Drept Civil

PARTEA I - DREPTURILE REALE

Tema I  Patrimoniul

1. Notiunea de patrimoniu. 2. Caracterele juridice ale patrimoniului. 3. Functiile patrimoniului. 4.Teorii cu privire la patrimoniu.

1. Notiunea de patrimoniu.

Termenul de patrimoniu poate fi întâlnit în diferite acte normative; de exemplu, textele Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice si ale O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii. Astfel, printre conditiile de fond sau elementele constitutive ale oricarei persoane juridice, dispozitiile art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954 prevad constituirea sau existenta unui patrimoniu propriu si autonom, iar prevederile art. 6 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 26/2000 prevad necesitatea existentei unui patrimoniu initial al asociatiei. De asemenea, termenul mai este folosit de legiuitorul român în aceleasi acte normative, în textele referitoare la reorganizarea, dizolvarea si lichidarea persoanelor juridice.

Termenul de patrimoniu este utilizat expres si în unele dispozitii ale Codului civil român referitoare la separatia de patrimonii pe care o pot solicita creditorii unei succesiuni si legatarii cu titlu particular, daca legatul are ca obiect o suma de bani, pentru a opri confuziunea sau unirea patrimoniului succesoral cu patrimoniul propriu al mostenitorului cu vocatie universala. Procedând astfel, ei vor avea dreptul de a fi platiti din valoarea activului succesoral, fara a fi obligati sa suporte concursul creditorilor proprii ai mostenitorului, ceea ce ar avea loc daca s-ar realiza confunziunea celor doua patrimonii.

Drepturile si obligatiile subiectelor de drept civil sunt susceptibile de diverse clasificari în functie de anumite criterii. Una din cele mai importante clasificari este în drepturi si obligatii patrimoniale si drepturi si obligatii nepatrimoniale. Drepturile si obligatiile patrimoniale sunt acelea care au un continut economic, adica pot fi evaluate în bani. Dimpotriva, drepturile si obligatiile nepatrimoniale sunt lipsite de valoare economica si, deci, nu pot fi evaluate în bani.

Termenul de patrimoniu se circumscrie exclusiv sferei drepturilor si obligatiilor patrimoniale. Drepturile si obligatiile patrimoniale ale unei persoane pot fi abordate în doua moduri. În primul rând, fiecare drept si fiecare obligatie apartinând unui subiect de drept civil poate fi analizat sau analizata de sine statator, separat, în propria sa individualitate, facând abstractie de orice legatura cu celelalte drepturi si obligatii ale aceleiasi persoane, adica ut singuli.

Pentru întelegerea si definirea notiunii de patrimoniu ne intereseaza însa cel de-al doilea mod de abordare. Astfel, drepturile si obligatiile patrimoniale pot fi privite globalist, ca o totalitate sau universalitate juridica apartinând unei persoane, facând abstractie de individualitatea unui drept si fiecarei obligatii în parte. Acest mod de abordare a drepturilor si obligatiilor ne conduce la notiunea de patrimoniu.

Notiunea de patrimoniu nu are o definitie legala clara, precisa si completa. Un rudiment de definitie, totusi, poate fi sesizat în art. 1718 Cod civil în care, fara a fi utilizat termenul de patrimoniu, se prevede: Oricine este obligat personal este tinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare. Expresiile îndatoririle sale si cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare evoca ideea de universalitate sau totalitate, care exista si mentine indiferent de modificarile ce intervin în continutul sau.

Sarcina elaborarii unei definitii stiintifice a notiunii de patrimoniu a constituit un obiectiv important al doctrinei juridice. Patrimoniul ca entitate juridica distincta, reprezinta totalitatea sau universalitatea drepturilor patrimoniale si obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane.

Patrimoniul ca suma de valori patrimoniale este alcatuit dintr-o latura activa si alta pasiva. Activul patrimonial este format din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale, iar pasivul patrimonial consta în valoarea tuturor obligatiilor patrimoniale ale unei persoane. Activul si pasivul se gasesc într-o strânsa legatura, pentru motivul ca apartin uneia si aceleiasi persoane. Este motivul pentru care s-a afirmat ca patrimoniul poate fi considerat ca fiind un adevarat cont curent al unei persoane în care sunt evidentiate, pe de o parte, toate drepturile si, pe de alta parte, toate obligatiile apartinând unei persoane, a carui valoare este supusa unor fluctuatii succesive, prin nasterea de noi drepturi si obligatii, precum si prin modificarea si stingerea celor existente. Aceste schimbari valorice nu afecteaza existenta si identitatea universalitatii sau patrimoniului.

2. Caracterele patrimoniului.

Patrimoniul prezinta anumite caractere juridice care îl definesc în raport cu alte entitati juridice.

A. Patrimoniul este o universalitate juridica. Patrimoniul este o universalitate juridica sau de drept deoarece este reglementat sau definit ca atare în art. 1718 Cod civil. El exprima valoarea tuturor drepturilor patrimoniale (pasivul patrimoniul), care apartin unei persoane. Asadar, patrimoniul se prezinta ca o entitate juridica independenta si distincta de elementele sale componente. Astfel, drepturile si obligatiile patrimoniale, privite în individualitatea lor, pot suferi modificari (nastere, transformare, transmisiune, crestere, stingere, micsorare). Aceste modificari au ca efect cresterea sau micsorarea activului si pasivului patrimonial, dar nu efecteaza existenta patrimoniului, ca entitate juridica de sine statatoare.

Patrimoniul, înteles ca universalitate juridica sau de drept, nu se confunda cu universaliatea de fapt.

Spre deosebire de universalitatea juridica, o universalitate de fapt este un ansamblu sau o grupare de bunuri a caror unitate se întemeiaza pe o simpla legatura de fapt, neprevazuta de lege, cum ar fi: o turma de animale, cartile dintr-o biblioteca, un buchet de flori, etc. De aceea, o universalitate de fapt, nu are o existenta independenta si nici pasiv propriu. Bunurile care compun universalitatea de fapt, nu sunt distincte de universalitate. Asa se explica faptul ca prin înstrainarea sau pieirea lor, universalitatea de fapt dispare.

B. Numai persoanele pot avea un patrimoniu, deoarece numai ele pot avea drepturi si obligatii.