Managenmentul și Proiectarea Sistemelor Informatice

1.1.Sisteme, sistemul informational si abordarea sistemica

V.M. Gluseav spune ca, expresia neuniformitatii distributiei substantei si energiei în timp si spatiu, se stie ca substanta reprezinta masa sau volumul, energia reprezinta forta sau câmpul ce intervine în desfasurarea fenomenelor. Deci, informatia este modul în care sunt ele distribuite în timp si spatiu.

1.1.1.Teoria sistemelor

Ludowig Van Bertalanffy, este considerat parintele teoriei sistemelor, el defineste sistemul ca un ansamblu de elemente aflate în interactiune.

În acceptiunea teoriei matematice a sistemelor, informatia ce considerata expresie a ordinei si organizarii, ce este specifica fiecarui subsistem în parte.

Putem demonstra ca formula informatiei este identica cu formula entropiei descoperita de L. Baltzmann, adica cu: H =-S pklog2pk (N >1), unde pk este probabilitatea de realizare a unui eveniment k din sistem sau subsistem.

O. Onicescu în 1979 arata ca gradul de organizare a unui sistem poate fi masurat cu ajutorul energiei informationale, astfel: E = Spj2(A) , unde pj este probabilitatea de aparitie a evenimentului A.

Informatia, copie a revolutiei stiintifice si tehnice contemporane, se poate considera ca o notiune foarte veche, întelegerea acesteia depinde de semnificatia ce i se poate atribui: ca suport al cunostintelor umane, ca biti si alte unitati de masura specifice informaticii.

Teoria sistemelor arata ca sistemele au urmatoarele principii: coordonabilitate, incompatibilitate, optimalitate si incertitudine.

Coordonabilitatea ne arata ca reglarea centralizata a unui sistem complex, daca ea este posibila, nu este avantajoasa, datorita proceselor ce trebuie sa fie reglate, a contradictiilor si a neliniaritatii lor.

Incompatibilitatea, arata caci cu cât complexitatea sistemului este mai mare, cu atât scade posibilitatea de a-l descrie în mod riguros.

Optimalitatea, arata ca daca un subsistem al uni sistem complex nu este optimal în relatiile sale cu celelalte subsisteme, atunci nici sistemul complex nu mai este optimal.

Incertitudinea ne releva ca într-un sistem complex, starea unui subsistem si interactiunea sa cu celelalte subsisteme poate fi simultan determinata numai pâna la un anumit grad de acuratete.

1.1.2. Feluri de sisteme

Teoria sistemelor recunoaste ca dupa multimea elementelor si relatiile cu mediul, dupa factorul timp, dupa coeficientul de complexitate si dupa natura relatiilor dintre marimile de intrare si cele de iesire, sistemele pot sa fie: finite sau infinite, închise sau deschise, statice sau dinamice, simple sau complexe, determinate sau probabilistice, liniare sau neliniare, etc., aceasta clasificare a fost facuta de Grunberg în 1977.

Fiecare sistem poate fi un subsistem si fiecare subsistem poate face parte din mai multe sisteme, devine necesara o abordare mult mai larga, deci una interdisciplinara.

1.1.3. Abordarea cibernetica a sistemelor

Aprecierea sistemelor cibernetice este în directia înlaturarii factorilor perturbatori ce actioneaza asupra sistemelor.

Autoreglarea, consta în existenta unei bucle de reactie, deci un mecanism de reglare în circuit închis sau feed-back.

Deci, orice sistem are o intrare x, o iesire y, comparata cu o functie obiectiv z. Diferenta Dy, feed-back-ul, dintre functia obiectiv z si iesirea propriu-zisa y actioneaza ca element reglator asupra intrarii x, deci noua intrare devine x + Dy.

1.1.4. Principiul de integrare

Pe lânga organizare, sistemele tind si spre o integrare din ce în ce mai complexa.

Orice sistem este un subsistem al unui sistem mai mare, astfel: S1 < S2 < & < Sn.

Fiecare sistem (S1, & Sn) de la un anumit nivel de organizare, este format dintr-o reuniune de subsiteme de ordin inferior, astfel: È Si = S1 È S2 & È Sn.

Integrarea este necesara, deoarece unele subsistemele nu pot fi concepute în afara sistemului.

1.1.5. Feluri de integrari

Integrarea genetica, care se bazeaza pe capacitatea sistemului, pe lânga ce de organizare, sa aiba si pe cea de autogenerare.

Integrarea prin constrângere, poate fi întâlnita la toate nivelurile de organizare a materiei, inclusiv la cele economice.

Integrarea prin dependenta, se refera la elementele unui sistem care continua sa ramâna în cadrul lui, pentru ca depind, într-un fel sau altul de alte elemente.

Integrarea la alegerea, consta în posibilitatea elementelor de a alege sistemul caruia sa-i apartina.

Integrarea la întâmplare, se refera la posibilitatea elementelor de a face parte dintr-un sistem sau altul, pe baza unei întâmplari.

1.1.6. Reglarea prin integrare

Procesul de reglare presupune din partea sistemului o anumita organizare si oferirea codului propriu desfasurarii lui, lucru ce înseamna existenta substantei, energiei si informatiei. Elementele sistemului pot fi organizate în serie, paralel sau în circuit închis.

Organizarea în serie, daca un element B al sistemului, ce urmeaza elementului A, poate fi influentat de acesta, atunci elementul B poate fi reglat de elementul A.

Organizarea paralela, ofera posibilitatea ca elementul A sa poata înlocui sau compensa o eventuala defectiune a elementului B.

Organizarea în circuit, consta în facilitatea ca un element B, care a fost influentat de un element A, sa influenteze la rândul lui elementul A, deci îl poate corecta.

Reglarea presupune cuplarea a cel putin doua elemente, din care unul, asupra caruia se exercita cele mai multe perturbatii, poate fi elementul reglat, iar celalalt reglator. Cele mai noi mijloace de reglare sunt: cuplarea si înlantuirea elementelor, retelele, circuitele, redundanta, substituirea, compensarea, dependenta si constrângerea.