Conceptul de Creativitate

În selecţia celor mai străluciţi romancieri şi artişti, a celor mai eficienţi oameni de afaceri sau chiar directori de companii, este foarte probabil ca persoanele creative vor fi preferate. Într-adevăr, în zilele noastre, criteriul de selecţie a majorităţii poziţiilor din topul managementului întreprinderilor nu îl constituie personalitatea agreabilă (este dificil să fii perceput ca o persoană agreabilă cînd te afli în situaţia de a trebui să concediezi 20% din personalul companiei) sau capacitatea de învăţare şi memoria (responsabilitatea de a stoca informaţiile revine computerilor sau subordonaţilor), ci o viziune creativă necesară transformării companiei.

Creativitatea desemnează capacitatea de a realiza creaţii inovatoare (originale, ingenioase), dar şi adecvate (utile, adaptate în funcţie de cerinţele sarcinii). Creativitatea are o sferă de cuprindere largă, semnificativă atît la nivel individual, cît şi social, ce vizează o multitudine de domenii de activitate. La nivel individual, de exemplu, creativitatea este utilă în rezolvarea problemelor întîmpinate de un individ în viaţa sa profesionala sau cotidiană. La nivel social, creativitatea poate genera descoperiri ştiinţifice, noi curente artistice, invenţii şi programe sociale inovatoare. Relevanţa economică a creativităţii este evidenţiată prin faptul că noile produse sau servicii înseamnă noi locuri de muncă, iar pentru a rămîne competitivi, indivizii, organizaţiile şi societatea sunt nevoite sa-şi adapteze resursele la cerinţele activităţilor în perpetuă schimbare.

Creativitatea – un domeniu de cercetare neglijat

La jumătatea secolului XX, cu prilejul discursului său în calitate de preşedinte al American Psychological Association (APA), Guilford (1950) i-a îndemnat pe psihologi să acorde atenţie unui aspect neglijat, dar extrem de important – şi anume creativităţii. Guilford a putut constata că un procent mai mic de 0,2% din articolele publicate in Psychological Abstracts pînă în anul 1950 au avut ca subiect creativitatea.

Interesul faţă de studiul creativităţii a început, într-o oarecare măsură, să ia amploare în anii ’50, cînd au fost înfiinţate cîteva institute de cercetare în domeniul creativităţii. Cu toate acestea, numeroşi indicatori ai volumului de studii consacrate creativităţii demonstrază că, pînă de curind, cel puţin, acest domeniu a fost relativ marginalizat în cadrul psihologiei. Am întreprins un studiu privind numărul de referinţe la creativitate din Psychological Abstracts publicate între anii 1975 şi 1994. Pentru realizarea proiectului, am investigat baza computerizată de date PszchLit conţinînd articole publicate, utilizînd ca termeni-cheie creativitate, gîndire divergentă şi evaluare a creativităţii., termeni atribuiţi articolelor din baza de date cu un conţinut centrat în principal pe domeniul creativitaţii. Am identificat, de asemenea, înregistrări suplimentare care conţineau rădăcina creativ – fie în titlul, fie în rezumatul articolelor -, dar care nu au fost indexate de nici unul dintre termenii-cheie specifici creativităţii. Am examinat un eşantion aleator al acestor înregistrări suplimentare, însă din analiza lor a rezultat că nu vizează în mod semnificativ obiectul creativităţii, putînd fi excluse din lista articolelor referitoare la creativitate. Rezultatele investigaţiilor noastre evidenţiază că aproximativ 0,5% din articolele indexate în Psychological Abstracts între anii 1975 şi 1994 au abordat tema creativităţii. Prin comparaţie, studiile axate pe tehnicile de citit reprezintă aproximativ 1,5% din totalul articolelor cuprinse în Psychological Abstracts în acelaşi interval de 20 de ani.

Dacă luăm în considerare şi indexul manualelor introductive de psihologie, descoperim că noţiunea de creativitate beneficiază de atenşie minimă. În timp ce inteligenţa ocupă, de pildă, o parte considerabilă dintr-un capitol sau chiar un capitol întreg, creativităţii îi sunt dedicate abia cîteva paragrafe. Fcaultîţi renumite de psihologie oferă rareori cursuri de creativitate , deşi unele programe de psihologie educaţională includ şi astfel de cursuri.

