Programare în Limbaj de Asamblare

De ce utilizăm limbajul de asamblare ?

compilatoarele translatează codul sursă in limbaj (cod) maşină;

îndepărtare de limbajul de asamblare, dar nu de renunţare la el; multe medii IDE şi compilatoare C, Pascal, Basic, Fortran, LabView etc.) prezintă facilităţi de inserare de linii scrise direct în limbaj de asamblare.

componente ale SO, critice şi performante realizate în LA, deoarece aceste secvenţe trebuie să consume cât mai puţin timp şi, eventual, cât mai puţină memorie

Programe hibride: LA + LNI.

Modulele complexe sunt scrise în LNI, iar cele ce sunt critice in (LA).

compilatorul are "cunoştinţe limitate" asupra întregului program -> set generalizat de instr. dar nu sunt optime în situaţii particulare.

Experienţa LA -> programe mai eficiente şi în limbajele evoluate;

Depanarea ajunge şi la depanarea codului obiect.

LA este mult mai dificil decât un LNI, deoarece programatorul trebuie să cunoască pe lângă LA şi structura internă a calculatorului.

Scurt istoric

Charles Babbage, 1839, “Maşină Analitică”

1937, Howard Aiken, Univ. Harvard, “Calculatorul cu Secvenţă de Comandă Automată“ (1939-1944), MARK I.

1942, ENIAC (Electronic Numerical Integrator And Computer), Pennsylvania, (1945-1946). El conţinea circa 18.000 tuburi electronice şi executa 5.000 adunări/sec.

John von Neumann- EDVAC (Electronic Discrete VAriable Computer, 1952, universitatea Princeton, USA)- a stabilit cele 5 caracteristici principale ale calculatorului cu program memorat:

mediu de intrare;

memorie;

secţiune de calcul;

mediu de ieşire

unitate de comandă;

- generaţia I-a ( 1946-1956), caracterizată prin:

hard : relee, tuburi electronice;

soft : programe cablate, cod maşină, limbaj de asamblare;

capacitate memorie : 2 Kocteţi;

viteză de operare : 10.000 operaţii/sec.

- generaţia II-a (1957-1963) a fost marcată de apariţia tranzistorului:

hard : tranzistoare, memorii cu ferite, cablaj imprimat;

soft: limbaje de nivel înalt (Fortran-1956, Algol-1958, Cobol);

memorie : 32 Kocteţi;

viteza : 200.000 instrucţiuni/sec.

- generaţia III-a (1964-1981), caracterizată prin :

hard : circuite integrate (la început pe scară redusă SSI, apoi pe scară medie, MSI şi largă, LSI – 1000 componente pe chip; scara de integrare se referă la numărul de componente electronice pe unitatea de suprafaţa), cablaje imprimate multistrat, discuri magnetice, apariţia primelor microprocesoare;

soft : limbaje de nivel foarte înalt (C-1972, care a stat la baza sistemului de operare UNIX), programare structurată, baze de date, grafică pe calculator;

memorie : 1÷2 Mocteţi;

viteza : 5.000.000 instrucţiuni/sec.