Comunicare în Afaceri

2. Elementele comunicării

Fenomenul comunicării implică preconditii si elemente, precum intentia de a

transmite informatii si idei, motivatia receptorului si existenta unor persoane, obiecte,

evenimente si idei care constituie subiectul mesajului. Aceste elemente, alături de

altele, (participanti, limbaj comun, o relatia si un anumit grad de întelegere,

tehnologie care face posibilă transmiterea mesajului, având ca efect o reactie),

conferă comunicării o complexitate aparte, pe care nu o poate acoperi o singură

definitie.

2.1. Mesajul si procesul de comunicare

Procesul de comunicare cuprinde următoarele elemente:

I. emitătorul – este initiatorul comunicării, cel care elaborează mesajul.

El este cel care alege mijlocul de comunicare si limbajul astfel încât

receptorul să-i înteleagă mesajul formulat. Emitătorul are dreptul de a

alege receptorul cu care doreste să comunice si trebuie să aibă în

vedere trei aspecte: ce doreste să obtină, minimul pe care-l acceptă si

rentabilitatea mesajului;

II. codarea – reprezintă transformarea gândurilor si sentimentelor în

cuvinte rostite sau scrise sau în imagini care compun mesajul;

preocupările emitătorului sunt legate, în această etapă, de redactarea

mesajului, alegerea cuvintelor, formularea expresiilor;

III. mesajul – este forma fizică prin care emitătorul codifică informatia;

poate fi un ordin, o idee, un gând. Mesajul are ca obiectiv informarea,

convingerea, impresionarea, amuzamentul, provocarea unei actiuni.

Unitatea de bază a comunicării, situat de fapt la intersectia dintre comunicare si

reprezentarea realitătii este mesajul. El poate fi alcătuit din cuvinte scrise sau rostite,

din imagini vizuale, muzică, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi, etc.

Dimensiunea originalitătii mesajului este dată de informatie. Sub aspect

cantitativ, informatia poate fi măsurată atât în momentul emiterii cât si în momentul

receptării, astfel că se poate determina în ce măsură un mesaj contine sau nu mai

multă informatie decât un alt mesaj. Din dorinta de a asigura exactitatea mesajului,

emitătorul tinde să includă mai multă informatie decât este necesar. În acest fel se

naste redundanta, adică excedentul selectiv de semne fată de acelea care ar fi fost

necesare pentru a transporta aceeasi cantitate de originalitate.

O analiză cât mai completă a informatiei trebuie să facă referiri si la

următoarele aspecte:

aspectul sintactic: succesiunea semnelor impusă de emitător;

aspectul semantic: semnificatia acordată semnelor pe baza conventiilor

sociale;

aspectul pragmatic: efectul informatiei asupra receptorului.

Mesajul este supus unui proces de codificare si decodificare între cele două

persoane. Mesajul este elementul care contine simbolurile verbale si nonverbale, are

un „text” care este vizibil, si are „muzică”, putând contine o amenintare nedorită (Te

rog să treci pe la mine când te întorci!). Mesajul are două componente fundamentale:

1. continutul mesajului – reprezintă referinte la lucrul din realitatea

înconjurătoare despre care se comunică;

2. forma mesajului – reprezintă modalitatea de comunicare asupra continutului

mesajului si poate fi: monologul, prezentarea, întrebări, raportul, scrisoarea.

Mesajul poate contine mai multe tipuri de informatii:

1. fapte – reprezintă informatii obiective despre realitate, pe care le credem

pentru că pot fi verificate cu usurintă sau le presupunem adevărate pe baza

cunostintelor sau experientelor noastre anterioare;

2. opinii – sunt informatii despre realitatea noastră subiectivă – păreri, puncte

de vedere – care aduc un element subiectiv în comunicare;

3. sentimente – reprezintă răspunsurile emotionale la fapte si opinii;

4. valori – sunt opinii cu grad mare de generalizare despre lumea

înconjurătoare.