Piața Bursieră în România

1.4. PIAŢA BURSIERĂ ÎN ROMÂNIA

1.4.1 SCURT ISTORIC

După cum relatează Nicolae Iorga în „Istoria comerţului" (1937), încă din 1839 apare ideea organizării unor burse în Bucureşti şi Brăila. În anul 1840 în ziarul „Mercurul Brăilei" este prezentat „Codul de Comerţ" care cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerţ în Muntenia. Acest cod a fost pus în practică şi în Moldova, unde a fost extins oficial după unirea Principatelor, în cadrul acţiunii de unificare legislativă, prin legea din 7 decembrie 1863. „Codul de Comerţ” din 1840 constituie o reproducere a „Codului Comercial Francez” din 1807.

În 1865, în ziarul „Monitorul - Jurnal oficial al Principatelor Unite Române" apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila care cuprinde reglementarea organizării şi funcţionării acestor burse. „Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri" din 1881 adoptată după legislaţia franceză, punea bazele organizării burselor de mărfuri şi de valori. Un an mai târziu se deschidea Bursa de la Bucureşti.

„Legea asupra burselor de comerţ" din 1904 a redefinit instituţia bursieră iar legea de unificare din 1929 a determinat creşterea credibilităţii instituţiei bursiere din România. Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu”, admitea operaţiunile la termen, acestea nu au fost practicate în România până în 11 iulie 1997, când au fost lansate în premieră la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacţii scăzut pe piaţa mărfurilor fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piaţa din România, Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat în lansarea contractelor futures pe indici bursieri şi pe valute.

Este cunoscut faptul că lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pieţei activului de bază. Aceasta a fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Mărfuri din Sibiu ca piaţă futures financiară.

Prima iniţiativă legislativă după 1990 a avut loc în 28 august 1997 prin Ordonanţa 69 privind „Legea burselor de mărfuri". Ea venea să contureze modul de organizare al burselor de mărfuri în vederea tranzacţionării de contracte futures şi opţiuni.

Formarea şi afirmarea bursei exprimă însăşi definirea relaţiilor de schimb, a pieţei ca structură de bază a economiei de piaţă moderne. Odată cu consacrarea bursei, relaţiile de schimb ajung la deplina extindere şi maturizare, primind rolul central în reglarea mecanismului de piaţă.

Formarea şi dezvoltarea pieţei de capital în România şi constituirea formelor organizate ale acesteia (Bursa de Valori Bucureşti şi Societatea de Bursă Rasdaq) reprezintă componente esenţiale ale procesului de restructurare a economiei în ţara noastră. Procesele de constituire şi dezvoltare a unei pieţe de capital în România sunt indisolubil legate de procesul de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat, din diferite domenii de activitate: industrie, agricultură, comerţ, transporturi, alimentaţie publică, etc. În paralel, apariţia unor firme noi cu capital particular, cu sau fără participare straină, concură la accelerarea procesului de creare a unei veritabile pieţe de capital în ţara noastră.

Constituirea pieţei de capital şi a bursei de valori în România este reglementată de Legea 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori. Administrarea, punerea în aplicare, precum şi supravegherea şi respectarea prevederilor legii 52 se realizează de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritate administrativă, autonomă, cu personalitate juridică, subordonată Parlamentului.

CNVM are atribuţiuni privind reglementările următoarelor domenii:

- piaţa valorilor mobiliare;

- piaţa mărfurilor.

şi anume elaborează regulamente de autorizare, funcţionare şi control a acestor pieţe de capital şi a pieţei burselor de mărfuri.

Bursa este creatoarea cadrului pieţei bursiere, a spaţiului unde are loc tranzacţia bursieră, după anumite sisteme şi proceduri autorizate de organul de supraveghere, dar şi autoreglementate.

Instituţia bursieră asigură acele sisteme de tranzacţionare ce conferă transparenţă, garanţie şi eficienţă investitorilor.

Instituţiile bursiere pot fi grupate, din punct de vedere al participării la capitalul de constituire, în:

1. instituţii constituite cu capitalul membrilor bursei, fără a fi aport al capitalului de stat;

2. burse la care statul asigură fondurile necesare funcţionării instituţiei bursiere, urmând ca membrii bursei, într-un interval de timp, să ramburseze acest credit şi să devină instituţie privată;

3. instituţii bursiere hibride (capitalul de stat rămâne în organizarea şi funcţionarea acestei instituţii).

Pentru funcţionarea unei instituţii bursiere şi pentru crearea pieţei bursiere propriu-zise, pe lângă cadrul legislativ, trebuie să existe un cadru economic care să asigure funcţionarea bursei respective. Astfel, trebuie îndeplinite următoarele principii:

- principiul atomicităţii - bursa ia fiinţă, în general, pe structura unei pieţe dezvoltate, unde există deja subiecţii cererii şi ofertei, nefăcând altceva decât să dezvolte această piaţă;