Dreptul Comunicării

Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare este acea libertate garantată de Constituţie prin care orice persoană fizică sau juridică inclusiv agentul media îşi poate exterioriza gândurile, creaţiile, opiniile, credinţele sau transmite informaţii prin viu grai, imagini sunete sau orice alte mijloace de acest fel.

Potrivit art. 30 din Constituţia României libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.

Libertatea de exprimare indiferent de forma acesteia este mai mult sau mai puţin limitată în funcţie de mediul privat sau public de exprimare precum şi de consecinţele acesteia.

Libertatea de exprimare în mediul public este normal să fie limitată de libertăţile celorlalţi, precum şi de necesităţi de protecţie ale interesului public, care trebuie să fie dimensionate astfel încât să garanteze libertăţile şi drepturile tuturor într-o societate democratică.

Dacă libertatea cuvântului este un mijloc eficient de participare a cetăţenilor la viaţa societăţii, precum şi un mijloc de dezvoltare a conştiinţei civice, exprimarea opiniilor şi creaţiilor prin presă este partea cea mai consistentă a libertăţii de exprimare.

Garantarea libertăţii presei este asigurată de:

a) drepturi şi libertăţi constituţionale;

b) reguli cu putere de norme constituţionale.

Cenzura de orice fel este interzisă, libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii, care nu pot fi suprimate. Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România a aderat prin Legea nr. 30/1994, prevede la art. 10 următoarele:

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Potrivit art. 30, art. 31 şi art. 53 din Constituţia României coroborat cu art. 10 pct.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, limitarea libertăţii de exprimare se poate face în următoarele condiţii:

a) folosirea nejustificată a libertăţii de exprimare în detrimentul drepturilor şi libertăţilor celorlalţi, constituie abuz de drept, care poate da naştere la responsabilităţi şi răspunderi în condiţiile legii;

b) orice formalitate, condiţie, responsabilitate, răspundere şi în general orice restrângere care afectează libertatea de exprimare nu poate fi instituită decât prin lege şi în limitele Constituţiei, prin lege înţelegând numai actul normativ emis de Parlament sub forma legii organice sau ordinare, precum şi ordonanţele guvernului aprobate de Parlament.