Drept Procesual Civil II

EXCEPŢIILE PROCESUALE

- reprezinta mijloacele prin care in cursul procesului civil, partea interesata, procurer sau instanta din oficiu invoca, fara a pune in discutie fondul pretentiei deduse judicator neregularitati procedurale sau lipsuri privind exercitiul dreptului la actiune, avand ca efect intarzierea sau impiedicarea judecatii in fond.

Clasificare:

1.După obiectul asura căruia poartă:

a. excepţii de procedură - care vizează încălcarea regulilor procedurale privind compunerea instanţei, competenţa acesteia şi procedura de judecată;

b. excepţii de fond - vizează lipsurile referitoare la exerciţiu dreptului de acţiune;

2.După efectul lor:

a. excepţii dilatatorii - tind la amânarea judecăţii, declinarea judecăţii sau refacerea unor acte;

b. excepţii peremptorii - care tind la respingerea sau anularea cererii ori la stingerea procesului.

Unele excepţii peremptorii încep prin a avea un efect dilatatoriu în sensul că se acordă un termen pentru împlinirea lipsei şi nu se anulează automat cererea.(ex.: exceptia insuficientei timbrari, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant). Aceste exceptii mixte pot amana initial judecarea cauzei, insa daca la termenul acordat de catre instanta lipsa invocata nu se complineste, procesul se poate stinge in faza in care se gaseste.

3. După caracterul imperativ sau dispozitiv al normai încălcate:

a. excepţii absolute - care privesc încălcarea unor norme imperative şi pot fi invocate de părţi, procuror sau instanţă din oficiu în orice faţă a procesului chiar în apel sau recurs;

b. excepţii relative - care privesc încălcarea unor norme dispozitive şi pot fi invocate numai de partea interesată şi numai într-un anumit termen (la prima zi de înfăţişare sau la următorul termen în care s-a săvârşit neregularitatea);

Potrivit articolului 137 C.pr.civilă, instanţa este obligată să se pronunţe înainte de a intra în fondul dezbaterilor asupra excepţiilor de procedură şi de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Numai în mod excepţional, excepţia poate fi unită cu fondul numai atunci când pentru soluţionarea ei este necesară administrarea unui prabatoriu legat şi de fondul pricinii.

Legea actuală nu prevede ordinea în care trebuie rezolvate excepţiile în cazul în care sunt invocate concomitent.

Dacă excepţia invocată este întemeiată, instanţa o va admite şi va pronunţa o încheiere atunci când dispune amânarea judecăţii sau o hotărâre.

În cazul respingerii excepţiei, instanţa pronunţă o încheiere interlocutorie şi continuă judecata.

CARACTERISTICILE EXCEPŢIILOR PROCESUALE

Excepţia procesuală presupune existenţa unui proces în curs.

Excepţia procesuală este un mijloc de apărare fiind de regulă folosit de pârât. Excepţia procesuală este un mijloc tehnic prin care se invocă încălcări ale normelor de drept material sau procesual.

Admiterea excepţiei constituie în cazul excepţiilor dilatatorii un obstacol temporar în soluţionarea cererii principale, iar în cazul excepţiilor peremptorii un obstacol dirimant, determinând stingerea excepţiilor.

Admiterea excepţiei procesuale nu afectează în principiu dreptul reclamantului, iar hotărârea pronunţată ca urmare a admiterii unei excepţii nu are putere de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul dreptului.

PROBELE ÎN PROCESUL CIVIL

Judecătorul nu poate soluţiona litigiul pe baza simplelor afirmaţii ale părţilor, convingerea sa trebuind să se bazeze şi pe probele administrate în cauză.

Titularul dreptului subiectiv pentru a obţine satisfacţie trebuie să-şi probeze susţinerile. Pentru acest motiv se vorbeşte de un drept subiectiv procesual - dreptul la probă care dublează şi întăreşte dreptul substanţial.

În sens larg prin probă se înţelege acţiunea de stabilire, existenţei sau inexistenţei unui fapt.

În sens restrâns prin probă se desemnează mijlocul legal pentru dovedirea unui fapt care este folosit fie de sine stătător, fie pentru dovedirea unui alt fapt material. În mod obişnuit noţiunea de probă este folosită în sensul de mijloc de probă (expertize, martori).

CLASIFICAREA PROBELOR

După cum se fac în faţa instanţei sau în afara ei:

- probe judiciare:

- probe extrajudiciare

După natura lor:

- probe personale - mărturisirea;

- proba materiale;

După cum duc direct sau nu la stabilirea faptului principal:

- probe directe

- probe indirecte

După caracterul originar sau derivat:

- probe primare primare ( imediate, nemijlocite);

- probe secundare (mediate, mijlocite);

După modul de percepţie al faptelor de către judecător:

-probe care constau în perceperea personală a judecătorului - cercetarea la faţa locului;

-probe care constau în perceperea de la alte persoane.

Convenţiile asupra probelor sunt în principiu admise cu condiţia ca ele să ducă la lărgirea posibilităţilor de probă fără a se încălca normele imperative din dreptul material sau procesual. Convenţia de restrângere a posibilităţilor de probă sunt nule.

Subiectul probei: este judecătorul.

Obiectul probei: sunt faptele juridice în sens larg care au creat, modificat sau stins raportul juridic ori faptele care au determinat ineficacitatea acestuia.

Sarcina probei: revine, potrivit articolul 1169 C.civ., celui ce face o propunere înaintea judecătorului.

Reguli comune privind admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor