Bază de Date

1. INTRODUCERE

Complexitatea informaţiilor cu care oamenii au interacţionat şi interacţionează

permanent, a făcut necesară gestionarea eficientă a acestora. Bibliotecile care au existat încă din

antichitate, agendele personale, registrele de evidenţă, cataloagele de produse, mersul trenurilor

nu sunt altceva decât mijloace de gestionare eficientă a informaţiilor. Prin acestea se încearcă de

fapt, într-o manieră neautomatizată, să se rezolve problemele legate de organizarea, stocarea şi

regăsirea performantă a informaţiilor. Rezolvarea eficientă a acestor probleme în condiţiile unui

volum foarte mare de informaţii, nu poate fi concepută decât prin utilizarea calculatoarelor

electronice şi anume a bazelor de date.

Scopul principal urmărit, atunci când se alege ca soluţie de rezolvare a problemei

gestiunii informaţiilor utilizarea bazelor de date, este acela de a regăsi într-un timp cât mai scurt

informaţia căutată după anumite criterii, de a asigura securitatea acestora, de a minimiza spaţiul

necesar de memorare, de a asigura unicitatea şi flexibilitatea datelor gestionate.

La modul cel mai general o bază de date poate fi definită ca fiind o colecţie de date

înrudite care se referă la un anumit obiect sau obiectiv, împreună cu instrumentele folosite pentru

manipularea acestor date. Orice bază de date trebuie să conţină descrierea datelor şi înregistrările

de date.

Sistemul complex de programe care permite descrierea, organizarea, memorarea,

regăsirea, administrarea şi securizarea informaţiilor dintr-o bază de date se numeşte sistemul de

gestiune a bazelor de date (SGBD). Memorarea datelor conţinute de bazele de date se face pe

suporturile de memorie internă sau externă folosite de calculatoare (unităţi de hard-disc, benzi şi

casete magnetice, compact discuri etc). SGBD este un software special asociat bazelor de date

care asigură interfaţa între o bază de date şi utilizatorii ei, rezolvând toate cererile de acces la

datele memorate.

Bazele de date înglobează patru componente: datele, hardware-ul, software-ul şi

utilizatorii. Datele reprezintă „materia primă” a oricărei baze de date. Ele descriu caracteristicile

anumitor obiecte, sunt organizate în structuri şi se pot afla în anumite relaţii şi interdependenţe.

Hardware-ul se constituie din tehnica de calcul utilizată pentru crearea, întreţinerea şi

exploatarea bazelor de date. Software-ul cuprinde SGBD-ul şi programele de aplicaţie aferente.

Din punctul de vedere al utilizatorilor se deosebesc trei categorii:

• utilizatorii finali care interacţionează cu baza de date prin intermediul unui limbaj de

interogare sau prin intermediul unor programe numite programe de aplicaţie, scrise de

programatorii de aplicaţii;

• programatorii de aplicaţii care realizează programele de aplicaţie ale bazei de date,

utilizând anumite limbaje de programare (Visual Basic for Applications, C,C++, Java,

PHP, PERL etc) Aceste aplicaţii numite şi software front-end asigură utilizatorilor, într-o

manieră cât mai prietenoasă, accesul la date pentru introducerea, actualizarea, regăsirea,

consultarea şi listarea acestora;

• administratorul bazei de date care este o persoană (sau un grup de persoane) responsabilă

cu asigurarea funcţionării software-ului şi hardware-ului, securitatea, integritatea şi

siguranţa bazei de date.

Bazele de date computerizate oferă anumite avantaje incontestabile faţă de modalităţile

manuale de gestionare a informaţiilor, dintre care pot fi enumerate:

o reducerea redundanţei – prin înregistrarea unei informaţii o singură dată şi accesarea

acesteia oriunde este necesar. Din practica lucrului cu bazele de date a rezultat însă că nu

este posibilă şi nici chiar recomandată o redundanţă nulă a datelor;

o evitarea inconsistenţei datelor – în cazul în care datele sunt accesate de mai mulţi

utilizatori (regim de lucru multiuser), o modificare făcută de unul dintre aceştia este

accesibilă şi celorlalţi în cel mai scurt timp;

o partajarea informaţiilor şi a programelor de aplicaţie – mai mulţi utilizatori pot lucra

simultan cu aceleaşi date şi pot lansa în execuţie aceeaşi aplicaţie;

o asigurarea restricţiilor de securitate a datelor – se realizează prin conceperea unui sistem

de autorizare a accesului la date prin parole şi a unor niveluri de acces (numai anumiţi

utilizatori au acces la toate datele, ceilalţi au un acces limitat numai la acele informaţii

care pot fi cunoscute de ei);

o asigurarea integrităţii datelor – printr-un sistem de protecţie la ştergerile neintenţionate şi

de refacere a datelor în caz de incidente;

o rezolvarea operativă a conflictelor ce pot apărea în crearea, editarea, consultarea şi

interogarea datelor – prin validări aplicate la momentul introducerii acestora în baza de

date şi prin mecanisme ce interzic modificarea simultană de către mai mulţi utilizatori a

aceleiaşi informaţii;

o asigurarea independenţei datelor faţă de aplicaţii şi faţă de suportul fizic de memorare -

este un deziderat al oricărui SGBD şi presupune ca datele să poată fi modificate sau

mutate pe un alt suport fără ca să fie necesară rescrierea programelor de aplicaţii. Acest

lucru poate fi realizat printr-o corectă proiectare a bazelor de date şi prin scrierea unor

aplicaţii performante. De asemenea este de dorit ca administratorul bazei de date să aibă

libertatea de a schimba strategia de acces la date, priorităţile aplicaţiilor, unităţile de

memorare, fără să modifice aplicaţiile existente.

Termenii specifici bazelor de date, definiţiile acestora precum şi tipurile de baze de date

existente, în funcţie de modelul de date pe care se bazează, vor face obiectul capitolului următor.

Vor fi tratate noţiunile generale referitoare la bazele de date relaţionale şi în special la bazele de

date MS-Access. Voi motiva într-un subcapitol aparte de ce am ales din cadrul bazelor de date

relaţionale tocmai bazele de date Access ca suport practic al acestui curs.