Economia Comerțului

CAPITOLUL I.

LOCUL ŞI ROLUL COMERŢULUI ÎN ACTIVITATEA ECONOMICÃ

ŞI SOCIALÃ

1.1. NOŢIUNILE DE DISTRIBUŢIE ŞI COMERŢ

Economia naţională este cel mai complex organism social, în cadrul căruia se

desfăşoară un ansamblu de activităţi de producţie, distribuţie, circulaţie şi consum,

istoriceşte determinate şi care sunt generate de diviziunea naturală şi socială a

muncii.

DISTRIBUŢIA poate fi definită ca sistemul de forme instituţionalizate,

organizat sub forma unei reţele, menite să asigure deplasarea mărfurilor sau

serviciilor din sfera producerii lor către consumatorul final, urmând un contact direct

şi permanent între partenerii implicaţi, astfel încât procesul în ansamblu să se

desfăşoare în condiţii optime.

Distribuţia mărfurilor, moment al reproducţiei lărgite, al cărei obiect de

activitate îl reprezintă transferul bunurilor materiale din sfera producţiei în cea a

consumului, cuprinde:

 distribuţia mijloacelor de producţie, destinate consumului productiv

distribuţia bunurilor de consum, destinate consumului individual. Distribuţia acestor

bunuri generează multiple raporturi şi acte de schimb care se realizează pe principiul

vânzării – cumpărării prin intermediul banilor.

În practica economică, distribuţia mărfurilor are ca sferă de cuprinde

următoarele domenii:

 comerţul en gros interindustrial (fosta aprovizionare tehnico – materială);

 valorificarea produselor agricole;

 comerţul interior;

comerţul exterior.

COMERŢUL reprezintă o categorie economică, proprie producţiei de mărfuri,

care exprimă relaţiile economice ce se stabilesc între oameni în cadrul schimbului de

mărfuri şi de activităţi.

Comerţul a apărut odată cu autonomia producătorilor, cu cea de-a treia

diviziune socială a muncii, care corespunde cu apariţia negustorilor, ca o clasă ce nu

se mai îndeletniceşte cu producerea, ci numai cu schimbul mărfurilor produse de

alţii, şi odată cu apariţia banilor metalici (moneda bătută), care facilitează realizarea

schimbului, prin descompunerea lui în acte – vânzarea (marfă-bani) şi cumpărarea

(bani-marfă) ce pot fi separate în timp şi spaţiu.

Comerţul este activitatea de mijlocire a schimbului, separată de producţia

propiu-zisă, având ca funcţie principală înfăptuirea distribuţiei mărfurilor potrivit

relaţiei: bani-marfă-bani (B-M-B).

Comerţul ca formă de schimb a mărfurilor reprezintă o necesitate obiectivă,

deoarece existenţa producţiei de mărfuri, determinată pe de o parte, de existenţa mai

multor forme ale proprietăţii asupra mijloacelor de producţie şi asupra produselor

ECONOMIA COMERŢULUI

muncii, în mod obiectiv, impune menţinerea tuturor categoriilor economice specifice,

şi anume: marfă, preţ, bani, comerţ etc.

1.2. ROLUL ŞI FUNCŢIILE DISTRIBUŢIEI ÎN ECONOMIA DE PIAŢÃ

Distribuţia reprezintă o ramură distinctă a economiei naţionale ce face parte

din sfera muncii productive, este unul din momentele reproducţiei sociale şi are ca

obiect de activitate transferul bunurilor materiale din sfera producţiei în cea a

consumului.

În cadrul acestui circuit (producător – consumator final), distribuţiei îi revin

funcţii specifice, dintre care cele mai importante sunt:

 Funcţia de disponibilizare vizează aducerea produsului în faţa

consumatorului în momentul în care acesta are nevoie de el, în locuri accesibile, întro

modalitate care să permită trecerea rapidă a produsului în posesia sa.

 Funcţia de informare care priveşte fluxul de informaţii al întreprinderii în

dublu sens: de la producător la consumator (serviciile prestate de distribuţie pentru a

pune bunurile la dispoziţia utilizatorului final) şi de la client spre producător (noi

pieţe potenţiale, probleme curente ale comercializării, activitatea concurenţei).

 Funcţia de creare de cerere se realizează prin acordarea de servicii

comerciale, prin asigurarea unui nivel corespunzător de servire a clienţilor, prin

utilizarea metodelor de convingere în sensul achiziţionării produselor firmei

respective.

Serviciile comerciale pot reprezenta un determinant pentru cumpărător, în

special atunci când include servicii de reparaţii şi întreţinere, facilităţi privind

returnarea şi schimbarea mărfurilor, extinderea creditului asupra cumpărătorului

sau livrarea rapidă.

Prin asigurarea unui nivel de servire corespunzător se înţelege activitatea

desfacerilor în scopul reducerii efortului depus de cumpărător pentru achiziţionarea

produselor necesare satisfacerii trebuinţelor personale. Acesta poate circumscrie:

localizarea punctelor de desfacere cu amănuntul, existenţa unui sortiment disponibil

în fiecare punct de desfacere, amenajarea interioară a magazinului în scopul sporirii

eficienţei cumpărătorului etc.

 Funcţia de gros constă în a cumpăra mărfuri, în mod continuu şi în cantităţi

importante, de la producători sau importatori, în a stoca aceste mărfuri pentru a

aproviziona la cerere, utilizatorii profesionali (comercianţi, industriaşi, meşteşugari

etc.). Prin urmare, grosistul nu satisface nevoile consumului individual (personal).

De altfel, se întâmplă ca grosistul să nu existe, dar funcţia însăşi rămâne, fiind

asigurată, în acest caz, de către producător în contact direct cu detailistul.

Grosistul îndeplineşte următoarele funcţii principale:

- cumpărarea fermă în mari cantităţi de produse (dispune de mijloace de

transport şi depozite adecvate);

- selecţia mărfurilor în vederea constituirii unei oferta diferitelor categorii de

clienţi;

- stocajul produselor între perioada de fabricaţie şi momentul când sunt

cerute de către consumatori sau utilizatori;

- formarea sortimentului comercial în funcţie de necesităţi ferme ale

comerţului de detail;

- revânzarea implicând formarea, menţinerea şi dezvoltarea unei clientele.