Dreptul de Proprietate și alte Drepturi Reale

Curs I

Patrimoniul şi drepturile patrimoniale

1. Structura generală a noţiunii de patrimoniu

a) Noţiune

Codul civil sau alte legi nu conţin o definiţie a patrimoniului, deşi numeroase texte legale fac referiri la această noţiune. Cu titlu de exemplu, art.1718 C.civ. care reglementează gajul general şi care după cum vom observa, constituie fundamentul teoriei patrimoniului, art.1781 referitor la separaţia patrimoniului defunctului de acela al moştenitorului, art.26 lit.e din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, etc.

În accepţiune curentă prin patrimoniu se înţelege averea sau avuţia unei persoane.În sens mai larg(lato sensu), se vorbeşte de patrimoniu public(bunăoară, Legea apelor din 1996 în art.1 alin.2), ori în alte situaţii de patrimoniu cultural care include bunurile culturale ale unei naţiuni ca, operele de artă, monumentele, etc. Se mai poate vorbi, deasemenea de un patrimoniu geografic(solul), de un patrimoniu biologic(flora şi fauna) şi de un patrimoniu lingvistic.

Ne interesează însă sensul tehnic, juridic al acestei noţiuni. Cuvântul patrimoniu, provine din latinescul patrimonium, acest cuvânt derivând de la pater famillias, care era proprietarul întregii averi familiale. Noţiunea avea şi un caracter real pentru că desemna bunurile unei familii, bunuri care se transmiteau din tată în fiu.Juriştii romani nu au definit patrimoniul, dar au surprins elementele sale. După distincţia lui Gaius rezultă că patrimoniul este alcătuit din dreptul de proprietate şi din drepturile reale şi persoanele, acestea din urmă putând figura la activ ca şi creanţe, sau la pasiv ca datorii. Este curios faptul că romanii nu au simţit nevoia de a grupa drepturile şi obligaţiile într-un tot unic, nu pe timpul vieţii unei persoane, ci la încetarea ei din viaţă, la moştenire(hereditas).

Pentru a ne întoarce la sensul contemporan al noţiunii de patrimoniu, este necesar să anticipăm distincţiile sau clasificarea drepturilor patrimoniale, deoarece, patrimoniul după cum vom observa se referă exclusiv la sfera drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale. Astfel, drepturile şi obligaţiile unei persoane pot să poarte asupra unor bunuri determinate considerate ut singuli faţă de celelalte drepturi şi obligaţii ale aceluiaşi subiect de drept. După cum ve-ţi observa pe parcursul studierii materiei, sub acest aspect am calificat drepturile reale şi de creanţă, mobiliare şi imobiliare, corporale şi incorporale. Dar de altă parte, drepturile şi obligaţiile pot să poarte asupra unui ansamblu de bunuri, adică asupra unei universalităţi.

Tradiţional se distinge între universalitatea de drept(de jure)-patrimoniul şi diverse universalităţi de fapt(de facto)-după cum vom studia, această universalitate reprezintă o grupare de bunuri mai mult sau mai puţin omogene care prin voinţa proprietarului este considerată şi tratată ca bun unic(Ex.fondul de comerţ care constituie un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale sau incorporale în scopul atragerii clientelei şi obţinerii de profit, sau uzufructul constituit asupra unei turme de vite(art.556 C.civ),etc). Universalităţile de fapt nu înglobează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane, ele fiind fracţiuni de patrimoniu, sau într-un alt termen ‚ sub-patrimoniu’, deoarece nu cuprind un activ şi un pasiv. Unii autori francezi susţin că pe lângă aceste două tipuri de universalităţi, trebuie să i se facă loc şi unui ansamblu care reuneşte bunurile de producţie şi munca omului în cadrul unei intreprinderi.

Singura universalitate de jure(de drept) admisă în dreptul nostru este cea care se numeşte patrimoniu.În consecinţă, literatura noastră juridică a definit prin numeroase fraze noţiunea de patrimoniu, dar vă prezint două dintre cele mai sugestive:

a)’patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale aparţinând unei persoane fizice sau juridice determinate, privite ca o sumă de valori active şi pasive, strâns legate între ele’.

b)’patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică, aparţinând unei persoane’.

Foarte important de subliniat faptul că bunurile nu intră în definiţia patrimoniului deoarece în concepţia Codului civil drepturile patrimoniale sunt considerate bunuri.S-a observat îndreptăţit, că dacă în patrimoniu ar fi incluse alături de drepturile patrimoniale şi bunurile care formează obiectul acestora, s-ar ajunge la o dublare a valorii economice ceea ce ar denatura raportul activ-pasiv.

Din cuprinsul definiţiei patrimoniului se pot desprinde următoarele idei:

a)patrimoniul este compus dintr-un activ şi un pasiv, însemnând că drepturile au acelaşi titular iar bunurile reunite acelaşi proprietar. Coeziunea acestui ansamblu este fungibilitatea elementului activ şi a elementului pasiv;

b)drepturile care-l compun sunt patrimoniale, evaluabile în bani. De aceea când spunem patrimoniu, spunem implicit pecuniar, de unde rezultă că cele care nu au o asemenea expresie vor rămâne prin natura lor în afara patrimoniului-de aceea ele sunt numite drepturi extrapatrimoniale sau nepatrimoniale.

c)patrimoniul este distinct de bunurile care îl compun la un moment dat. El există indiferent de schimbările şi modificările care se produc cu drepturile şi obligaţiile care-i alcătuiesc conţinutul.

b) Elementele patrimoniului

Aşa cum am amintit patrimoniul este compus între activ şi pasiv, el prezintă întruchiparea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane. Renumitul prof.univ.dr.O.Ungureanu, spunea că ‚patrimoniul amalgamează drepturile şi obligaţiile cu conţinut economic’. Însă ca expresie contabilă în el se distinge un activ şi un pasiv.

a)Activul patrimonial este alcătuit din drepturile patrimoniale, adică acele drepturi care pot fi exprimate în bani, adică drepturile reale(ex.dreptul de proprietate asupra apartamentului, dreptul de uzufruct asupra unor terţe bunuri, etc), drepturile de creanţă(ex.dreptul de a primi preţul asupra bunului vândut, etc), precum şi unele acţiuni în justiţie cu privire la respectarea drepturilor asupra unui bun(ex.acţiunea în revendicare a unui bun).

Aşa cum am arătat, în patrimoniu nu sunt cuprinse drepturile care nu au o semnificaţie economică şi nu sunt susceptibile de o evaluare în bani. Nu vor fi totuşi considerate în afara patrimoniului, drepturile asupra unor bunuri insesizabile sau cele care sunt exclusiv ataşate persoanei, cum ar fi dreptul de a revoca o donaţie pentru o ingratitudine.

b)Pasivul patrimonial este compus din datoriile(obligaţiile, sarcinile) care pot fi evaluabile în bani.Ele constau în obligaţia de a da, obligaţia de a face sau obligaţia de a nu face ceva ce ar fi putut face dacă titularul nu s-ar fi obligat la abţinere.Pasivul este cel care face din patrimoniu o universalitate in jure, care ipotetic poate depăşi o simplă colecţie de bunuri.