Asigurări și Reasigurări

1. POLITICI SI REGLEMENTARI ÎN DOMENIUL ASIGURARILOR REASIGURARILOR

Asigurarile detin un rol fundamental în structurile economice si sociale nationale, în promovarea spiritului antreprenorial, foarte important pentru cresterea economica a tuturor tarilor. Societatile de asigurare sunt considerate, pe buna dreptate, investitori institutionali majori, indispensabili pentru dezvoltarea pietelor de capital. Importanta financiara a asigurarilor si rolul lor aparte în economie si societate cere, evident, crearea unui cadru legal si prudential adecvat.

Întâlnim o foarte mare varietate a atitudinilor guvernelor în functie de propriile obiective economice pe termen scurt sau pe termen lung. Astfel, în unele tari a fost creat un cadru adecvat si au fost adoptate masuri pentru mobilizarea resurselor nationale si chiar internationale pentru dezvoltarea unui sector puternic de asigurari si reasigurari, iar structura pietei este gândita si stimulata în asa fel meat sa confere atractie si putere, în timp ce în altele, tot mai putine, rigiditatea structurilor existente si a reglementarilor în vigoare cu un puternic caracter protectionist au dus ia efecte contrare, cum ar fi o dezvoltare lenta a sectorului protejat.

1.1 Reglementarea si supravegherea pietelor nationale de asigurari si reasigurari

Se spune pe drept cuvânt ca puterea financiara a unei tari se afla în band §i asigurari. Este o afirmatie care nu mai are nevoie de argumente. De aceea, se poate observa cu usurinta ca, în toate tarile, domeniul bancar si cel al asigurarilor sunt foarte strict reglementate. Acest lucru este firesc deoarece implicatiile activitatii din ac este domenii se rasfrâng în toate planurile (economic, politic, social, cultural), iar urmarile nu sunt doar imediate, având efecte resimtite pe o perioada îndelungata de timp.

Reglementarile si masurile adoptate la nivel national difera de Ia tara Ia tara în functie de gradul de protectie al consumatorului, controlului investitiilor straine si protectia industriilor interne. Datorita internationalizarii tot mai pronuntate a tranzactiilor financiare este din ce în ce mai dificila identificarea si mentinerea unor disparitati între legislatiile nationale care reglementeaza aceste activitati, în special între tarile cu nivel de dezvoltare apropiat.

Reglementarile în domeniul asigurarilor se împart în trei tipuri:

1. reglementari structurale, organizatorice privind conditiile de constituire a societatilor de asigurare si

reasigurare, categoriile de asigurari ce pot fi practicate, formele de asigurare obligatorii;

2. reglementari prudentiale, care se refera Ia: solvabilitate, lichiditate, capital;

3. reglementari referitoare la protectia investitorilor, care se suprapun partial cu celelalte doua, dar

acopera modul în care acestea se desfasoara.

Asigurarile fac obiectul unei supravegheri si a unor reglementari stricte în cele mai multe tari, în special pentru protectia asiguratilor si pentru cresterea rolului acestor servicii în procesul dezvoltarii economice, si nu atât pentru extinderea interventiei statului. Importanta lor a fost recunoscuta pentru promovarea unei concurente sanatoase si a unei comportari responsabile a asiguratorilor. Pentru a servi permanent acestor scopuri, reglementarile si legislatiile nationale se modifica, adaptându-se noilor conditii economice, în vederea asigurarii protectiei companii lor nationale, controlului investitiilor straine si a comertului cu valori si urmaririi transferurilor de fonduri în afara tarii.

Daca avem în vedere una din tarile cu istorie bogata în asigurari, Anglia, se pare ca ideea de interventie a guvernului în practica asigurarilor a fost institutionalizata odata cu înfiintarea în anul 1575 a Camerei de Asigurari (Chamber of Assurances), unde trebuiau înregistrate politele de asigurari maritime. Cu toate acestea, debutul supravegherii moderne este legat de Legea companiilor de asigurari de viata din anul 1870 (Life Assurance Companies Act 1870) care a obligat asiguratorii de viata sa îsi constituie un depozit de 20.000 lire sterline la High Court înainte

de a începe vânzarea politelor de asigurare. La scurt timp dupa aceasta s-au emis reglementari si au început sa se urmareasca, în principal, calculele actuariale, norme privind contabilitatea si marja de solvabilitate. Prin Assurance Companies Act 1909, în vigoare jumatate de secol, supravegherea a fost extinsa si la asigurarile de incendiu si accidente. Ulterior, alte acte normative au completat sau au amendat cadrul existent, tratând în mod diferit alte tipuri de asigurari, cum ar fi: asigurarea industriala, stipulata ca o categorie distincta prin Industrial Assurance Act 1923, care a avut ca inovatie majora instituirea Comisionarului pentru Asigurare lndustriata2, asigurarile de aviatie, autovehicule, tranzit si maritime, care au fost introduse prin Assurance Companies Act 1946, care, totodata, a adus noutati în abordarea solvabilitatii companiilor de asigurare. Au urmat amendamente ale legislatiei existente si alte reglementari importante al caror scop a fost legat de supravegherea si mai atenta a asiguratorilor. Acestea au fost determinate de falimentul unor asiguratori de autovehicule, evolutia pietei, diversificarea formelor de asigurare si de nevoia tot mai mare de protectie a asiguratilor. Este vorba, în principal, de Companies Act 1967 si Insurance Companies Act 1974. Schimbari profunde au fost aduse, începând cu anul 1973, de Directivele europene.

Reputatia unei piete este extrem de importanta si orice esec al unei societati de asigurare afecteaza întreaga piata. De aceea, reglementarea stricta a activitatii societatilor de asigurare, controlul si supravegherea acestora, impunerea unor conditii stricte de constituire si functionare sunt absolut esentiale pentru o evolutie normala a pietei, având efecte benefice asupra întregii economii.

Activitatea de supraveghere apare ca o necesitate pentru protectia asiguratilor si a pietei nationale a asigurarilor si reasigurarilor; ea este necesara si datorita dezvoltarii rapide a sectorului, a competitiei tot mai mari si a internationalizarii companiilor de asigurare. Opusa acestei situatii este dificultatea tot mai mare a procesului de supraveghere datorita diminuarii transparentei sectorului prin tendintele evidente manifestate în ultimii ani prin achizitionarile si fuzionarile multor companii de asigurare, reasigurare, band sau societati de investitii. Caurmare, marile companii de asigurare ajung sa faca parte din grupuri financiare complexe, ceea ce impune mai mult existenta unei organizatii de monitorizare, evaluare si supraveghere.

Au fost înfiintate autoritati de supraveghere1 a pietei asigurarilor. Din punct de vedere administrativ, ele au fost constituite fie ca organisme independente subordonate Parlamentului -cum ar fi în Olanda - fie în subordinea guvernului, respectiv a unui minister (finante, comert etc.) -cum ar fi în Marea Britanie, apartinând de Department of Trade, sau România, apartinând în prezent Ministerului Finantelor.