Drept civil - parte generală

CURS 1 4 octombrie 2007

1. DEFINIŢII.

Dreptul = totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre oameni cu privire la viaţa socială; totalitatea regulilor de conduită destinate a reglementa viaţa socială şi activitatea oamenilor într-o societate dată. Ele sunt respectate de bunăvoie, fără constrângere, însă poate interveni şi forţa coercitivă a Statului.

Dreptul obiectiv se deosebeşte de cel subiectiv, deoarece acesta are în vedere prerogativele sau drepturile pe care le au persoanele unele faţă de altele, inclusiv faţă de stat, în temeiul normelor juridice.

Drepturile subiective aparţin persoanelor ca subiecte de drept determinante, care sunt titulare ale drepturilor ce le aparţin.

Drepturile subiective sunt:

- dreptul la viaţă

- dreptul la integritate fizică şi morală

- dreptul la proprietate

- dreptul la nume

2. DISTINCŢII.

Normele dreptului sunt de drept public şi de drept privat.

a) Dreptul public = cuprinde acele norme juridice prin care Statul reglementează relaţiile sociale ce exprimă interes public, stabilind ordinea de drept a libertăţii statale.

Caracteristica principală a dreptului public este că prin el se manifestă voinţa publică, drepturile subiective în interesul statului şi de aceea exercitarea lor este o îndatorire publică. Normele dreptului public sunt imperative, participanţii la aceste raporturi juridice neputând deroga de la ele.

Subdiviziunile dreptului public sunt:

- dreptul administrativ

- dreptul constituţional

- dreptul penal

b) Dreptul privat = cuprinde norme juridice care reglementează relaţiile dintre persoane particulare în care acestea apar pe poziţie de egalitate juridică şi urmăresc satisfacerea intereselor lor individuale. Obiectul dreptului privat în constituie relaţiile sociale personale şi economice ale participanţilor la astfel de raporturi juridice.

Categorii de relaţii sociale:

- drepturi personale

- drepturi familiale

- drepturi patrimoniale

Subdiviziuni ale dreptului privat:

- drept civil

- drept comercial

- dreptul comerţului internaţional

- dreptul muncii

- dreptul familiei

- drept procesual civil

3. DEFINIŢII ŞI CARACTERISTICI.

Dreptul civil = acea ramură de drept care cuprinde normele juridice care reglementează relaţii patrimoniale şi nepatrimoniale în care părţile sunt pe poziţie de egalitate juridică şi reglementează statutul legal al persoanei.

Caracteristici:

I. constituie o ramură de drept distinctă faţă de altă ramură de drept

II. obiectul de reglementare este alcătuit din două categorii de raporturi sociale: raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale

III. subiectele raportului de drept civil sunt întotdeauna persoane fizice şi juridice, fără a fi nevoie să aibă o calitate specială

IV. subiectele raportului de drept civil se află pe o poziţie de egalitate juridică

4. CRITERII DE DELIMITARE.

Principalul criteriu de delimitare este obiectul de reglementare.

Obiectul de reglementare a dreptului civil este alcătuit din relaţiile sociale patrimoniale şi nepatrimoniale în care părţile se găsesc pe poziţie de egalitate juridică. Această egalitate nu trebuie confundată cu principiul constituţională – art. 16. Poziţia de egalitate juridică nu înseamnă că ele sunt egale patrimonial sau că ar avea aceleaşi drepturi şi obligaţii. Egalitatea părţilor trebuie înţeleasă în sensul că nici una dintre ele nu are la dispoziţie mijloace proprii de constrângere pentru obligarea celeilalte părţi să aibă o anumită conduită. Situaţia este identică şi în cazul în care una dintre părţi este Statul sau o unitate administrativ-teritorială ori un organ de stat în calitate de persoană juridică.

Singura posibilitate a titularului a dreptului este recurgerea la mijlocul legal de acţiune în justiţie şi solicitarea obligării celeilalte părţi de către instanţa judecătorească la executarea obligaţiei sale.

Se susţine că principalele criterii de delimitare sunt:

A. Obiectul de reglementare – prin care se înţelege caracterul relaţiilor sociale pe care ramura de drept respectivă le reglementează

B. Metoda de reglementare – desemnează mijloacele folosite de către Stat pentru a reglementa o anumită categorie de relaţii sociale. Metoda de reglementare este determinată de caracterul normelor juridice adoptate de către organele de stat.

Categorii:

a) Metoda autoritară

b) Autonomismul sau metoda autorizării părţilor

C. Calitatea subiectelor – subiectele unui raport juridic pot avea anumite calităţi speciale care le deosebesc de persoanele fizice şi juridice, în general.

5. CLASIFICARE.

A. Relaţii patrimoniale: sunt acele relaţii care au un conţinut economic, o anumită valoare economică, putând fi exprimate în bani.

a) Relaţii reale. Relaţiile sociale născute în legătură cu drepturile reale au în conţinutul lor dreptul la proprietate, dreptul de folosinţă, dreptul de uzufruct, dreptul de servitute.

b) Relaţii obligaţionale. Relaţiile sociale obligaţionale sau de obligaţii se nasc în legătură cu drepturile de creanţă. În cadrul acestor relaţii, o parte, numită creditor, are dreptul să ceară celeilalte părţi, numită debitor, o anumită prestaţie pe care aceasta este îndatorată a o îndeplini.

B. Relaţii nepatrimoniale: Sunt acele relaţii care nu au un conţinut economic şi nu pot fi exprimate în bani. acestea sunt:

a) relaţii legate de existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei: dreptul la onoare, la reputaţie, la viaţă, la sănătate.

b) relaţii care privesc elementele de identificare a persoanei: dreptul la nume, la domiciliu, denumire, sediu (pentru persoanele juridice)

c) relaţii care privesc creaţia intelectuală, latura lor nepatrimonială: dreptul de autor, inventator.

Relaţiile nepatrimoniale sunt puţin numeroase.