Comunicare și Gen

Bărbatul şi femeia trăiesc în lumi diferite, cu valori diferite şi conform unor reguli diferite: spre exemplu, un bărbat nu-şi invită prietenul cu el la toaletă!

Comunicarea presupune diferenţa. În vreme ce cunoaşterea mizează pe identitate, pe asimilarea obiectului de către subiect, pentru a exista comunicarea diferenţa trebuie păstrată. Forma bună a diferenţei, diferenţa care nu este indiferentă este alteritatea. Alteritatea, relaţia între doi termeni care sunt şi identici şi opuşi în acelaşi timp este cea care pare să descrie foarte bine diferenţa sexuală, diferenţa dintre bărbat şi femeie.

Faţă de paradigma corpului unic la care cele două sexe, masculin şi feminin, aduc variantele calităţilor pozitive, pline de desăvârşire, sau a lipsurilor, scăderilor, minusurilor, revendicările egalităţii moderne impun modelul unui corp diferit după sex dar egal în calităţi. Ceea ce este accentuat în acest model corporal-sexual al modernităţii este diferenţa, alteritatea - celălalt, femininul, diferă de masculin până la mister, până la incomprehensibil -, iar ceea ce este unificat, egalizat sunt înzestrările, calităţile care conferă drepturi şi obligaţii. În această situaţie corpul masculin nu mai este baza pentru un al doilea sex, feminin, definit apoi prin carenţă, prin negativitate.

Dacă femeile sunt diferite de bărbaţi, aceste diferenţe se stabilesc mai degrabă hormonal şi metabolic, decât anatomic . Se presupune chiar că efectul hormonilor de un anumit tip asupra formării creierului înainte de naştere poate conduce la diferenţe de identitate sexuală între creier şi corp. Pe noi ne surprind însă, de regulă, diferenţele anatomice invocate mai sus, dar aceste diferenţe sunt mai superficiale, mai puţin profunde decât cele hormonale şi metabolice: numai testate genetic, frumoase femei manechin, cu sâni bine dezvoltaţi şi picioare lungi, graţioase, s-au dovedit a fi bărbaţi cu o singură genă mutantă. Totodată această identitate şi diferenţiere hormonal-metabolică a sexualităţii nu conduce la nici un fel de esenţialism identitar în ceea ce priveşte masculinitatea şi feminitatea, ci mai degrabă, propune imaginea unei continue deveniri a identităţii sexuale a fiinţei umane. Într-adevăr, masculinitatea şi feminitatea nu se păstrează aceleaşi toată viaţa. Înainte de pubertate, în prima copilărie, absenţa hormonilor face distincţiile inoperante. O a doua modificare a balanţei hormonale intervine odată cu vârsta: balanţa hormonală se dezechilibrează prin îmbătrânire făcând bărbaţii mai feminini decât erau ca adulţi, iar femeile mai masculine.

Tipurile de mecanisme hormonale sunt diferite la femei şi bărbaţi – metaforic vorbind diferenţa dintre ele este ca diferenţa între procesele chimice şi cele mecanico-electrice. În primele 21 de zile femeile se simt confortabil; preferă bărbaţii efeminaţi şi sensibili (care, ca părinte, sunt o investiţie sigură). La ovulaţie preferă însă pe cei macho. Între a 21 şi 28 zi: hormonii feminini scad producând depresie (4% fac depresie până la modificări de personalitate sau sinucidere; crime, atacuri, accidente survin la 50% din femeile implicate în astfel de evenimente în respectiva perioadă). Hormonii feminini nu sunt reglaţi şi apar în valuri mari în a 28 zi însoţiţi de un val de emoţii care dispar odată cu ei. Există o fluctuaţie comportamental-comunicaţională în funcţie de ciclu: în timpul lui, cu o mare cantitate de estrogen femeia e calmă şi vorbeşte fluent, când predomină testosteronul e mai bine orientată spaţial dar mai haotică lingvistic. Estrogenul, hormonul feminin, dă femeilor un sentiment de bine, mulţumire totală şi absolută, susţine comportamentul de îngrijire şi apărare a cuibului, scad violenţa, dar nu dau orientare în spaţiu şi memorie spaţială bună. Prezenţa estrogenului este legată de părul blond (la romani prostituatele purtau peruci blonde; o formulă de limbaj anglo-american spune: cu blondele te distrezi întotdeauna mai bine !) – după primul copil, părul blondelor se închide, tot astfel după 30 de ani – pentru că nivelul de estrogen scade.

