Cuprins
- CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII .5
- 1.1. Dimensiuni semantice actuale ale termenului “contabilitate”.5
- 1.2. Definirea obiectului contabilităţii.7
- 1.3. Perimetre contabile în economia românească .8
- 1.4. Etape în definirea obiectului contabilităţii .8
- 1.5. Sfera şi conţinutul noţiunii de metodă în contabilitate.9
- 1.6. Principii şi convenţii contabile.9
- 1.7. Conceptul, clasificarea şi evaluarea activelor şi pasivelor(datoriile şi capitalurile proprii) .11
- 1.8. “Activ” şi “Pasiv”. Conceptul de bilanţ. .17
- 1.9. Reprezentarea cifrică a mişcărilor de valori ca un bilanţ mobil-prima treaptă a metodei
- contabilităţii.17
- 1.10. Sistemul de calcul contabil digrafic – a doua treaptă în metoda contabilităţii.24
- 1.11. Calcule periodice de sinteză – a treia treaptă a metodei contabilităţii .33
- CAPITOLUL 2. Documente justificative în contabilitate .39
- 2.1. Noţiunea, importanţa, conţinutul şi întocmirea documentelor justificative. .39
- 2.2. Raţionalizarea, tipizarea şi clasificarea documentelor care servesc ca bază pentru
- înregistrarea în contabilitate. .40
- 2.3. Verificarea documentelor. Procedee de rectificare a erorilor din documente.40
- 2.4. Circulaţia documentelor .40
- 2.5. Reconstituirea documentelor justificative.41
- 2.6. Arhivarea şi păstrarea documentelor justificative.42
- CAPITOLUL 3. Clasificarea şi funcţionarea conturilor.43
- 3.1. Concept, criterii, tabloul general al clasificării analitice.43
- 3.2. Conturi de gestionare a ACTIVELOR şi conturi de gestionare a PASIVELOR (fondurilor) 48
- 3.3. Conturi de regularizare asupra evaluării ACTIVELOR şi conturi de regularizare asupra
- evaluării PASIVELOR.51
- 3.4. Conturi de consumaţiuni ale perioadei curente şi conturi de venituri ale perioadei curente .52
- 3.5. Conturi de consumaţiuni ale perioadelor viitoare şi conturi de venituri ale perioadelor
- viitoare.54
- 3.6. Conturi de rezultate finale favorabile şi conturi de rezultate finale nefavorabile .54
- 3.7. Conturi rectificative de activ contra pasiv şi conturi rectificative de pasiv contra activ .55
- 3.8. Conturi în afara bilanţului (conturi extrapatrimoniale) .57
- CAPITOLUL 4. CALCULAŢIA CONTABILĂ A COSTURILOR DE PRODUCŢIE.60
- 4.1. Concepte de bază în calculaţia costurilor.60
- 4.2. Reguli de aplicat în calculaţia costurilor producţiei.62
- 4.3. Metode de calculaţie a costurilor. .63
- 4.3.1. Metode de evidenţă analitică a cheltuielilor de producţie şi de calculaţie a costurilor
- totale sau integrale.64
- 4.3.2. Metode de calculaţie a costurilor parţiale.66
- 4.3.3. Metode de repartizare a cheltuielilor indirecte .67
- CAPITOLUL 5. INVENTARIEREA PATRIMONIULUI .71
- 5.1. Noţiunea, obiectul şi funcţiile inventarului .71
- 5.2. Etapele inventarierii .72
- 5.2.1. Pregătirea inventarierii.72
- 5.2.2. Inventarierea propriu-zisă .73
- 5.2.3. Stabilirea rezultatelor inventarierii şi înregistrarea acestora.75
- CAPITOLUL 6. SITUAţIILE FINANCIARE ANUALE (CONTURILE ANUALE).77
- 6.1. Structura situaţiilor financiare anuale .77
- 6.2. Lucrările contabile de închidere a exerciţiului financiar.81
- 6.2.1.Întocmirea balanţei de verificare primară.81
- 6.2.2. Inventarierea generală a patrimoniului.82
- 6.2.3.Contabilizarea operaţiilor de regularizare.83
- 6.2.4. Determinarea rezultatului contabil.85
- 6.2.5. Determinarea impozitului pe profit, repartizarea profitului şi contabilizarea acestor
- operaţiuni .85
- 6.2.6. Balanţa de verificare finală.88
- 6.2.7 Închiderea conturilor de activ şi a conturilor de pasiv.88
- 6.3. Redactarea conturilor anuale.88
- 6.3.1. Elaborarea bilanţului.88
- 6.3.2. Elaborarea contului de profit şi pierdere .90
- 6.3.3. Situaţia fluxurilor de trezorerie.90
- 6.3.4. Situaţia modificărilor capitalului propriu.91
- 6.3.5. Politici contabile şi note explicative .92
- CAPITOLUL 7. TEHNICA CONTABILĂ .93
- 7.1. Registrele contabile .93
- 7.2. Metode de tehnică contabilă.93
- STRUCTURA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE.100
- SECŢIUNEA 1. BILANŢUL.100
- SECŢIUNEA 2. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE.107
- SECŢIUNEA 3. SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU .110
