Politică bancară

În ultimii ani, pe fondul accentuarii presiunilor inflationiste si a celor legate de

cresterea numarului somerilor, al accentuarii dezechilibrelor macroeconomice, se

vorbeste tot mai mult de adoptarea unui mix de politici economice care sa conduca

la stabilizarea macroeconomica. Nu de putine ori, stabilizarea macroeconomica

era asociata cu stabilizarea monetara. Stabilizarea monetara, etimologic vorbind

(în sensul de baza al cuvântului), presupune, în fapt, schimbarea sistemului monetar

specific economiei respective si, în primul rând, schimbarea monedei economiei

respective. Cealalta fateta a stabilizarii este cel mai frecvent concept utilizat în

prezent, având în vedere asigurarea stabilitatii economice prin restabilirea

echilibrului general al economiei analizate.

Procesul de stabilizare macroeconomica este puternic influentat de masurile de

politica economica adoptate, de coerenta acestora si implicit de gradul în care

autoritatile implicate în aplicarea acestor masuri sunt capabile sa conlucreze în

vederea atingerii obiectivelor propuse.

Politica macroeconomica se concretizeaza în ansamblul instrumentelor si masurilor

adoptate de autoritatile unei tari în scopul influentarii principalelor variabile

economice si al atingerii nivelului dorit pentru economia respectiva. Altfel spus,

„politica economica este o interventie deliberata a statului în domeniul

economic în scopul de a înfaptui anumite obiective de ordin structural sau

conjunctural”.1

Problema care se ridica este aceea a alegerii obiectivului de politica economica

ce trebuie avut în vedere prin mixul de politici economice care se adopta. Chiar

daca „obiectivul este acelasi, mijloacele de a-l atinge – nu. Economia este un

mecanism atât de complex, încât conducerea ei este asemanata mai degraba cu o

arta decât cu o stiinta exacta. Solutiile oferite pentru o problema sau alta sunt, de

obicei, multiple, uneori chiar aparent contradictorii.”2

1 BASNO, Cezar si DARDAC, Nicolae – Moneda, credit, banci, Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 1999, pag. 379.

2 RADULESCU, Eugen – Inflatia, marea provocare, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1999, pag. 8.

Atingerea acestor obiective are la baza, în definitiv, instrumentele utilizate de

autoritatea abilitata cu realizarea politicii macroeconomice. Aceste instrumente sunt

reprezentate de componentele politicii economice, componente ce se concretizeaza

în tot atâtea politici independente, dar în acelasi timp corelate una cu cealalta:

politica monetara, politica valutara (considerata de unii economisti ca fiind parte

componenta a politicii monetare, iar de altii ca politica distincta în cadrul politicii

macroeconomice), politica fiscala, politica comerciala si nu în ultimul rând politica

veniturilor. Aceste instrumente pot conduce la realizarea doar a unei parti din

obiectivele propuse (cadrul 1.1).