Testosteronul, hormonul masculin este principalul responsabil în ceea ce priveşte barba, abundenţa părului, vocea de bariton sau bas şi agresivitatea: 92% dintre cei care claxonează la stop, 96% din jafuri, 88% din crime, 90% din puşcăriaşi sunt procente care privesc bărbaţii. La adolescenţi testosteronul e de 15-20 de ori mai mare ca la adolescente: 74% din băieţi sunt agresivi, pe când 78% din fete evită certurile sau negociază. Testosteronul produce succes legat de asertivitate – creşte dexteritatea spaţială şi matematică, capacitatea de parcare cu spatele, calităţile sportive (sportul este din punct de vedere evoluţionist înlocuitorul vânătorii) - şi este produs de succes – de aceea bărbaţii pot munci mai mult şi tot de aceea prezenţa majoretelor e folosită la meciuri: suplimentează testosteronul... El este în general constant în lungul vieţii. Dar, odată cu scăderea lui, între 50-60 de ani, bărbaţii devin mai protectori, mai atenţi la culori, haine etc.,. Oscilaţiile masculine provin de la un alt mecanism: ei se apropie de o persoană până când li se pare excesivă, îngrăditoare şi limitativă relaţia, apoi se îndepărtează; modelul este unul pulsatil (mecanico-electric).

Explicaţia darwinist-evoluţionistă a diferenţelor sexuale comportamentale a lui Eduard O. Wilson implică o perspectivă de economie biologică, adică de devenire, de proces evolutiv şi nu de esenţialitate: disimetria comportamentală rezultă din faptul că, invers decât spermatozoizii, ovulele constituie o resursă limitată. Masculul este mai interesat de varietatea sexuală din motive de economie genetică, tot aşa cum femela, ca purtătoare a ovulului, este interesată în evitarea conflictelor şi în protejarea embrionului şi a puiului, apoi. De aceea femeile au mai mare nevoie de sesizarea schimbărilor cele mai subtile ale atitudinii celorlalţi. Baza acestei diferenţieri rezidă în strategia diferită a promovării propriilor gene, în funcţie de rolul biologic diferit în înmulţirea speciei. Consecinţele diferenţiatoare merg şi mai departe: masculul, evoluează dincolo de spaţiul cuibului, este mai agresiv decât femela şi suferă, datorită competiţiei, întreaga presiune evolutivă. El face obiectul unor presiuni selective care duc la dezvoltarea unor caractere sexuale secundare mai accentuate. Am putea spune că masculul este mai sexuat decât femela, dar că femela este mai atractivă sexual decât masculul. Dar în aceste cazuri avem de-a face cu consecinţele selective ale evoluţiei nu cu un esenţialism al identităţii masculine şi feminine.

Femeile au doi cromozomi X, deci o mai mare varietate de conuri pentru perceperea vizuală a culorilor, disting mai multe nuanţe de culori decât bărbaţii şi au o percepţie vizuală periferică mai amplă. Percepţie vizuală periferică mai amplă are un unghi de 45 – 180 de grade, pe când bărbaţii au o percepţie „în tunel”. Aud mai bine, disting sunetele înalte: utilizează şi disting cinci tonuri în comparaţie cu bărbaţii care utilizează şi aud doar trei tonuri, deci mai prost calitativ, dar aceştia sesizează direcţia. Femeile au pielea de 10 ori mai sensibilă decât bărbaţii. Simţul olfactiv şi gustativ al femeilor este net superior şi e orientat spre dulce, iar al bărbaţilor este orientat spre amar şi sărat.