Comunicarea Socială și Gestionarea Crizelor

1. 1 Notiunea de comunicare

Ca o sinteza a diferitelor definitii date conceptului de comunicare, indiferent de scoala de gândire careia i-a apartinut, sau de orientarea careia i s-a subscris, trebuie sa subliniem ca acest element fundamental al existentei umane, din cele mai vechi timpuri pâna astazi, reprezinta un proces de transmitere de informatii, idei, opinii, trairi, de la un individ sau grup de indivizi la altul sau la alt grup social.

Chiar etimologia latina a termenului ne indica aceasta semnificatie, în sensul ca acest termen de comunicare, în limba latina ,,communis, -onis”, are întelesul de ,,a pune de acord”, ,,a fi în legatura cu”, sau chiar ,,în relatie cu”.

Pentru scopul prezentei analize, este deosebit de important sa prezentam si o definitie data comunicarii, dar din punct de vedere sociologic, în conformitate cu cele înscrise în Dictionarul enciclopedic si anume : ,,mod fundamental de interactiune psihosociala a persoanelor, realizata în limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informatii, a obtinerii stabilitatii sau a unor modificari de comportament individual sau de grup”.

Întorcându-ne la necesitatea sintetizarii unei definitii a comunicarii, din multitudinea de astfel de producte ideatice, cea care se impune cel mai mult este cea legata de viziunea sistemica, în sensul ca se poate considera existenta comunicarii când, în cadrul unui sistem, sau chiar între sisteme diferite, o anumita sursa produce o influentare asupra unui receptor, dar care trebuie sa aleaga, sa sorteze, mesajele potrivite si care asigura legatura, prin canalele de transmisie, între emitator (sursa) si receptor.

Pentru a se putea realiza concret aceasta operatiune de emisie-receptie de semnale supuse decodificarii, comunicarea, ca proces complex, întruneste câteva particularitati marcante, legate de rolul acesteia de a pune indivizii în raporturi unii cu altii, în mediul specific în care evolueaza :

-se desfasoara într-un anumit context dat ;

-are un caracter dinamic ;

-este de natura ireversibila ;

-la fel ca si opinia publica, are un continut latent, dar si manifest, primul dintre acestea avândnd în multe situatii o semnificatie mai pregnanta;

-semnificatia data unui anumit mesaj poate fi perceputa diferit de partenerii unui act de comunicare ;

-în situatii de criza, procesul de comunicare devine mai alert si cuprinde si o sfera mai larga a problematicii vizate.

2. Comunicarea în situatii de criza

În aceste conditii si în acest context specific, comunicarea consta din abilitatea si capacitatea de a descifra sensul, semnificatia, conotatia si denotatia legaturilor sociale, organizate sau dezorganizate, cu ajutorul simbolurilor, semnelor, reprezentarilor si altor modalitati de modelare informationala, în scopul declansarii, amplificarii, diminuarii, amânarii sau stoparii unor conduite individuale sau de grup .

Si pentru ca vorbim de comunicare, chiar în aceste conditii deosebite, tensionate, de dereglare si perturbare a sistemului, intentia este tot aceea de a îndeplini cele patru scopuri principale :

- sa fim receptati ;

- sa ne facem întelesi ;

- sa fim acceptati ;

- sa provocam, sa influentam, o schimbare de atitudine.

Bineînteles ca în aceasta actiune de comunicare, specialistului în Relatii Publice îi revine un rol deosebit, rol subliniat si de Cutlip, Center, Broom în apreciatul curs de specialitate din anul 1994 si anume acela de a gestiona amenintarile din partea mediului, a ridica nivelul competitiv al organizatiei, de a-i apara cel mai important ,,capital” în astfel de situatii : reputatia, imaginea si bunul renume.