Contabilitate Consolidată

CAPITOLUL 1

CONCEPTE FUNDAMENTALE PRIVIND

CONSOLIDAREA CONTURILOR

Constituind o prezenţă din ce în ce mai pregnantă în economia mondială contemporană,

grupurile de societăţi au suscitat de-a lungul timpului interesul specialiştilor din domeniul

economic care şi-au orientat preocupările în direcţia studierii particularităţilor de organizare şi

funcţionare a acestor entităţi şi a găsirii unor tehnici şi metode care să permită o abordare globală

a acestor structuri.

1.1. Consideraţii generale privind grupurile de societăţi

O abordare corectă a grupurilor de societăţi porneşte de la cunoaşterea şi înţelegerea

premiselor care au determinat apariţia acestor structuri, a modului în care grupurile sunt tratate în

viziunea contabilă, managerială, a legislaţiei muncii şi fiscale, cât şi a principalelor tipuri de

grupuri, aspecte pe care ne propunem să le tratăm în subcapitolele următoare.

1.1.1. Premisele apariţiei grupurilor de societăţi

Secolul al XX-lea a fost considerat pe bună dreptate epoca marilor transformări şi mutaţii

în domeniul ştiinţific, tehnologic, social, politic şi, implicit economic. Aceste transformări au

obligat întreprinderile şi organizaţiile să îşi analizeze situaţia şi să găsească noi soluţii pentru a

face faţă noilor provocări. Astfel, progresul tehnic, impulsionat de dezvoltarea fără precedent a

ştiinţei, dezechilibrele ecologice, supraoferta asociată cu o concurenţă acerbă ca urmare a

internaţionalizării afacerilor, penuria de resurse şi accesul discreţionar la acestea, introducerea

barierelor şi restricţiilor la intrarea pe unele pieţe sunt doar câteva din cauzele care au obligat

organizaţiile să îşi adapteze strategiile de management la condiţiile unui mediu aflat într-o

continuă schimbare.

Analizând principalele modificări care au intervenit în ultima parte a secolului XX, Peter

Drucker1 identifică cinci domenii majore ale mediului economic şi social care exercită o

puternică influenţă asupra firmei şi a mediului acesteia:

- Integrarea economică internaţională bazată pe principiul reciprocităţii care porneşte

de la o mai bună cunoaştere a diferitelor modele socio-culturale (cum sunt cele vest şi

est-european, nord-sud-american, asiatic) şi preluarea celor mai valoroase elemente

de la un model la altul. Pe lângă efectele pozitive ale principiului reciprocităţii în

planul relaţiilor comerciale internaţionale, acest principiu a provocat şi efecte adverse

materializate în protejarea pieţelor interne şi introducerea unor bariere în comerţul

internaţional.

- Integrarea firmelor în economia mondială prin alianţe care îmbracă o gamă largă de

forme: societăţi mixte, consorţii internaţionale, companii multinaţionale, parteneriate,

acordarea de licenţe încrucişate. Aceste alianţe au apărut ca urmare a creşterii

semnificative a rolului firmelor mici şi mijlocii în cadrul economiilor naţionale,

regionale şi mondiale, a potenţialului financiar ridicat impus firmelor care se implică

în acţiuni multinaţionale şi a interferenţei crescânde a pieţelor şi tehnologiilor care

stau la baza încheierii acestor parteneriate.

- Restructurarea organizatorică a firmelor pe baza descentralizării activităţilor şi a

competenţelor decizionale, a reducerii numărului de niveluri ierarhice, a delocalizării

şi externalizării unor servicii şi activităţi.

- Abordarea modernă a rolului, funcţiilor şi legitimităţii managementului potrivit

căreia managementul strategic al firmei trebuie să asigure un echilibru judicios între

prosperitatea firmei şi cea a comunităţii locale şi naţionale din care aceasta face parte.

- Primatul problemelor politice internaţionale legate de poluare, terorism, eliminarea

armelor chimice, bacteriologice şi nucleare, integrarea ţărilor în curs de dezvoltare în

economia mondială asupra problemelor economice şi determinarea interdependenţei

dintre acestea.

În faţa acestor provocări ale mediului extern, firmele au trebuit să găsească acele strategii

care să le permită menţinerea sau îmbunătăţirea poziţiei lor pe piaţă, pătrunderea pe noi pieţe,

păstrarea clientelei şi diversificarea gamei de produse, îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă

a activităţii economice.

Astfel, de-a lungul timpului, în funcţie de obiectivele strategice urmărite, firmele au

realizat alianţe strategice, au înfiinţat grupuri, filiale, sucursale care să le faciliteze accesul pe

diferite pieţe, creşterea gradului de specializare, dobândirea unei poziţii pe piaţă etc.

Analiza acestor condiţii de mediu permite identificarea principalelor strategii care au

stat la baza creării şi dezvoltării grupurilor de societăţi:

Strategiile de creştere apar ca o măsură de protecţie şi siguranţă a dezvoltării şi

perpetuării firmei în condiţiile unui mediu incert şi cu o dinamică accentuată. În această optică

supravieţuirea unei firme pe o anumită piaţă este direct condiţionată de creşterea cifrei sale de

afaceri, a producţiei şi de obţinerea unor avantaje concurenţiale legate de curba experienţei care

pot determina diminuarea costurilor pe unitate de produs. Se apreciază că acele organizaţii care

nu reuşesc să atingă nivelul optim de producţie care să le permită să fructifice efectele economiei

de scară sunt condamnate la reducerea treptată a segmentului de piaţă deţinut.