Contabilitate - Capitolul 1

Capitolul 1

INTRODUCERE ÎN CONTABILITATEA ÎNTREPRINDERII

Scurt istoric Din antichitate ne-au parvenit diferite liste de cheltuieli sau de provizii, fara ca

ele sa fie componente ale unui sistem contabil articulat. În Evul Mediu,

dezvoltarea comertului în oraselele-state italiene a condus la aparitia unui sistem

complex de evidenta, si anume contabilitatea în partida dubla. În 1494, calugarul

franciscan Luca Paciolo a publicat un tratat de matematica – Summa de

Arithmetica, Geometria, Proportione et Proprotionalita – care cuprindea si o

descriere a practicilor negustorului venetian al epocii, între care si cea a

contabilitatii în partida dubla. Paciolo nu a pretins ca a inventat contabilitatea în

partida dubla, dar aceasta parte a cartii sale a fost tradusa în multe limbi,

contabilitatea în partida dubla fiind denumita “metoda italiana”. De aceea, o mare

parte a vocabularului contabil provine din limba italiana, de exemplu: casa, banca,

capital, jurnal, cont, debit, credit, bilant etc.

Profesiunea contabila liberala s-a dezvoltat mult mai târziu, în secolul al XVIIIlea,

o data cu crearea primului corp al contabililor în Marea Britanie (Institutul

Scotian al Contabililor Autorizati, în 1854). Tehnica partidei duble s-a schimbat

nesemnificativ de-a lungul timpului; s-a modificat, în schimb, perspectiva asupra

obiectului, scopului si continutului raportarilor contabile. De la simpla evidenta a

averii negustorului si a afacerilor lui, prin implicatiile sale sociale, contabilitatea

s-a transformat într-un sistem informational care afecteaza distributia resurselor la

nivelul unei întregi economii.

Chiar înainte de a exista un sistem teoretic care sa-i precizeze rolul în mod formal,

informatia a fost motorul dezvoltarii, astfel încât cunostintele noi se cladesc pe

suportul celor existente. Multimea de date noi este filtrata, prelucrata cu un

aparataj conceptual specific fiecarei discipline stiintifice, obtinându-se produsul:

informatia. Prin analiza si interpretarea informatiei se iau deciziile referitoare la

actiunile viitoare sau la evaluarea actiunilor anterioare. Contabilitatea este si ea o

disciplina informationala. Contabilitatea studiaza efectele tranzactiilor economice

si ale altor evenimente asupra situatiei economice si financiare, precum si asupra

performantei unei entitati contabile, în scopul informarii utilizatorilor interni si

externi. Prin limbajul sau, prin sistemul propriu de concepte si proceduri,

contabilitatea este singura disciplina care poate furniza informatii financiare

despre o organizatie. Aceste informatii formeaza baza pentru evaluarea

organizatiei de catre un ansamblu de utilizatori din interiorul si din exteriorul

organizatiei.

Dintre diferitele tipuri de organizatii (întreprinderi comerciale, fundatii si

asociatii non-profit, spitale, scoli, diferite institutii publice etc.), acest curs se

circumscrie sferei întreprinderilor comerciale al caror scop este obtinerea

profitului si pe care convenim sa le numim, pe scurt, întreprinderi.

Informatiile contabile care trebuie furnizate de o întreprindere difera în functie

de modul specific de organizare. Cu cât o întreprindere este mai "deschisa"

participarii publicului, cu atât informatiile contabile diseminate vor fi mai

cuprinzatoare. Înca de la 1887, Codul Comercial Român îi obliga pe comercianti

(persoane fizice sau societati comerciale) sa-si înregistreze tranzactiile în registrul

jurnal si sa întocmeasca registrul cartea mare si registrul inventar. Anual,

comerciantii trebuiau sa prezinte tribunalului registrul jurnal si registrul inventar

Contabilitatea -

disciplina

informationala

Tipuri

de

întreprinderi

pentru a fi încheiate si vizate. Contabilitatea trebuie tinuta si de catre institutiile

publice, asociatii, fundatii, precum si de catre persoanele cu profesie libera

(avocatii, notarii, expertii contabili, medicii etc.). Cursul de fata reprezinta o

introducere în contabilitatea societatilor comerciale, drept pentru care vom

prezenta pe scurt pricipalele tipuri de societati comerciale asa cum sunt ele

reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale.

Societatea în nume colectiv (S.N.C.) are drept caracteristica obligatia solidara

(în egala masura) si nemarginita (cu întregul patrimoniu) a asociatilor pentru

operatiunile desfasurate în numele societatii. Hotarârea judecatoreasca obtinuta

împotriva societatii este opozabila fiecarui asociat.

Societatea în comandita simpla are doua tipuri de asociati: comanditati si

comanditari. Fata de asociatii comanditari, asociatii comanditati au în plus dreptul

de administrare a societatii. Din punct de vedere al obligatiei pentru operatiunile

societatii, comanditatii raspund solidar si nemarginit, în timp ce riscul

comanditarilor se limiteaza la capitalul subscris. Comanditarul are dreptul de a

cere o copie a bilantului contabil si a contului de profit si pierdere, precum si

dreptul de a cerceta autenticitatea acestora pe baza documentelor justificative.

Societatea în comandita pe actiuni pastreaza caracteristicile societatii în

comandita simpla, cu mentiunea divizarii capitalului social în actiuni.

Administratorii pot fi revocati de catre adunarea generala a asociatilor, iar un

asociat ales administrator devine automat asociat comanditat.