- SECŢIUNEA 4. SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE .111
- SECŢIUNEA 5. EXEMPLE DE PREZENTARE A NOTELOR EXPLICATIVE LA
- SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE .111
- PLANUL DE CONTURI GENERAL .119
Extras din curs
CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII
OBIECTIVE:
În acest capitol se regesesc informaţii referitoare la:
• conceptele de principii, teorie, practică şi ştiinţă;
• condiţiile existenţei unei ştiinţei;
• statutul contabilităţii;
• definirea obiectului contabilităţii;
• entităţi patrimoniale, obiect de studiu al contabilităţii;
• conceptele de exerciţii financiar şi independenţa exerciţiului;
• abordări contabile ale principiilor contabile;
• dualismul contabil şi sisteme de contabilitate;
• utilizatorii de informaţii contabile;
• clasificarea şi definirea structurilor componente ale situaţiilor financiare;
• conceptul de metodă contabilă;
• procedeele metodei contabilităţii;
• mobilitatea bilanţului sub influenţa operaţiunilor economice;
• sistemul de calcul digrafic;
• conturile - concept, structură, reguli de funcţionare;
• calcule periodice de sinteză.
Ca disciplină ştiinţifică independentă, contabilitatea face parte din sistemul de cunoaştere
umană, având un obiect propriu, adică un grup de fapte şi de fenomene de care se ocupă precum şi
o cale raţională în măsură să dimensioneze demersul cognitiv pentru cunoaşterea acestui univers,
adică o metodă proprie.
1.1. DIMENSIUNI SEMANTICE ACTUALE ALE TERMENULUI “CONTABILITATE”
Însemnările, calculele şi reflecţiile de natură economico – financiară asupra bunurilor
materiale acumulate, a modificărilor în timp a avuţiei deţinute, precum şi cele ce privesc raporturile
economico – juridice generatoare de decontări şi pe care le desemnăm în zilele noastre cu termenul
de contabilitate au fost însoţitori nedespărţiţi ai evoluţiei vieţii materiale în toate epocile istorice.
Firesc, de la cele mai vechi urme de însemnări economice de pe tăbliţele pictografice pe care
se consemnau bunurile deţinute, rămase din timpul primului templu din Uruk – vechi de mai bine
de 5000 de ani – şi până la sistemul contabil de informaţii din zilele noastre, realizat cu ajutorul
calculatorului electronic, progresele în practicarea acestei cunoaşteri specializate sunt remarcabile.
Gradul de elaborare la care s-a realizat aplicarea contabilităţii în diverse epoci istorice a fost
diferit pentru că felurite au fost atât amploarea vieţii economice care a impus demersul cognitiv cât
şi stadiul atins de evoluţia generală a ştiinţei şi tehnicii epocii şi îndeosebi acumulările, în plan
gnoseologic din domeniul contabilităţii.
Necesitatea cunoaşterii permanente a universului mişcărilor de valori şi a raporturilor
economico – juridice care generează decontări băneşti, circumscrise unei entităţi economico –
sociale, a transformat ansamblul de acţiuni îndreptate în direcţia realizării dezideratului cognitiv
într-o funcţie a organismului, respectiv funcţia contabilă.
Diversificarea continuă şi complexitatea crescândă pe care le-au cunoscut în evoluţia lor
istorică, perimetrele contabile (entităţile economico – sociale) au condiţionat comanda socială şi au
marcat procesul de perfecţionare a acestei funcţii.
Gândirea şi limbajul au permis şi în domeniul contabilităţii să se realizeze o acumulare a
experienţei ştiinţifice a predecesorilor. Pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre procesul de
dobândire de noi cunoştinţe asupra domeniului propriu, de rafinare logică a edificiului ştiinţific al
contabilităţii s-a amplificat.
Ca o consecinţă nemijlocită a dinamicii acestor procese, a complexităţii crescânde a acestora
în timp, însăşi cuvântul “contabilitate” şi-a îmbogăţit semnificaţiile.
Termenul “contabilitate” a fost împrumutat de români din limba franceza. Aici, expresia
“comptabilité” are rădăcina “compte” sinonim în limba română cu “socoteala”. De la “compte” s-a
obţinut adjectivul “comptable” (ceea ce ţine de socoteală) iar prin substantivarea acestuia din urmă
s-a ajuns la “comptabilité”.
În lucrările de specialitate tipărite în limba română până la primul deceniu al secolului XX,
el apărea scris, cel mai des, în grafia “comptabilitate”.
