Criză de comunicare

Criza de comunicare

Orice institutie sau organizatie se poate confrunta cu o situatie de criza, capabila sa puna în pericol functionarea ei normala si reputatia de care se bucura într-o anumita societate. Unele crize sunt previzibile si pot fi prevenite, altele nu pot fi banuite si deci nici prevenite. Experienta a aratat ca, în ciuda tuturor precautiilor de ordin tehnic, economic, financiar sau educativ, luate pentru stoparea sau controlarea unei crize, ea poate scapa de sub control si ia amploare. În aceste conditii criza poate aduce prejudicii grave organizatiei, daca nu este gestionata corect din toate punctele de vedere. Comunicarea în timpul crizei este deosebit de importanta, ea putând sa atenueze si chiar sa împiedice reactiile negative ale publicului.

Majoritatea domeniilor stiintifice si-au elaborat propria lor conceptie despre crize.

Economistii, spre exemplu, analizeaza criza dupa criterii specifice, atribuindu-i caracteristicile unor fenomene cu urmari nefaste pentru organizatii, institutii si grupuri sociale afectate: inflatia, somajul, recesiunea.

Sociologii ientifica originea crizelor în inechitatile sociale, în scaderea motivatiei si a initiativei, în revolta împotriva autoritatilor, în defectiunile manifestate la nivelul mecanismelor de control social, în declinul mostenirii familiale, comunitare, civice si religioase.

În cercetarile, dezbaterile si practicile recente din domeniul relatiilor publice situatiile de criza sunt definite ca fenomene de întrerupere a functionarii normale a unei organizatii si ca momente de blocare sau de slaba organizare a schimbului de informatii dintre organizatie si publicul ei, intern si extern. Crizele apar, în consecinta, ca fenomene care pot aduce daune unei organizatii, atât în planul pierderilor materiale, cât si în acela al prestigiului social, prin deteriorarea imaginii (reputatiei) publice. În consecinta, pentru specialistii în relatii publice, criza reprezinta un teren predilect pentru conceptualizarea si aplicarea unor strategii de comunicare, specifice fiecarui tip de criza cu care se confrunta organizatia, vizând limitarea sau stoparea daunelor.

Tipurile de crize pot fi stabilite în functie de criteriile aplicate în clasificarea lor:

1. Dupa tipul de solutii si modul de rezolvare identificam:

a) crize de dezvoltare (confruntarea organizatiei cu situatii alternative la solutiile traditionale de rezolvare a conflictelor, datorita noilor capacitati informationale);

b) crize de legitimitate (organizatia se confrunta cu o cantonare în cadrul unei solutii care si-a atins limitele functionale);

c) crize de onestitate (managerii organizatiei, desi dispun de modalitati performante de procesare a informatiilor, le utilizeaza în mod inadecvat, fie pentru obtinerea unor avantaje presonale, fie cu alte scopuri ascunse, periclitând astfel imaginea organizatiei);

d) crize de competenta (managerii organizatiei nu sunt capabili sa proceseze informatiile la nivelul posibilitatilor oferite de tehnicile informationale în care actioneaza).

2. Dupa tipul de mediu putem identifica doua tipuri de crize:

a) criza interna, atât la nivelul organizatiei sau al mediului ei social, cât si la nivelul unor departamente, mergând pâna la nivel de ramura sau chiar de stat.

b) criza externa, întâlnita în exteriorul organizatiilor, domeniilor specifice sau al teritoriului national.