Comunicare Managerială și Relații Publice

PARTEA A: COMUNICARE MANAGERIALA

1. COMUNICARE SI DECIZIE

Obiective

a) Sublinierea semnificatiei comunicarii pentru conducerea organizatiei;

b) Întelegerea importantei specifice a deciziei si a momentelor predecizionale si

postdecizionale în conducerea organizatiei;

Pregatirea, luarea si aplicarea deciziei constituie un proces complex, în care

comunicarea, desi este o variabila mai putin evidenta, constituie un element cheie. În

acest capitol urmeaza ca, repetându-se totodata notiuni cheie pentru teoria organizatiilor,

sa se studieze rolul comunicarii în procesul decizional.

1.1 Functiile conducerii organizatiilor

Eficienta conducerii se bazeaza pe rezultatele structurarii si corelarii optime a

functiilor conducerii. Din multitudinea perspectivelor din care pot fi privite conducerea si

functiile sale, cea mai utila este tocmai perspectiva eficientei, în temeiul careia sunt

ordonate activitatile vitale ale conducerii:

• cunoasterea domeniului condus, a totalitatii problemelor care sunt supuse

solutionarii, prin diagnoza;

• detectarea tendintelor evolutive ale organizatiei si construirea proiectului

evolutiei sale pentru rezolvarea noilor probleme cu care se confrunta, prin prognoza si

constructie prospectiva;

• momentul esential al formularii si adoptarii deciziei referitoare la solutionarea

unei probleme sau la viata întregii organizatii;

• organizarea implementarii deciziei, în primul rând prin planificare si asigurarea

cooperarii în interiorul organizatiei si între organizatii;

• motivarea personalului organizatiei pentru a se obtine actiunea eficienta a

acestuia;

• controlul, drept functie a conducerii, prin care rezultatele sunt masurate, sunt

comparate cu costurile si se stabilesc masurile de corectie corespunzatoare pentru noul

ciclu de activitate, efectele controlului influentând noua diagnoza s.a.m.d.

Complexitatea conducerii organizatiei si a fiecarei functii în parte impune analiza

acestora mai în detaliu si a corelatiilor existente între ele.

Adesea, decizia este echivalenta (confundata) cu procesul de ansamblu al conducerii.

Tendinta nu este întâmplatoare, ea derivând din calitatea deciziei de a fi momentul

esential, punctul-cheie al conducerii.

4

Daca întelegem prin decizie solutia adoptata de un sistem (persoana, grup,

organizatie) pentru rezolvarea unei probleme, atunci conducerea în ansamblu poate fi

ordonata în trei faze:

a) f a z a p r e–d e c i z i o n a l a:

- formularea problemei;

- formularea (prognozarea) evolutiilor posibile si a solutiilor alternative

posibile;

- analiza si evaluarea solutiilor alternative si ierarhizarea lor;

b) f a z a d e c i z i o n a l a:

- adoptarea uneia dintre solutiile alternative, a solutiei considerate optima (decizia

propriu-zisa);

c) f a z a p o s t-d e c i z i o n a l a:

- implementarea deciziei (organizarea aplicarii solutiei adoptate);

- evaluarea solutiei prin prisma rezultatelor obtinute (controlul).

1.1.1 Faza predecizionala

Faza predecizionala cuprinde etapele premergatoare luarii deciziilor si este

importanta. Cu ajutorul acestei faze, conducerea si dezvoltarea afacerii devine una

planificata. Se evita în acest mod luarea unor hotarâri subiective, gresite sau nepotrivite

cu fondul problemelor reale. Faza predecizionala cuprinde formularea problemelor si

realizarea unor previziuni privind evolutia afacerii.

Diagnoza

În general, diagnoza este o operatie premergatoare adoptarii unei solutii la o

problema, constând în identificarea cauzelor unor procese negative (procese care

constituie substanta problemei respective), a factorilor care ar putea influenta pozitiv sau

negativ solutionarea problemei avute în vedere. Scopul fundamental al diagnozei consta

în formularea problemei de rezolvat. Cu cât formularea acesteia este mai adecvata si mai

clara, cu atât probabilitatea de a identifica solutia cea mai buna este mai ridicata.

Privind organizatia în întregul sau, o problema organizationala se impune prin doua

sensuri:

- un sens apropiat „problemei sociale”, prin care organizatia este confruntata cu o

situatie de criza, de schimbare, fiind solicitat potentialul sau de adaptabilitate; aceasta

este o „problema de stare” (de stare a organizatiei); diagnoza, în acest caz, consta în

identificarea presiunilor de schimbare si a componentelor organizatiei (structuri, indivizi,

procese) care se cer a fi modificate, transformate, schimbate;

- cele mai frecvente sunt însa „problemele de scop”, prin care scopul de ansamblu al

organizatiei este realimentat cu sarcini specifice, concrete, noi (dar nu total diferite de

sarcinile anterioare); în acest caz, diagnoza cuprinde atât întelegerea (cunoasterea)

deplina a noii sarcini, cât si a tuturor disponibilitatilor pe care organizatia le are pentru

realizarea sa.