Ultimele Runde de Negociere din Cadrul GATT - Tokyo și Uruguay

9.1 Rezultatele rundei de negocieri Tokyo (1973-1979)

Initiativa desfasurarii celei de a saptea runde de negocieri comerciale din cadrul GATT a revenit SUA, CEE si Japoniei, avand drept obiectiv expansiunea si liberalizarea comertului international si imbunatatirea cadrului in care se desfasoara relatiile comerciale internationale. Cea de a 28-a Sesiune a partilor contractante (noiembrie 1972) a instituit Comitetul de pregatire a negocierilor pentru aceasta runda. Aceasta runda trebuia sa contribuie la o rezolvare cat mai echitabila a problemelor pentru a se atinge obiectivul general al expansiunii si liberalizarii comertului international si pentru a se asigura unele avantaje suplimentare tarilor in curs de dezvoltare menite sa duca la cresterea si diversificarea substantiala a exportului lor de marfuri si la impulsionarea dezvoltarii lor economice. Spre deosebire de rundele anterioare, pe ordinea de zi a rundei Tokio au fost inscrise o multitudine de probleme de importanta majora pentru tarile membre ale GATT (reducerea sau eliminarea barierelor vamale in comertul cu produse industriale, liberalizarea comertului cu produse agricole - inclusiv cu produse tropicale, eliminarea sau atenuarea barierelor netarifare din calea comertului international, revizuirea si perfectionarea clauzei de salvgardare, adoptarea unui nou cod antidumping, accesul tarilor la aprozionarea, sporirea aportului GATT la cresterea substantiala a comertului exterior al tarilor in curs de dezvoltare, imbunatatirea cadrului institutional de desfasurare a comertului international etc.) si au fost invitate sa participe la negocieri si tarile nemembre ale GATT.

Deschiderea oficiala a acestei runde a avut loc in septembrie 1973 la Tokio, la aceasta participand reprezentantii a cea 100 de state printre care" si cca 20 de tari nemembre ale GATT. La aceasta reuniune ministeriala a fost dezbatuta si adoptata "Declaratia de la Tokio" al carei proiect fusese adoptat in iulie 1973 de catre Comitetul de pregatire a negocierilor si in care au fost formulate obiectivele noii runde, dezideratele tarilor in curs de dezvoltare si principiile care trebuie sa guverneze negocierile pentru a raspunde acestor deziderate. Aceste principii sunt, de fapt, angajamente pe care tarile dezvoltate le-au asumat in sprijinul prevederii partii a patra din GATT, fata de tarile in curs de dezvoltare si anume: sa nu pretinda reciprocitate din partea tarilor in curs de dezvoltare pentru concesiile pe care le vor acorda acestora in cadrul negocierilor comerciale; sa se acorde o atentie prioritara produselor sau sectoarelor care prezinta interes pentru tarile in curs de dezvoltare si sa se adopte masuri diferentiate fata de aceste tari, menite sa le asigure un tratament special mai favorabil in sectoarele de negocieri unde acest lucru este posibil si indicat; sa fie mentinut si imbunatatit sistemul generalizat de preferinte vamale in favoarea tarilor in curs de dezvoltare; sa se acorde o atentie speciala situatiei si problemelor particulare ale tarilor in curs de dezvoltare mai putin avansate, insulare si fara litoral. Tinand seama de vasta problematica inscrisa pe ordinea de zi a acestei runde de negocieri, au fost constituite sapte grupe si opt subgrupe de negocieri comerciale. Negocierile comerciale multilaterale au inceput efectiv abia in februarie 1975 si au durat cca cinci ani (1975-l979), la aceasta contribuind intr-o masura foarte mare si faptul ca runda Tokio s-a desfasurat in conditiile in care pe international s-au declansat si au luat proportii o multitudine de fenomene negative cu care s-a confruntat economia mondiala. Aceasta conjunctura economica internationala nefavorabila a agravat puternic contradictiile dintre principalele tari capitaliste, indeosebi SUA, CEE si Japonia, precum si contradictiile dintre acestea si cele in curs de dezvoltare, repercutandu-se, in buna masura si asupra rezultatelor acestei runde. In aprilie 1979, Comitetul pentru negocierile comerciale, organ insarcinat cu coordonarea activitatii grupelor si subgrupelor de negocieri, s-a intrunit la Geneva pentru a aproba acordurile (documentele) adoptate. Considerandu-se ca acordurile convenite au fost, in principal, rezultatul negocierilor dintre tarile dezvoltate s-a hotarat, in principiu, ca si dupa parafarea acestora, sa mai continue negocierile cu tarile in curs de dezvoltare pana la sfarsitul anului 1979, pentru a se gasi solutii care sa satisfaca intr-o mai mare masura interesele acestora. Totodata, s-a consemnat si faptul ca a ramas un domeniu in care negocierile n-au putut fi incheiate pana in aprilie 1979 si s-a convenit continuarea lor pana se va ajunge la un acord satisfacator, dar nu s-a ajuns la un astfel de acord. Este vorba de revizuirea si perfectionarea clauzei de salvgardare. Facand bilantul rundei Tokio, in aprilie 1979, Olier Long, fostul director general al Secretariatului GATT, aprecia ca rezultatele obtinute in procesul negocierilor vor trebui sa dea un impuls viguros comertului international in perioada ce urmeaza, sa franeze tendinta actuala de escaladare a protectionismului, sa permita tarilor in curs de dezvoltare sa se integreze mai bine in comertul mondial si sa conduca spre un sistem multilateral de comert international mai liber si mai echitabil. La sedinta de bilant, din aprilie 1979, s-a convenit ca rezultatele rundei sa fie aplicate de catre tarile membre incepand cu anul 1980 sau 1981, partial si treptat, in decursul unei perioade de opt ani.

Rezultatul rundei Tokio

Domeniul tarifar Protocolul adoptat de catre grupul de negocieri consemneaza urmatoarele concesii convenite:

- reducerea taxelor vamale, in medie cu pana la 35%, la importul de produse industriale si cu pana la 41% la importul de produse agricole in tarile capitaliste dezvoltate; aceste reduceri urmau sa fie aplicate la cea 60% din importul total de produse industriale si cea 30% din importul total de produse agricole al celor noua principale tari sau grupe de tari capitaliste (CEE, SUA, Japonia, Canada, Austria, Elvetia, Suedia, Norvegia si Finlanda);

- tarile in curs de dezvoltare participante la negocieri s-au angajat sa faca concesii tarifare sub forma consolidarilor sau reducerilor la un numar restrans de produse; consolidarile sau reducerile oferite de ele vizau importuri in valoare de 3,9 miliarde dolari SUA (la nivelul anului 1977);