Ecofiziologie animală

DEF: ecofiziologia ca disciplina e un domeniu al ecologiei care studiaza din punct de vedere fiziologic grupe de organisme in corelatie cu mediul lor de viata

Ecofiziologia animala e o disciplina ecologica care studiaza mecanismele fiziologice ale interrelatiilor dintre organisme si mediul lor de viata si influenta factorilor naturali asupra formarii si evolutiei functiilor fiziologice ale acestor organisme.

Termenul de ecofiziologie imbina elemente de fiziologie cu elemente de ecologie pentru a rezolva diferite probleme de biologie.

In literatura de specialitate unii autori au adoptat termenul de “fiziologia mediului inconjurator” (Environmental physiology) definind prin aceasta influenta factorilor de mediu asupra functiilor organismului la diferite specii de animale.

Scurt istoric

Ca si alte discipline de granita ( biometeorologia, ecomorfologia, etc. ), ecofiziologia pe cat e de veche ca si concept, pe atat e de noua ca stiinta interdisciplinara. Inceputurile reflectarii rationale legate de interrelatiile complexe dintre organismele animale si factorii mediului fizic trebuie cautate inca din lumea antica. In opera sa “Aforisme”, medicul elen Hipocrate (460-365 i.e.n.) a intuit influenta factorilor de mediu asupra organismelor, atribuind acestora o mare responsabilitate in mentinerea sanatatii si declansarea unor stari de boala. Initial, ecofiziologia si-a facut loc in plan conceptual in preocuparile stiintifice ale disciplinelor din care deriva atat ecologic cat si fiziologic simtind nevoia unor abordari interdisciplinare.

Abia ulterior s-a constatat ca elementele de legatura si substanta acestiu spatiu comun definesc o noua disciplina care nu se confunda cu insumarea celor doua ci reprezinta o maniera noua de explicare a fenomenelor din natura.

Prima conceptie teoretica cuprinzatoare asupra raporturilor reciproce dintre organisme si mediu a fost formulata de Darwin in “Originea speciilor “ (1859) iar mai tarziu primul care a afirmat ca interactiunea speciilor si raporturile lor cu mediul inconjurator constituie obiectul unei stiinte aparte a fost Ernst Haeckel (parintele ecologiei)

Chiar daca nu s-au intitulat « ecofiziologice », lucrarile unor ilustri fiziologi din secolul XIX prin maniera lor de explicare a functiilor in legatura cu existenta lor in natura au adus o contributie insemnata la intelegerea mecanismelor, influenta factorilor de mediu asupra organismelor animale (Pfluger, Liebig, Dubois Reymond)

Mai tarziu, in primele decenii ale secolului trecut sunt mentionate cercetarile: Crog, Benedikt, Secenov, care au elaborat unele metode pentru cercetarea functiilor organismului ca intreg si au elucidat aspecte privind cunoasterea legaturilor unor functii ale organismului cu conditiile de mediu.

O baza pentru fiziologia ecologica o reprezinta cercetarile lui Pavlov, care studiaza nu numai mecanismele fiziologice ale adaptarilor organismelor la mediu, si si originea ontogenetica si filogenetica a reactiilor de adaptare. Pentru cercetarile sale epocale privind fiziologia nervoasa ca baza a explicarii comportamentelor organismelor superioare, in 1904 Pavlov devine laureat al Premiului Nobel.

Dintre romanii ce au introdus gandirea ecologica in stiinta:

- Grigore Antipa (1867-1944) – fost asistent al lui Haeckel la Universitatea din Jena, e cel care a studiat dinamica ... vii din cursul inferior al Dunarii si N-V Marii Negre din unghiul principiilor ecologiei.

- Ioan Borcea (1879 – 1936) – initiaza studiul ecologic al pestilor si biocenozelor din Marea Neagra, pune bazele scolii romanesti de oceanologie, este fondatorul statiunii de la Agigea.

- Emil Racovita (1868 – 1947) – pune bazele biospeologiei si infiinteaza la Cluj in 1920 primul institut de speologie din lume

Intre cei care au pus bazele ecofiziologiei in Romania

- parintele freatobiologiei – zoolog si hidrobiologul C-tin Motas

- scoala clujeana de ecofiziologiei marina condusa de Eugen Pora.

Cercetarile de fiziologie ecologica din ultimele decenii in Romania au dus la acumularea unui fond de informatii teoretice si aplicative in zilele noastre remarcandu-se o diversificare a gamei de investigatii ecofiziologice de la cercetarea fiziologiei omului si animalelor in conditii polare, la tropice si la diferite altitudini sau in adancurile submarine si cu ocazia deplasarii unor echipaje umane sau unor animale vii in spatiul cosmic.

Raporturile ecofiziolgiei cu fiziologia

Intre ecofiziologie si fiziologia animalelor se disting elemente de specificitate care s-ar putea constitui in criterii de individualizare ale acestor doua domenii

1) obiectul de studiu al - fiziologiei e individul biologic

- ecofiziolgia e format din grupuri de indivizi, populatii, loturi experimentate.

La nivelul acestor grupuri manifestarea diferitelor functii fiziologice se desfasoara inre anumite limite ca urmare a mecanismelor fiziologice individuale dar mai ales ca urmare a existentei ca grup.

(ex: este suficient sa comparam nivelurile de manifestare si consecintele masurabile ale unor functii cum ar fi respiratia unei albine izolate sau travaliul unei furnici izolate cu aceleasi elemente ale rezultantei pe care o da familia de albine sau musuroiul de furnici, modifica radical randamentele si sansele adoptative ale animalelor.

2) Compararea si functiile in fiziologia animala si a omului se realizeaza intre indivizi apartinand unor niveluri filogenetice diferite ( artropode, moluste, pesti, reptile, om, etc)

Compararea ecofiziologica se adreseaza grupurilor de animale, loturilor de populatii apartinand acelorasi specii sau unor specii inrudite. (ex: caprele si oile sunt crescute de om pe toata suprafata globului inca din preistorie, diferitele populatii ale acestor specii fiind deja adoptate la o diversitate mare de conditii, de latitudine, de altitudine). Aceasta ofera o ampla paleta de valori pentru aceeasi constanta fiziologica urmarita ( si cazuri cresterii unor pesti dulcicoli in mare sau caracterele unor specii din apele de munte in apele colinare)