Activitate de Documentare Cercetare și Proiectare

ACTIVITATE DE DOCUMENTARE, CERCETARE SI PROIECTARE

Cap. I Dezvoltarea aptitudinilor analitice si de cercetare stiintificã

Termenul aptitudine provine din limba latinã, din cuvântul aptus care

însemna ,,bun pentru,, ,,capabil de ,,. Termenul are ca sinonime ,,capacitate,, si

,,abilitate,,.

Oamenii se deosebesc dupã posibilitãti de actiune în diferite domenii de

activitate (practic, sportiv, intelectual) cu rezultate eficiente diferite, calitativ si

cantitativ. Stim cu totii cã aceleasi actiuni (practice, intelectuale, artistice, sportive

etc) sunt executate de diversi indivizi la diverse niveluri calitative, cu o eficientã

mai mare sau mai micã, uneori foarte redusã. Desigur toti oamenii normali pot

executa diverse si nenumãrate activitãti. Intereseazã însã calitatea. Toti pot sã

cânte, dar unii sunt deplorabili, iar altii stârnesc admiratie si impresioneazã. De

unde si calificãrile fixate în limbã de ‚,apt pentru’’ sau ,,inapt pentru’’,prelungite

prin termenii de aptitudine, inaptitudine sau capacitate, incapacitate, iar referitor la

zestrea ereditarã : dotat sau nedotat.

Aparitia si dezvoltarea aptitudinilor de-a lungul istoriei au fost si sunt

dependente de diviziunea socialã a munci, de activitatea socialã a oamenilor.

Aptitudinile sunt definite ca însusiri psihice si fizice ce constituie o conditie

a realizãrii cu succes a anumitor activitãti.

Paul Popescu Neveanu defineste aptitudinile ca fiind: „însiruire sau sistem

de însiruiri ale subiectului, mijlocind reusita într-o activitate; posibilitatea de a

actiona si obtine performante; factor al persoanei ce faciliteazã cunoasterea,

practica, elaborãrile tehnice si artistice, comunicarea”.

În analiza formãrii aptitudinilor umane trebuie ss tinem seama de trei

principii:

- Aptitudinea se dezvoltã în cadrul activitãtii sub actiunea factorilor sociali

(educationali);

- Aptitudinile nu se reduc la sume de date fixe, imuabile, ci prezintã un

caracter dinamic, perfectibil;

- Ritmul înalt al dezvoltãrii vietii social economice, având drept consecintã

modificãri, schimbãri în planul formelor de activitate, al profesiunilor,

solicitã din partea indivizilor noi aptitudini, noi capacitãti.

Aptitudinile analitice implicã utilizarea abordãrilor stiintifice sau tehnice

pentru rezolvarea problemelor de management. Aptitudinea analiticã este, de fapt,

abilitatea de a diagnostica si evalua.

Rezultatele oricãrei activitãti sunt evaluate si distribuite pe o scarã amplã

(pentru testarea inteligentei se uzeazã de un punctaj ce poate ajunge pânã la 160),

astfel încât cu usurintã se stabilesc grupele mari de slab, mediu, si superior.

Restrictiv, performanta ce atestã o capacitate trebuie sã fie cotatã ca

supramedie si, deci, situatã pe o treapã din zona superioarã. Toti elevii din scoala

generalã învatã matematica si dobândesc o pregãtire ce intrã în cultura generalã.

Pentru a dovedi însã aptitudine matematicã este necesar ca, în rezolvarea

problemelor si însusirea disciplinelor de matematici superioare, elevul sã obtinã

performante deosebite si sã poatã, de exemplu, concura la olimpiade farã a fi

meditat în mod special. Pot face aceasta cei care nu doar au învãtat si posedã

cunostinte matematice disparate, ci cei care si-au format un stil de gandire

matematica in continua dezvoltare. Despre elevi se spune cã dispun de aptitudini

lliterare, tehnice, artistice, organizatorice.

Aptitudinea se demonstreazã întotdeauna prin reusitã în activitãti. Orice

activitate se desfãsoarã cu ajutorul unor mijloace sau instrumente. Faptul este

evident în cazul actiuniilor practice si tehnice ex. Una este un bisturiu în mâna unui

om neîndemânatic si alta în cea a unui chirurg talentat. Prin urmare, în joc intrã si

mijloace sau instrumente psihomotorii, structuri intelectuale, functii si subprocese

psihice.

Aptitudinile constituie latura instrumentalã si executivã a personalitãti.

Este o instrumentatie psihicã; uneori se spune despre inteligentã cã este

tãioasã sau pãtrunzãtoare, se vorbeste despre finetea auzului, despre urzeala

imaginatiei, despre concentrarea si distributivitatea atentiei, etc. Toate acestea sunt

posibile datoritã gradului de dezvoltare a unor functii sau a îmbinãri operatiilor.

Ele sunt cele care mijlocesc reusita în activitate. În consecintã, valoarea

aptitudiniilor trebuie pusã în legãturã directã cu eficienta, calitatea si modul de

îmbinare a operatiilor.

Aptitudinile sunt subsisteme sau sisteme operationale, superior dezvoltate,

care mijlocesc performante supramedii in activitate.

Aptitudinea aratã ce poate individul, iar nu ce stie el. Un om este inteligent

în mãsura în care extrage dintr-un minimum de cunostinte un maximum de efec.

Sunt unii care posedã multe cunostinte, ajung la eruditie, dar nu reusesc sã opereze

cu cunostintele, astfel încât sã obtinã efecte pe mãsura pregãtirii lor.