Eficiența Activității Bancare

Planificarea si prognozarea activitatii bancii

Concretizarea unei politici economice pe termen scurt consta – nu numai la nivelul microeconomiei – în primul rând în planificare, aceasta activitate fiind o conditie, si în acelasi timp o caracteristica esentiala a managementului modern. Planificarea activitatii presupune, în primul rând, existenta în amonte a unei strategii de dezvoltare a întreprinderii si de asemenea, existenta în aval a unor concepte particulare care sa defineasca previziunile pe termen scurt ce trebuie sa conduca la îndeplinirea dezideratului cuprins în strategia de dezvoltare, acela de a realiza în esenta, un anumit nivel al profitului bazat pe o structura a activitatii bine comensurata.

Bugetul de venituri si cheltuieli, componenta a procesului planificarii, este instrumentul esential al conducerii unei întreprinderi în cadrul decizional pe care aceasta îl aplica pe o perioada determinata de timp, de regula un an.

Fara bugetizare, întreprinderea nu-si poate evalua cu adevarat capacitatile, iar o abordare de pe baze arbitrare a volumului, structurii si calitatii activitatii constituie o grava eroare de conducere într-un mediu concurential caracterizat prin eficienta si rigoare cu finalitate inevitabila concretizata în aparitia de pierderi si, în cele din urma, cu falimentul întreprinderii respective. Este cert ca un management bazat pe aprecieri empirice, nefundamentate printr-o planificare riguroasa, nu poate fi eficient si nu poate satisface obiectivul de baza al oricarei activitati productive, acela de maximizare a profitului [4, 74].

Bugetele de venituri si cheltuieli au drept obiectiv realizarea controlului activitatii întreprinderii prin intermediul programarii si urmaririi cheltuielilor ce pot fi acoperite din venituri si din alte resurse, evidentiind posibilitatile de finantare a cheltuielilor la nivelul diferitelor structuri organizatorice, precum si la nivelul întreprinderii în ansamblul ei. În esenta, bugetele de venituri si cheltuieli sunt expresia concreta a strategiilor pe termen scurt ale întreprinderii, datorita faptului ca determina în mod real obiectivele urmarite precum si mijloacele materiale, financiare si umane necesare realizarii lor.

În concluzie, bugetele de venituri si cheltuieli au în principal un rol de control prin asigurarea urmatoarelor cerinte ale managementului:

- defalcarea în cadrul exercitiului financiar a componentelor strategiilor de dezvoltare pe termen lung ale întreprinderii;

- previzionarea rezultatelor financiare pentru finele perioadei;

- comparabilitatea în diverse perioade din cadrul exercitiului financiar (semestre, trimestre, luni) a realizarilor efective cu cele programate;

- crearea premiselor “remedierii” din timp, prin mijloace decizionale, a “defectiunilor” ce au aparut pe parcurs în desfasurarea activitatii;

- repartizarea si alocarea resurselor materiale, financiare si umane necesare pe parcursul desfasurarii activitatii;

- comparabilitatea cu nivelurile realizate de competitori în diferite etape (atunci când exista informatiile necesare).

Analiza situatiei financiare a unei banci reprezinta un “stop-cadru” al pozitiei bancii respective la un moment dat în sistem, completata cu alte “fotografii” realizate pe baza acelorasi situatii financiare din anii anteriori. Situatiile financiare pe baza carora se efectueaza analiza de standing financiar sunt bilantul si situatia veniturilor, acestea având ca obiect evaluarea gradului de eficienta si riscurile în care se desfasoara activitatea bancara.

Scopul final al întregii activitati de atragere a mijloacelor banesti si de valorificare a acestora prin credite si alte categorii de plasamente este obtinerea de venituri, respectiv realizarea profitului. Profitul reprezinta pentru societatea bancara principala sursa de majorare a capitalului, iar existenta sau lipsa acestuia au un impact deosebit asupra încrederii publicului în banca respectiva.

Profitul contribuie astfel la conturarea imaginii bancii pe piata. Profitul este, în final, scopul esential al oricarui întreprinzator, deci si a celui bancar, pe care acesta îl urmareste de-a lungul întregii sale activitati de management, cumpanind cu atentie angajarile pe linia procurarii surselor si utilizarea acestora prin efectuarea de plasamente în credite sau alte categorii de active producatoare de venituri, tinând seama de toate riscurile posibile [4, 76].

Profitul reprezinta o suma în expresie absoluta (fie ca se prezinta ca atare, respectiv ca profit brut, fie ca profit net determinat dupa plata impozitelor) ce trebuie sa fie raportata la principalele lui determinante pentru a se evidentia interdependentele în evolutia performantelor bancii si pentru a se pune în lumina pârghiile de actionare pentru îmbunatatirea acestora.

Profitul net se calculeaza pornind de la veniturile brute formate în principal din veniturile din dobânzi, precum si din alte venituri din care se scad cheltuielile, în principal cheltuielile cu dobânzile platite de banca pentru resursele atrase, precum si cheltuielile operative si cele cu functionarea bancii.

Acesta reprezinta în principiu profitul brut impozabil la care se aplica cota de impozit pe profit, obtinându-se impozitul pe profitul societatii bancare. Profitul net va fi egal cu profitul impozabil din care se scade impozitul pe profit. Potrivit actualelor reglementari fiscale din România, nu întotdeauna profitul brut contabil este identic cu profitul impozabil. Exista anumite categorii de cheltuieli care nu sunt deductibile fiscal. (deci nu diminueaza profitul impozabil) cum ar fi cheltuielile cu protocolul, reclama si publicitatea ce depasesc limitele legale stabilite, ori cheltuielile cu deplasarile ce depasesc cotele stabilite prin hotarâri ale guvernului actualizate periodic.