Comunicare și Resurse Umane

Notiuni introductive

Procesul comunicational este un proces omniprezent. Nu exista zona in care sa nu se desfasoare. prentru ca totul ne ofera informatie.

Informatia exista peste tot dar lucreaza eficient pentru sistem in masura in care ea este utilizata de acesta. Odata cu era tehnologica asistam la un nor informational care inconjoara intreaga planeta, dar care este utilizat extrem de diferit in functie de zonele care au tehnlogie proprie sa preia informatia. Exista anumite dificultati in forlosirea informatiei pentru ca mijloacele tehnologice sunt prezente in chip diferit in diferite zone geografice. In fapt revolutia tehnologica a dus la spargerea vechilor bariere nationale, la ceea ce insemna atomizarea statelor nationale, si a impus nevoia de circulatie a mesajelor.

Din motive de cercetare a procesului comunicational au aparut o serie de stiinte ale comunicarii, care isi propun studierea acestora, si aceasta intrucat nu putem exista fara a comunica. Chiar daca ne propunem asa ceva, noi nu putem exista fara a comunica. Poate sa fie o cumunicare verba, nonverbala sau paraverbala. Procesul comunicational cuprinde instante extrem de variate ale fiintei umane. Ea se adreseaza atat gandirii umane, cat mai cu seama informatiilor culturale pe care le dobandim.

Prin urmare, stiintele comunicarii trebuie sa se refere atat la aspecte care tin de preluarea informationala, prelucrarea informatiei, decodificarea ei si folosirea ei eficienta. Iata de ce aceste stiinte se situeaza la nivelul psihologiei, o dimensiune antropologica, o domensiune etologica, fiecare domeniu prezentand o analiza asupra anumite aspecte ale procesului comunicational. Spre exemplu, unele ditre stiintele comunicarii definesc comunicarea ca obiect central de cercerare. Acestea sunt semiotica (stiinta semnelor), lingvistica (comunicarea prin limbaj) si cibernetica (coreleaza sistemul de comunicare cu tehnologii de distribuire a informatiei).

Sa nu uitam de asemenea ca un rol important in analiza comunicarii il reprezinta analiza dintre inteligenta naturala si cea artificiala. Pentru ca o asemenea accentuare a analizei inteligentei artificiale dezvolta aspecte comunicationale care au fost extrem de bine relevate in etapa postmoderna, inclusiv in zone culturale diferite (mijloce tehnologice, elemente civilizatorii, in modul in care s-a orientat gandirea, inclusiv cea informatica catre zone ale creierului uman).

Etapa postindustriala nu a fost altceva decat o etapa a permisivitatii, a libertatilor, dar si o etapa a accentuarii rolului individului.

Comunicarea ocupa un loc aparte si in ceea ce priveste practica sociala. Oratoria si retorica sunt cele mai vechi aplicatii comunicationale in practica sociala. Grija pentru cuvant s-a manifestat inca din antichitate.

Comunicarea este o caracteristica fundamentala a fiintei umane. Intreaga viata ne-o traim comunicand, iar eficienta actiunilor noastre este rezultanta utilizarii informatiilor.

75% dintr-o zi de munca vorbim si ascultam

75% din ceea ce auzim, auzim imprecis

75% din ceea ce auzim cu acuratete, uitam in urmatoarele 3 saptamani.

S-a observat ca multi dintre cei care conduc un domeniu de activitate petrec 9% citind, 16% scriind, 30% vorbind si 40% ascultand.

Pentru ca nu exista forma de activitate (stare de viata) in care sa nu comunicam.

Procesul comunicational cuprinde urmatoarele elemente :

- Emitator

- Mesaj

- Mijloc de comunicare

- Cod

- Context

- Receptor

Teme :

• Introducere

• Comunicarea – proces de influenta

• Comunicarea manageriala. Tipuri de culturi organizationale.

• Forme de comunicare in afaceri

• Rolul comunicarii in dezvoltarea resurselor umane

• Formarea si perfectionarea resurselor umane

• Gestionarea resurselor umane

• Motivarea si dezvoltarea resurselor umane

• Negocierea in prevenirea, reducerea si rezolvarea crizelor si conflictelor intraorganizationale si interorganizationale.

Comunicarea este un proces plurivalent, antrenand valori diferite, stiintifice, politice, religioare, artistice, si in acelasi timp conturand un grad anume de civilizatie a unui spatiu socio-geografic.

Procesul comunicational cuprinde urmatoarea structura paradigmatica :

• Un emitator

• Un mesaj

• Un cod

• Un mijloc de comunicare

• Un receptor

• Un context comunicational

Fiecare dintre aceste elemente isi are propriul loc si rol in procesul comunicational. Ele insa capata anumite proprietati distincte in functie de domeniul in care se manifesta.

Emitatorul este cel care intiaza comunicarea, sau cel care are ceva de spus, de comunicat. El este cel care trebuie sa-si aleaga :

1. continutul comunicational

2. mijloacele de comunicare

3. sa tina cont de context

4. sa tina cont de receptor, pe cat posibil

Mesajul este forma fizica in care emitatorul codifica informatia, care poate fi si o idee, un gand, dar poate avea si alte profunzimi cognitive. Prin urmare mesajul trece printr-un proces de comunicare, organizandu-se intr-un sistem de semne. Modul de realizare a mesajului, de prindere a lui in sistemul de semne, da dovada elaborarii sale, dar, in acelasi timp, eficienta sa este dependenta de modul in care este receptat, deci de receptor. Mesajul poate cuprinde orice semn care are o anumita semnificatie. Pentru a transmite insa semnificatia, semnul are nevoie de un suport fizic. Asa se face ca mesajul poate fi transmis verba, nonverbal, sau paraverbal, fie semnele, fie semnalele, sunt cele care transmit continutul informational. Semnalele pot fi vizuale, auditive, cognitive, sau pot fi elaborate in diferite grade de abstractizare si generalitate, in functie de profunzimea domeniului.

Mesajele sunt simple si complexe. Ele sunt prezente in comunicarea interumana incepand de la limbajul natural, in viata cotidiana, si pana la prezentarea lor elaborata in cadrul cunoasterii stiintifice, unde gradul de abstractizare creste in sensul eliminarii elementelor de subiectivitate. Se ajunge la limbaje formalizate care nu sunt altceva decat sisteme de semne ce opereaza dupa reguli precis formulate.

Avem trei dimensiuni ale semnelor:

• Dimensiune pragmatica – contine semn, subiect plus actiunea subiectului

• Semantica – semn si semnificatie

• Sintactica – se lucreaza doar cu semn dupa reguli precis formulate