Bazele Contabilității

CAPITOLUL 1 OBIECTUL ŞI METODA CONTABILITĂŢII

OBIECTIVE:

În acest capitol se regesesc informaţii referitoare la:

• conceptele de principii, teorie, practică şi ştiinţă;

• condiţiile existenţei unei ştiinţei;

• statutul contabilităţii;

• definirea obiectului contabilităţii;

• entităţi patrimoniale, obiect de studiu al contabilităţii;

• conceptele de exerciţii financiar şi independenţa exerciţiului;

• abordări contabile ale principiilor contabile;

• dualismul contabil şi sisteme de contabilitate;

• utilizatorii de informaţii contabile;

• clasificarea şi definirea structurilor componente ale situaţiilor financiare;

• conceptul de metodă contabilă;

• procedeele metodei contabilităţii;

• mobilitatea bilanţului sub influenţa operaţiunilor economice;

• sistemul de calcul digrafic;

• conturile - concept, structură, reguli de funcţionare;

• calcule periodice de sinteză.

Ca disciplină ştiinţifică independentă, contabilitatea face parte din sistemul de cunoaştere

umană, având un obiect propriu, adică un grup de fapte şi de fenomene de care se ocupă precum şi

o cale raţională în măsură să dimensioneze demersul cognitiv pentru cunoaşterea acestui univers,

adică o metodă proprie.

1.1. DIMENSIUNI SEMANTICE ACTUALE ALE TERMENULUI “CONTABILITATE”

Însemnările, calculele şi reflecţiile de natură economico – financiară asupra bunurilor

materiale acumulate, a modificărilor în timp a avuţiei deţinute, precum şi cele ce privesc raporturile

economico – juridice generatoare de decontări şi pe care le desemnăm în zilele noastre cu termenul

de contabilitate au fost însoţitori nedespărţiţi ai evoluţiei vieţii materiale în toate epocile istorice.

Firesc, de la cele mai vechi urme de însemnări economice de pe tăbliţele pictografice pe care

se consemnau bunurile deţinute, rămase din timpul primului templu din Uruk – vechi de mai bine

de 5000 de ani – şi până la sistemul contabil de informaţii din zilele noastre, realizat cu ajutorul

calculatorului electronic, progresele în practicarea acestei cunoaşteri specializate sunt remarcabile.

Gradul de elaborare la care s-a realizat aplicarea contabilităţii în diverse epoci istorice a fost

diferit pentru că felurite au fost atât amploarea vieţii economice care a impus demersul cognitiv cât

şi stadiul atins de evoluţia generală a ştiinţei şi tehnicii epocii şi îndeosebi acumulările, în plan

gnoseologic din domeniul contabilităţii.

Necesitatea cunoaşterii permanente a universului mişcărilor de valori şi a raporturilor

economico – juridice care generează decontări băneşti, circumscrise unei entităţi economico –

sociale, a transformat ansamblul de acţiuni îndreptate în direcţia realizării dezideratului cognitiv

într-o funcţie a organismului, respectiv funcţia contabilă.

Diversificarea continuă şi complexitatea crescândă pe care le-au cunoscut în evoluţia lor

istorică, perimetrele contabile (entităţile economico – sociale) au condiţionat comanda socială şi au

marcat procesul de perfecţionare a acestei funcţii.

Gândirea şi limbajul au permis şi în domeniul contabilităţii să se realizeze o acumulare a

experienţei ştiinţifice a predecesorilor. Pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre procesul de

dobândire de noi cunoştinţe asupra domeniului propriu, de rafinare logică a edificiului ştiinţific al

contabilităţii s-a amplificat.

Ca o consecinţă nemijlocită a dinamicii acestor procese, a complexităţii crescânde a acestora

în timp, însăşi cuvântul “contabilitate” şi-a îmbogăţit semnificaţiile.

Termenul “contabilitate” a fost împrumutat de români din limba franceza. Aici, expresia

“comptabilité” are rădăcina “compte” sinonim în limba română cu “socoteala”. De la “compte” s-a

obţinut adjectivul “comptable” (ceea ce ţine de socoteală) iar prin substantivarea acestuia din urmă

s-a ajuns la “comptabilité”.

În lucrările de specialitate tipărite în limba română până la primul deceniu al secolului XX,

el apărea scris, cel mai des, în grafia “comptabilitate”.

Astăzi cuvântul “contabilitate” acoperă, în limba română, sfere şi primeşte înţelesuri diferite.

Cu el se defineşte disciplina ştiinţifică independentă, cu statut propriu în familia ştiinţelor

sociale, sistemul ştiinţelor economice.