Astăzi cuvântul “contabilitate” acoperă, în limba română, sfere şi primeşte înţelesuri diferite.
Cu el se defineşte disciplina ştiinţifică independentă, cu statut propriu în familia ştiinţelor
sociale, sistemul ştiinţelor economice.
Ca ştiinţă, contabilitatea îşi are elaborată construcţia sa teoretică prin cuprinderea într-un
sistem logic a unei sume de axiome, principii, legi, legităţi, concepte şi teorii prin care se realizează
condensarea de cunoştinţe privind grupul de fapte şi de fenomene ce formează obiectul ei de studiu.
În universul mişcărilor de valori exprimabile în bani şi a raporturilor economico – juridice care
provoacă decontări băneşti – indiferent de tipul de entitate economico – socială căreia îi este
circumscris – contabilitatea călăuzeşte gândirea atât în explicarea cauzală cât şi în prevederea
viitorului curs al faptelor şi fenomenelor cuprinse în obiectul ei. La fel ca oricare ştiinţă,
contabilitatea are şi ea un obiect propriu, o metodă specifică, descoperă legi şi stabileşte legităţi care
îi aparţin şi dispune de un vocabular al ei.
Pe baza fondului cognitiv fixat prin conceptele fundamentale, prin principiile, legile,
legităţile, ipotezele şi teoriile sale, contabilitatea şi-a elaborat şi perfecţionat o tehnică specifică,
adaptată fiecărui tip de entitate economico – socială.
Trecerea de pe planul gândirii teoretice pe planul contabilităţii aplicate la realităţile unui
anumit perimetru contabil (regii autonome, societăţi comerciale, instituţii publice etc.), în condiţii
concrete de timp şi spaţiu, se finalizează într-un sistem de informaţii (conturi, balanţe de verificare,
bilanţ, calculaţii de costuri şi preţuri, analize comparative, calcule previzionale) care la un loc s-au
obişnuit - în limba româna – a fi definite tot cu termenul de contabilitate.
Pentru desemnarea celei mai vechi părţi din sistemul de informaţii contabile, cel realizat prin
ansamblul de conturi, balanţe, bilanţ şi inventar şi a acţiunii de realizare a acesteia s-au folosit la noi
expresiile: “catastife”, “ţinerea registrelor” iar mai târziu cea de “evidenţă contabilă”.
Atunci când aceste informaţii erau obţinute prin aplicarea principiului de reflectare descris
încă din secolul al XV-lea de către savantul italian Luca Paciolo se foloseau expresiile “dopia
scriptura” ori “partida dublă”.
În practică i se spune “Contabilitate” şi compartimentului funcţional al structurii economico
– sociale în care se realizează neîntrerupt sistemul de informaţii contabile. Este un al treilea înţeles
în care este folosită la noi expresia “contabilitate”.
În România, entităţile economico-sociale îşi pot organiza realizarea sistemului de informaţii
contabile în compartimente distincte conduse de directorul economic, contabilul şef sau altă
persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie şi care trebuie să aibă studii economice
superioare. Contabilitatea poate fi organizată şi condusă şi pe bază de contracte de prestări de
servicii de către persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de expert
contabil, respectiv de contabil autorizat. Atunci când contabilitatea unor agenţi economici este
condusă de către persoane care nu au calificarea necesară recunoscută, iar cifra de afaceri
depăşeşte nivelul stabilit pentru fiecare exerciţiu de către Ministerul Finanţelor Publice, situaţiile
financiare anuale vor fi întocmite în baza unor contracte încheiate numai de persoane fizice sau
juridice calificate, autorizate.
În cadrul contabilităţii ca activitate şi sistem de informaţii specializate, distingem existenţa a
două componente: contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea financiară, cunoscută şi sub numele de contabilitate generală este destinată
să furnizeze informaţia contabilă elaborată după norme unitare, reglementate.Pe lângă utilizarea
internă, această informaţie este obligatorie a fi comunicată şi în exteriorul entităţii. Investitorii,
angajaţii, creditorii, furnizorii şi alţi creditori, clienţii, statele şi instituţiile acestora, publicul, sunt
principalii utilizatori externi.
Contabilitatea de gestiune se organizează pentru a furniza toată informaţia contabilă
necesară pentru gestiunea internă a entităţii economico-sociale. Ea este destinată managerilor acelei
entităţi. În elaborarea ei se ţine seama de specificul activităţii şi de necesităţile proprii.
Ca disciplină de învăţământ, “Bazele contabilităţii” se opreşte mai mult asupra
dimensiunilor primului înţeles. În măsura în care se stăruie asupra desprinderii unor norme
ştiinţifice generale privind organizarea şi realizarea sistemului informaţional contabil, a conducerii
compartimentului funcţional şi acestea din urmă formează subiecte de reflecţii în cadrul acestei
discipline de învăţământ.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Bazele Contabilitatii.pdf