Cît priveşte poziţiile academice, în facultăţole de psihologie oferta funcţiei de expert în cercetarea creativităţii este aproape absentă. De obicei, nu există un departament special pentru studiul creativităţii (să spunem, spre deosebire de catedrele specializate în psihologie cognitivă, socială sau clinică). La convenţia American Pszchological Association, studiile de creativitate au fost încadrate în categoria ‘’Psihologie şi artă’’ (secţiunea 10) sau aleator printre secţiunile destinate psihologiei cognitive, sociale sau clinice. Este însă important să observăm că, prin sponsorizarea unei conferinţe despre creativitate organizate în anul 1995 a APA Monitor, APA a început să acorde în ultima perioadă o anumită atenţie domeniului.

Din perspectiva publicaţiilor de specialitate, lista celor mai prestigioase reviste nu include publicaţii vizînd creativitatea (spre deosebire, de exemplu, de cele despre percepţie, învăţare şi memorie, relaţii interperonale sau personalitate). Trebuie semnalizată existenţa a doua reviste de psihologie dedicate studiului creativităţii, care nu au o largă circulaţie. Revista Jurnal of Creative Behavior a fost inaugurată în anul 1967, odată cu creşterea interesului pentru dezvoltarea creativităţii umane. Analiza cuprinsului acestei reviste a scos la iveală faptul că ponderea articolelor empirice este redusă în comparaţie cu cea a articolelor nonempirice şi că subiectele cel mai frecvent dezbătute sunt dezvoltarea şi educarea creativităţii. Creativity Research Journal – o revistă dedicată cercetării – a fost lansată abia în anul 1998.

Creativitatea joacă un rol esenţial în societate, prin tradiţie, un orfan al psihologiei. Încercăm să găsim motivaţia acestu fapt. Considerăm că, din punct de vedere istoric, studiul cretivităţii a întimpinat cel puţin şase obstacole majore:

- originile cercetării creativităţii în tradiţia misticismului şi a spiritualităţii ce pare independentă sau chiar contrară spiritului ştiinţific;

- impresia creată de abordarea pragmatică, comercială a creativităţii prin care cercetării ei îi lipseşte fundamentarea psihologică teoretică sau validarea prin intermediul experimentelor psihologice;

- distanţarea tematică şi metodologică a studiilor iniţiale de creativitate faţă de pricipalul curent al psihologiei teoretice şi experimentale a transformat creativitatea într-un fenomen marginal în raport cu preocupările centrale ale întregii sfere psihologice;

- dificultăţi în definirea şi stabilirea criteriilor creativităţii ce au conferit fenomenului o apartenenţă elodantă sau trivială;

- abordări ce au insinuat că fenomenul creativ este un produs de excepţie al proceselor şi structurilor curente, iar cercetarea ei izolată nu pare a fi o necesitate;

- abordările unidisciplinare ale creativităţii tind să confunde un aspect parţial al creativităţii cu fenomenul în ansamblu, de cele mai multe ori relevînd o viziune limitată asupra creativităţii şi percepţia că sfera ei nu este atît de cuprinzătoare ca în realitate.

În articolul de faţă vom dezbate cele şase obstacole şi în timpul analizei vom lua în considerare şase abordări sau paradigme care au contribuit la înţelegerea conceptului de creativitate mistică, psihanalitică, pragmatică, psihometrică, cognitivă şi socială/de personalitate. Desigur că aceste abordări nu acoperă toate teoriile formulate pe tema fenomenului creativ, iar un scurt capitol este incapabil să acorde atenţia cuvenită tuturor celor şase paradigme menţionate, dar credem că succinta lor prezentare va reuşi să surprindă cîteva dintre ideile principale. Se consideră că există şi o a şaptea abordare, de natură să contribuie la dezvoltarea cercetărilor viitoare – cea a confluenţei teoriilor -, pe care o vom trece, de asemenea, în revistă. Aceste teorii utilizează diverse abordări multidisciplinare asupra creativităţii, combinînd anumite elemente ale unor perspective unice şi dezvoltîndu-le.