Extras din curs

1.1. DE LA CUNOAŞTEREA INDIVIDUALĂ LA CUNOŞTINŢELE ÎN REŢEA

În mai puţin de o generaţie, revoluţia informaţiei şi introducerea calculatoarelor in fiecare dimensiune a societăţii, a schimbat lumea. Predicţiile unor futurişti ca Marshall McLuhan şi Alvin Toffler se adeveresc şi lumea se transformă intr-un “sat global”, unde nu mai există graniţe pentru afaceri, comunicaţii sau comerţ.

Putem considera că un nou tip de economie şi-a marcat prezenţa la nivel planetar. Ea poate fi catalogată, atât ca o economie informaţională, o economie bazată însă pe cunoştinţe, cât şi ca una globală. Este informaţională deoarece productivitatea şi competitivitatea agenţilor economici depind în mod esenţial de capacitatea lor de generare, tratare şi aplicare a unei informaţii eficace bazate pe cunoaştere. Este şi globală deoarece activităţile cheie, de producţie, consum şi distribuţie, precum şi componentele lor (capitalul, forţa de muncă, materiile prime, informaţiile, tehnologiile, pieţele) sunt organizate la scară planetară. Informaţională şi globală, în acelaşi timp, întrucât în noile condiţii istorice, productivitatea ea naştere şi concurenţa se exprimă într-o reţea globală de fenomene ce interacţionează.

Apariţia acestui nou model de economie s-a înregistrat spre sfârşitul secolului XX, deoarece doar atunci revoluţia tehnologiei informaţiei a oferit baza materială indispensabilă dezvoltării ei. Fără îndoială, informaţia şi cunoaşterea au fost întotdeauna elemente esenţiale ale creşterii economice şi evoluţia tehnologiei

a determinat în mare măsură capacitatea de producţie şi nivelul de viaţă din societate, precum şi formele sociale de organizare economică. Asistăm însă la un “moment de ruptură istorică”.1

Emergenţa unei noi paradigme tehnologice organizate în jurul noilor tehnologii ale informaţiei, mult mai puternice şi mai “suple”, permit chiar informaţiei să devină produs al procesului de producţie. Astfel a apărut aşa numita economie în reţea, profund independentă, care devine din ce în ce mai capabilă de a aplica progresele tehnologiei sale, cunoaşterii şi gestiunii sale.

Peter Drucker descrie curentul actual, pe care-l consideră apărut în anii 60 şi continuat pâna în 2020: “Intrăm într-o societate a cunoaşterii, în care resursa economică principală nu mai este capitalul sau munca, ci cunoaşterea şi în care lucrătorii inteligenţi vor juca un rol central”. Dacă în ultimii ani se vorbea despre tipul de societate postindustrială, în care se remarca trecerea în special de la industrie către servicii, pentru secolul XXI lucrurile sunt relativ simple: se va trece de la activităţi bazate pe informaţii, la activităţi bazate pe cunoştinţe şi putem aprecia că dacă secolul XX a fost unul al tehnicii, secolul XXI va fi cu siguranţă al cunoaşterii.

1.1.1. De la simplu la complex: date, informaţii, cunoştinţe

Istoria civilizaţiei umane este însăşi istoria informaţiei. Progresele înregistrate de omenire au depins organic de cantitatea de informaţie disponibilă şi de rapiditatea vehiculării şi utilizării informaţiilor. Cantitatea de informaţie este în continuă creştere şi aceasta este caracteristica evoluţiei civilizaţiei umane care se află în faza societăţii informaţionale.

1 Castells, M., La societé en reseaux, Editions Fayard, Paris, 1998, p.94.

Informaţia, ca noţiune, este foarte veche. Este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al cunoştinţelor umane, unitate de măsură în informatică, ştire, noutate etc. Sensurile noţiunii de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta.

Apariţia ca termen a noţiunii de informaţie a fost în domeniul tehnic, pentru a desemna incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-o mulţime finită de evenimente posibile. Ulterior, semnificaţia termenului s-a extins la cunoaşterea realităţii înconjurătoare, adică, informaţia reprezintă un element nou, necunoscut anterior, fie pentru om, fie pentru un sistem de calcul. In acest scop, se utilizează simboluri, care prin asocierea lor cu realitatea, furnizează informaţie.