Ca ştiinţă, contabilitatea îşi are elaborată construcţia sa teoretică prin cuprinderea într-un

sistem logic a unei sume de axiome, principii, legi, legităţi, concepte şi teorii prin care se realizează

condensarea de cunoştinţe privind grupul de fapte şi de fenomene ce formează obiectul ei de studiu.

În universul mişcărilor de valori exprimabile în bani şi a raporturilor economico – juridice care

provoacă decontări băneşti – indiferent de tipul de entitate economico – socială căreia îi este

circumscris – contabilitatea călăuzeşte gândirea atât în explicarea cauzală cât şi în prevederea

viitorului curs al faptelor şi fenomenelor cuprinse în obiectul ei. La fel ca oricare ştiinţă,

contabilitatea are şi ea un obiect propriu, o metodă specifică, descoperă legi şi stabileşte legităţi care

îi aparţin şi dispune de un vocabular al ei.

Pe baza fondului cognitiv fixat prin conceptele fundamentale, prin principiile, legile,

legităţile, ipotezele şi teoriile sale, contabilitatea şi-a elaborat şi perfecţionat o tehnică specifică,

adaptată fiecărui tip de entitate economico – socială.

Trecerea de pe planul gândirii teoretice pe planul contabilităţii aplicate la realităţile unui

anumit perimetru contabil (regii autonome, societăţi comerciale, instituţii publice etc.), în condiţii

concrete de timp şi spaţiu, se finalizează într-un sistem de informaţii (conturi, balanţe de verificare,

bilanţ, calculaţii de costuri şi preţuri, analize comparative, calcule previzionale) care la un loc s-au

obişnuit - în limba româna – a fi definite tot cu termenul de contabilitate.

Pentru desemnarea celei mai vechi părţi din sistemul de informaţii contabile, cel realizat prin

ansamblul de conturi, balanţe, bilanţ şi inventar şi a acţiunii de realizare a acesteia s-au folosit la noi

expresiile: “catastife”, “ţinerea registrelor” iar mai târziu cea de “evidenţă contabilă”.

Atunci când aceste informaţii erau obţinute prin aplicarea principiului de reflectare descris

încă din secolul al XV-lea de către savantul italian Luca Paciolo se foloseau expresiile “dopia

scriptura” ori “partida dublă”.

În practică i se spune “Contabilitate” şi compartimentului funcţional al structurii economico

– sociale în care se realizează neîntrerupt sistemul de informaţii contabile. Este un al treilea înţeles

în care este folosită la noi expresia “contabilitate”.

În România, entităţile economico-sociale îşi pot organiza realizarea sistemului de informaţii

contabile în compartimente distincte conduse de directorul economic, contabilul şef sau altă

persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie şi care trebuie să aibă studii economice

superioare. Contabilitatea poate fi organizată şi condusă şi pe bază de contracte de prestări de

servicii de către persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de expert

contabil, respectiv de contabil autorizat. Atunci când contabilitatea unor agenţi economici este

condusă de către persoane care nu au calificarea necesară recunoscută, iar cifra de afaceri

depăşeşte nivelul stabilit pentru fiecare exerciţiu de către Ministerul Finanţelor Publice, situaţiile

financiare anuale vor fi întocmite în baza unor contracte încheiate numai de persoane fizice sau

juridice calificate, autorizate.

În cadrul contabilităţii ca activitate şi sistem de informaţii specializate, distingem existenţa a

două componente: contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune.

Contabilitatea financiară, cunoscută şi sub numele de contabilitate generală este destinată

să furnizeze informaţia contabilă elaborată după norme unitare, reglementate.Pe lângă utilizarea

internă, această informaţie este obligatorie a fi comunicată şi în exteriorul entităţii. Investitorii,

angajaţii, creditorii, furnizorii şi alţi creditori, clienţii, statele şi instituţiile acestora, publicul, sunt

principalii utilizatori externi.

Contabilitatea de gestiune se organizează pentru a furniza toată informaţia contabilă

necesară pentru gestiunea internă a entităţii economico-sociale. Ea este destinată managerilor acelei

entităţi. În elaborarea ei se ţine seama de specificul activităţii şi de necesităţile proprii.

Ca disciplină de învăţământ, “Bazele contabilităţii” se opreşte mai mult asupra

dimensiunilor primului înţeles. În măsura în care se stăruie asupra desprinderii unor norme

ştiinţifice generale privind organizarea şi realizarea sistemului informaţional contabil, a conducerii

compartimentului funcţional şi acestea din urmă formează subiecte de reflecţii în cadrul acestei

discipline de învăţământ.