţelor umaniste. Antropologia este atât o ştiinţă socială, cât şi o ştiinţă umanistă.

Ca ştiinţă socială şi umanistă antropologia are mai multe matrici disciplinare. Avem astfel o antropologie generală, cum există o sociologie generală, o economie politică generală, o psihologie generală, o pedagogie generală. Funcţia principală a antropologiei generale o reprezintă formarea culturii generale a unor specialişti.

În practica academică nu vom găsi însă tratate de “antropologie generală” după un singur tipar. Astfel, George-Hubert de Radkowski, a elaborat o Antropologie generală (Amarcord, 2000) din studii ce reprezintă diversitatea abordărilor antropologice şi nimic altceva. În spaţiul cultural american manualele, micile tratate şi marile tratate ce vizează o antropologie generală se numesc “Cultural Antropology”, cu o nuanţă specifică a termenului “cultural”: comportament social uman integrat în structuri axiologice organizaţionale şi simbolice complexe şi specifice. În spaţiul european “cultura” înseamnă creaţie spirituală : filosofie, literatură, artă, arhitectură, pe când în viziunea unei “cultural antropology”, cultura reprezintă un “ansamblu complex ce include cunoasterea, credinţele, arta, morala, dreptul, tradiţiile şi orice alte producţii şi modalităţi de viaţă create de omul ce trăieşte în societate”(Tylor, 1871).

În ce ne priveste îi vom spune acestei antropologii de problematică generală: antropologie socială, iar problematica ei este studiul omului ca fiinţă bio-psiho-socio-cultural-spirituală. Se conturează o serie de raporturi : în“bio” avem conturat raportul om-natură, în“psiho” este implicat raportul om-sine, în “socio” este conturat raportul om-societate şi comunitate, în“cultural” se instituie raportul dintre om şi gândire, om şi limbă, om şi civilizaţie, om şi valori morale, estetice, ştiinţifice, iar în“spiritual” citim raportul dintre om şi divinităţi, dintre om şi religie, dintre om şi sacru, în variantele complexe şi tainice ale acestuia.

Aceste raporturi au generat matrici antropologice distincte, conturând un sistem al ştiinţelor despre om, ce însumează următoarele antropologii:

Antropologia biologică şi antropologia fizică cercetează şi interpretează variaţiile caracteristicilor biologice ale omului, în timp şi spaţiu, relaţiile dintre patrimoniul genetic şi mediul geografic, ecologic şi social. Pornind de la particularităţi morfologice, psihologice şi evoluţii particulare, antropologia biologică îşi formează interogaţii precum “ Pentru ce dezvoltarea psihomotorie a copilului african e mai avansată ca a celui european?” (Laplantine, 2001, 13). Pe temeiul unei astfel de problematizări e firesc ca domeniul antropologiei biologice sau fizice să-şi subsumeze studiul formelor craniilor, măsurarea scheletelor, talia, picioarele, culoarea părului, comparaţiile anatomice între rase şi sexe, genetica populaţiilor, ce este înnăscut şi ce este dobândit prin experienţă în biosul uman.

În vecinătatea antropologiei biologice sau fizice se inscrie paleo-antropologia, o reconstituire arheologică a componentelor organizaţionale, tehnice şi culturale a omului societăţilor dispărute. E o cercetare arheologică de teren centrată nu pe relicve de civilizaţie şi epoci istorice,ci pe omul şi întruchiparea condiţiei lui sociale, culturale şi spirituale în societăţi ascunse sub straturile timpului şi spaţiului.

Antropologia culturală, cum deja am subliniat îşi asumă un domeniu larg de cercetare precum culturi şi civilizaţii străvechi, organizarea socială, politică, spirituală, ritualică a unor comunităţi privite întotalitatea lor. Studiază sisteme de înrudire şi sisteme de cunoaştere, sisteme lingvistice, sensurile simbolurilor, relaţiile interetnice, fenomenul multiculturalismului. Datorită lui Claude Lévi-Strauss domeniul antropologiei culturale a fost fixat într-un cadru general, sintetic şi teoretic, etnologia şi etnografia fiind numite subdomeni sau subramuri ale antropologiei culturale (Claude Lévi-Srauss, 1978).