Economia comerțului

Cap. 1. Locul şi importanta comerţului romanesc în economia naţională

1.9. Teste grilă

1. Noţiunea de comerţ nu defineşte:

a) o funcţie economică; c

b) profesiunea unui grup de agenţi economici;

c) cumpărarea unui bun îndelungat pentru dotarea locuinţei;

d) transferul titlului de proprietate.

2. În codul comercial, actele de comerţ sunt definite:

a) acte de producţie industrială, de transport, de curtaj; a

b) acte proforma specifice;

c) acte juridice de ramură;

d) acte comerciale.

3. De-a lungul timpului, activitatea de comerţ s-a transformat într-o:

a) simplă activitate de intermediere;

b) activitate creatoare de utilităţi; a

c) activitate de servicii producătoare de satisfacţii;

d) activitate complexă de transfer a proprietăţii.

4. Printre principalele elemente comensurabile, care separă producătorii de utilizatori/consumatori nu figurează:

a) amplasarea în spaţiu şi distanţă;

b) necunoaşterea reciprocă a mijloacelor financiare şi a producţiei de care dispune;

c) disproporţia în timp şi spaţiu dintre cantităţile produse şi cele consumate;

d) înregistrarea la Registrul Comerţului. d

5. Comerţul pune la dispoziţia consumatorilor/utilizatorilor bunuri şi servicii în condiţii de:

a) loc, timp şi mărime;

b) cantitate, preţ, poziţii sortimentale; a

c) unităţi de încărcătură pachetizate;

d) structură sortimental preambalată şi codificată.

6. Delimitarea de funcţia de producţie, cumpărarea mărfurilor de la producători şi transformarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatori/intermediari/consumatori reprezintă:

a) o nouă diviziune a muncii;

b) etapă superioară în istoria comerţului; c

c) premisa apariţiei comerţului ca ramură de activitate independentă;

d) necesitate impusă de consumatori/utilizatori.

7. Excludeţi din următoarele enumerări actele ce nu reprezintă acte de comerţ:

a) acte naturale;

b) acte financiar-contabile; b

c) acte potrivit teoriei accesoriei;

d) acte formale.

8. Agentul A datorează 125 milioane lei agentului B, care la rândul său datorează o sumă asemănătoare agentului C. Agentul B poate cere agentului A să plătească agentului C, la o dată fixă, suma de 100 milioane lei utilizând:

a) actele de comerţ proforma;

b) actele de comerţ în virtutea teoriei accesoriei; a

c) actelor de comerţ naturale;

d) actelor civile.

9. Excludeţi din următoarele enumerări obligaţiile ce nu sunt specifice comerciantului:

a) ţinerea evidenţelor primare şi contabile, conservarea tuturor documentelor comerciale;

b) plata impozitelor speciale, impozite pe beneficiile comerciale, taxele asupra cifrei de afaceri, taxa pe valoarea adăugată;

c) obligaţii ce decurg din calitatea de patron; d

d) respectarea reţetelor de fabricaţie.

10. Revoluţia comercială de la începutul secolului al XI-lea prin consecinţele sale face să apară:

a) negustorul – mercator;

b) comerciantul ambulant; a

c) comerciantul itinerant;

d) vânzătorul.

11. Primele puncte de întâlnire dintre mărfurile din sudul cu nordul european va ceda locul:

a) expoziţiilor comerciale;

b) iarmaroacelor, bâlciurilor şi marilor târguri comerciale; b

c) târgurilor şi expoziţiilor cu vânzare;

d) centrelor comerciale.

12. Aşa-zisele „practici de comerţ”, adevărate manuale de comerţ, apărute în secolul al XII –lea, au fost consecinţa unor evenimente, precum:

a) trasee comerciale;

b) dezvoltarea drumurilor;

c) calendar fix, apariţia şi introducerea în viaţă a orologiilor etc.; c

d) intensificarea schimburilor comerciale.

13. Dezvoltarea continuă, după secolul al XIX – lea, a căilor de comerţ şi de transport a favorizat:

a) producţia;

b) distribuţia; d

c) schimbul valutar;

d) producţia şi distribuţia.

14. Procesul de formare a pieţei naţionale a fost demarat:

a) în a doua jumătate a secolului al XIX – lea;

b) după anul 1920;

c) 1920 – 1940; a

d) 1940 – 1990.

15. Consfinţirea statală a pieţei româneşti s-a realizat în etapa:

a) 1914 – 1918;

b) 1919 – 1939; a

c) 1940 – 1945;

d) 1946 – 1989.