Politici și opțiuni contabile - curs 2

Politici contabile si estimari contabile

1. Definirea politicilor si estimarilor contabile

Standardele internationale de raportare financiara stabilesc politici contabile care conduc la informatii financiare relevante si credibile privind tranzactiile si alte evenimente la care acestea se aplica. Bazele de evaluare pe baza carora sunt întocmite situatiile financiare reprezinta politici contabile care afecteaza în mod semnificativ analiza bilantului, contului de profit si pierdere, tabloului fluxurilor de trezorerie, tabloului variatiei capitalurilor proprii si notelor la situatiile financiare.

Organismul international de normalizare, prin intermediul Cadrului conceptual identifica urmatoarele conventii (baze) de evaluare:

-costul istoric – conform acestei baze de evaluare activele sunt contabilizate la nivelul marimii lichiditatilor sau echivalentelor de lichiditati platite sau la nivelul valorii juste a bunurilor cedate în schimbul achizitiei lor. Datoriile sunt înregistrate la nivelul marimii lichiditatilor primite în schimbul obligatiei sau la nivelul marimii lichiditatilor care se astepta sa fie varsate pentru a deconta obligatia, în cursul normal al exploatarii (cazul provizioanelor). Adesea, aceasta baza de evaluare este combinata cu alte baze de evaluare, de exemplu: evaluarea stocurilor se realizeaza la bilant la cea mai mica valoare dintre costul istoric si valoarea neta de realizare;

-costul actual (curent) – activele sunt înregistrate la nivelul valorii lichiditatilor sau echivalentelor de lichiditati pe care ar trebui sa le platim daca acelasi activ sau un activ echivalent ar fi achizitionat astazi. Datoriile vor fi contabilizate la nivelul valorii neactualizate a lichiditatilor sau echivalentelor de lichiditati care ar fi astazi necesare pentru a achita obligatia. Prin respectarea acestei baze (specifica evaluarii la bilant), se înlocuieste o certitudine fundamentata pe trecut cu o alta oferita de prezent, dar care însa va deveni si ea trecut destul de rapid. Daca privim din perspectiva trecutului, alegerea acestei conventii e justificata pe deplin, însa din perspectiva viitorului, se pune întrebarea daca alta baza nu ar fi mai potrivita;

-valoarea realizabila – activele sunt evaluate la nivelul marimii lichiditatilor sau echivalentelor de lichiditati ce ar putea sa fie astazi obtinute în urma vânzarii lor, în contextul unei cesiuni nelichidative. Datoriile figureaza la nivelul valorii de decontare, adica la marimea neactualizata a lichiditatilor ce ar urma sa fie platite pentru a achita datoriile în cursul normal al exploatarii. IASB utilizeaza si conceptul de valoare justa (fair value). Aceasta este valoarea la care un activ ar putea fi schimbat sau o datorie decontata, între parti bine informate care îsi dau acordul, în cadrul unei tranzactii în care pretul este determinat obiectiv. Conceptul de valoare justa este fundamentat pe existenta unei piete active (piata unde sunt reunite urmatoarele conditii: elementele negociate sunt omogene, se pot gasi în orice moment în mod normal cumparatori si vânzatori ce pot ajunge la un acord si preturile sunt puse la dispozitia publicului). De multe ori însa stabilirea unei valori juste este greu de realizat si este foarte subiectiva (se ia în calcul rezultatul tranzactiilor recente, realizate asupra activelor similare).

-valoarea actualizata – activele sunt contabilizate la valoarea actualizata a fluxurilor nete de lichiditati pe care un element este se presupune ca le genereaza în cursul normal al exploatarii. Datoriile figureaza la valoarea actualizata a iesirilor de fonduri nete viitoare ce se asteapta sa conduca la achitarea obligatiilor în cursul normal al exploatarii.

Exemplu:

O societate achizitioneaza la data de 27.03.2007 un activ în valoare de 45.000 lei, amortizabil în 3 ani, dupa metoda lineara. La 31.12.2007 amortizarea cumulata a activului este de 11.250 lei. Datorita inflatiei, la 31.12.2007, preturile au crescut fata de martie 2007 cu 15%. Datorita uzurii morale, valoarea de pe piata a activului la 31.12.2007 este de 32.000 lei. Daca societatea ar vinde activul la data de 31.12.2007, ar trebui sa suporte costuri de vânzare în valoare de 200 lei. Ca urmare a utilizarii activului în urmatorii ani (n=3), societatea poate obtine urmatoarele fluxuri nete: 12.500 lei în anul 2008, 11.500 lei în anul 2009, 10.000 lei în anul 2010, valori ce pot fi actualizate anual cu o rata (i) de 12%.

Determinati, la data de 31 decembrie 2007, valorile ce ar fi prezentate în bilant în cazul utilizarii urmatoarelor baze de evaluare:

a. cost istoric:

b. costul de înlocuire (în conditii de inflatie) :

c. valoarea realizabila neta:

d. valoarea actualizata:

Desi baza de evaluare cel mai des adoptata de întreprinderi în vederea întocmirii situatiilor financiare este costul istoric, Consiliul IASB nu impune o baza anume. Astfel, entitatile utilizeaza diferite baze de evaluare în mod unic sau în combinatii diverse.

În România costul istoric este folosit în majoritatea cazurilor, situatie determinata de accentul pus în întreprinderile românesti pe verificabilitatea informatiei obtinuta cu ajutorul acestei conventii. Desi si costul actual si valoarea realizabila sunt prevazute de reglementarile românesti, acestea sunt putin utilizate.

Aplicarea unei politici contabile si în cazul nostru, a bazelor de evaluare nu se poate realiza fara utilizarea diferitelor tehnici de estimare.

Tehnicile de estimare sunt metode si estimari adoptate de o entitate pentru a determina valorile monetare ce corespund bazelor de evaluare (masurare) selectate pentru elementele ce compun situatiile financiare.

Delimitarea politici contabile-tehnici de estimare devine si mai dificila pentru ca ambele presupun ca întreprinderea sa recurga la una sau mai multe baze de masurare (atributele monetare ale elementelor ce compun situatiile financiare). Metodele utilizate pentru a ajunge la valori monetare adecvate, ce corespund bazelor de masurare selectate, nu reprezinta politici contabile (exemplu: raportarea la pretul de iesire al unui bun similar), ci tehnici de estimare.

Determinarea valorilor de prezentare în situatiile financiare ale unor active si datorii nu se poate realiza cu precizie, ci sunt doar estimate, din cauza incertitudinilor inerente activitatilor unei entitati. De exemplu, se pot face estimari ale: clientilor incerti; deprecierii stocurilor, valoarii juste a activelor si datorilor, durata de utilitate a imobilizarilor etc. Procedura de estimare implica judecati profesionale bazate pe ultimele informatii disponibile. În absenta observarii recente a preturilor pe piata utilizate pentru a evalua unele active si datorii, sunt necesare estimari în viitor, spre exemplu: pentru a evalua valoarea recuperabila a diverselor categorii de imobilizari, efectul deprecierii stocurilor, prevederile care fac subiectul unor rezultate viitoare ale unor litigii în curs etc.