Chimie

HIDROGENUL SULFURAT - H2S

Este cunoscut încă din antichitate.

A fost preparat de Scheele, în 1777, iar Berthollet l-a studiat în 1789, stabilindu-i compoziţia şi proprietăţile.

Se găseşte liber în unele regiuni vulcanice şi în apele minerale sulfuroase.

Se extrage din gazele naturale, care conţin 0,2% – 40 % H2S, din gazele de la prelucrarea petrolului, gazele de cocserie, gazele de generator, etc.

De asemenea, este întâlnit ca produs de putrefacţie al compuşilor organici ce conţin sulf.

METODE DE OBŢINERE

Prin trecerea unui curent de hidrogen peste sulf topit, la 300o C:

S0 + H20 → H2+1S-2

Prin reacţia de deplasare, din sărurile sale, cu acizii tari:

Fe+2S-2 + 2 HCl → Fe+2Cl2 + H2S-2

Zn+2S-2 + 2 HCl → Zn+2Cl2 + H2S-2

Nu se foloseşte H2SO4 concentrat sau HNO3 deoarece oxidează H2 S-2 la S0 .

Hidroliza sulfurii de aluminiu sau de crom:

Al2 S3-2 + 6 H2O → 2 Al(OH)3 + 3 H2S-2

Cr2 S3-2 + 6 H2O → 2 Cr(OH)3 + 3 H2S-2

Obţinerea H2S prin încălzirea unui amestec de parafină şi sulf:

Cn H2n+2 + S → Cn H2n + H2S

Hidroliza sulfurii de sodiu sau de potasiu:

Na2S-2 + 2 H2O → 2 NaOH + H2S-2

K2 S-2 + 2 H2O → 2 KOH + H2S-2

PROPRIETĂŢI FIZICE

Gaz incolor, cu miros urât, d. H2S > d. aer

Se poate lichefia şi solidifica prin răcire şi

comprimare

Relativ solubil în apă, mai solubil în alcool

Soluţia saturată de H2S în apă - apă de H2S

Moleculele nu se asociază prin legături de hidrogen.

Stabilitatea termică a moleculei este destul de redusă; începe să se descompună în elemente la 400 oC, iar la 1700oC disocierea este totală.

STRUCTURA

Molecula este unghiulară, analoagă cu cea a apei. Legăturile S-H sunt covalente polare.

La formarea legăturii covalente participă cei doi orbitali p puri, monoelectronici, ai sulfului

( 3px şi 3pz) şi orbitalii 1s ai hidrogenului:

δ- δ+

S ─ H

│ δ+

H

Legăturile sunt dirijate în unghi drept.

Hidrogenul sulfurat se mai numeşte acid sulfhidric.

PROPRIETĂŢI CHIMICE

CARACTER REDUCĂTOR PUTERNIC !

Poate pierde 2, 6 sau 8 electroni.

Arde în aer, după cum urmează:

Într-o cantitate insuficientă de aer:

H2S-2 + O2 0 → 2 S0 + 2 H2O-2

Cu o cantitate suficientă de aer, arde cu o flacără albastră: H2S-2 + 3/2 O2 0 → S+4O2 + H2O-2

- Cu oxidanţii slabi (I2; SO2; FeCl3; K3[Fe(CN)6]) - se oxidează la sulf S0 (vezi laboratorul):

H2S-2 + 2 K3[Fe+3(CN)6] + 2 KOH → S0 + 2 H2O

-2e +1e

+ 2 K4[Fe+2(CN)6]