Introducere în Dreptul Civil

INTRODUCERE ÎN DREPTUL CIVIL

I. RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1. Notiune, caractere si structura

A. Notiunea raportului juridic civil

„Raportul juridic civil” este o specie de „raport juridic”. Deci, în definirea raportului juridic civil trebuie pornit de la ceea ce înseamna raport juridic, în general. Se admite, în doctrina, ca raport juridic înseamna o relatie sociala reglementata de norma de drept. În consecinta, raportul juridic civil este o relatie sociala – patrimoniala ori nepatrimoniala – reglementata de norma de drept civil.

Prin urmare, daca orice raport juridic civil este o relatie sociala, mai întâi, nu orice relatie sociala, prin ea însasi, este raport juridic civil; pentru a avea aceasta calitate, este absolut necesar ca ea sa îmbrace haina juridica”, ceea ce se realizeaza prin reglementarea sa de catre norma de drept civil.

B. Caracterele raportului juridic civil

a) Raportul juridic civil are caracter social. Acest caracter decurge din aceea ca, pe de o parte, prin reglementarea sa de catre norma de drept civil, relatia dintre oameni nu-si pierde trasatura de a fi relatie sociala si, pe de alta parte, norma de drept civil (ca orice norma juridica, de altfel) nu se poate adresa decât conduitei oamenilor, în calitatea lor de fiinte sociale, dotate cu ratiune. Într-adevar, legea nu poate stabili reguli de conduita pentru lucruri. Chiar atunci când se vorbeste despre „regimul juridic al bunurilor”, în realitate, se are în vedere conduita oamenilor – ei între ei – cu privire la lucruri ori bunuri.

b) Raportul juridic civil are caracter volitional. O relatie sociala devine raport de drept civil pentru ca acest lucru s-a voit, de catre legiuitor, atunci când a fost adoptata norma juridica civila. Acest prim aspect al caracterului volitional al raportului juridic civil este comun tuturor raporturilor juridice. Exista, însa, si un al doilea aspect, specific, pentru raporturile juridice civile care izvorasc din actele juridice civile, si anume: actul juridic civil înseamna manifestare de vointa în scopul de a produce efecte juridice. Prin urmare, la raporturile juridice civile, pe lânga vointa exprimata în norma de drept civil, care reglementeaza actul juridic civil, exista si vointa autorilor (ori autorului) actului juridic civil (deci „dublu caracter volitional”).

c) Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a partilor. Egalitatea juridica a partilor reprezinta nu numai metoda de reglementare a dreptului civil, ci si exprima un caracter propriu raportului juridic civil. Continutul acestui caracter se exprima în nesubordonarea unei parti fata de cealalta. Este vorba, deci, de pozitia unei parti fata de cealalta - care este de nesubordonare - si nu de „principiul egalitatii în fata legii civile”, unde e vorba de pozitia subiectelor de drept civil fata de legea civila.

C. Structura raportului juridic civil

Elementele constitutive ale raportului juridic civil sunt: partile, continutul si obiectul. Partile sau subiectele raportului juridic sunt persoanele fizice si persoanele juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile. Continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile.

Obiectul raportului juridic civil consta în actiunile ori inactiunile la care sunt îndrituite partile ori de care acestea sunt tinute sa le respecte. Cu alte cuvinte, obiectul raportului juridic civil consta în conduita pe care o pot avea ori trebuie sa o aiba partile. Fiind constitutive, adica esentiale, aceste trei elemente trebuie sa fie întrunite cumulativ, pentru a fi în prezenta unui raport juridic civil.

2. Partile raportului juridic civil

A. Notiuni elementare

„Persoana fizica” este subiectul individual de drept, adica omul, privit ca titular de drepturi si obligatii civile. „Persoana juridica” este subiectul colectiv de drept, adica un colectiv de oameni care, întrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii civile .Expresia echivalenta este aceea de „persoana morala”. Pentru a avea calitatea de persoana juridica, legea civila cere ca un colectiv sa întruneasca, cumulativ, trei conditii: sa aiba o organizare proprie; sa aiba un patrimoniu distinct; sa aiba un scop determinat, în acord cu interesele obstesti (art. 26 din Decretul nr. 31/1954 „privind persoanele fizice si persoanele juridice”).

B. Categoriile subiectelor de drept civil

Din cele aratate rezulta ca exista doua mari categorii de subiecte de drept civil: persoanele fizice, care sunt subiecte individuale de drept civil; persoanele juridice, care sunt subiecte colective de drept civil.

Fiecare din aceste categorii comporta unele subcategorii. Astfel, în categoria persoanelor fizice: minorii sub 14 ani, care sunt persoane fizice lipsite de capacitate de exercitiu; minorii între 14 si 18 ani, care sunt persoane fizice cu capacitate de exercitiu restrânsa; majorii, care sunt persoanele fizice de peste 18 ani, cu deplina capacitate de exercitiu.

Dupa criteriul cetateniei, deosebim: persoane fizice de cetatenie româna si persoane fizice de cetatenie straina; aici se includ si persoanele fizice fara cetatenie, numite apatrizi, si cele cu dubla cetatenie (din care nici una nu este româna).

În categoria persoanelor juridice, deosebim: persoane juridice particulare ori private; cooperatiste si obstesti; de stat; mixte.

Dupa criteriul nationalitatii, se pot deosebi: persoanele juridice de nationalitate româna (în principiu, cele cu sediul în România); persoanele juridice de alta nationalitate, straina.

C. Capacitatea civila

Expresia capacitate civila desemneaza capacitatea subiectelor de drept civil. Ea are ca gen proxim notiunea de „capacitate juridica”, care înseamna aptitudinea, generala si abstracta, de a fi titular de drepturi si obligatii. În structura capacitatii civile intra doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

a) Capacitatea civila a persoanelor fizice

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este aptitudinea, generala si abstracta, a omului, de a avea drepturi si obligatii (art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954). Potrivit art. 7 din Decretul nr. 31/1954, „capacitatea de folosinta începe de la nasterea persoanei si înceteaza odata cu moartea acesteia. Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, însa numai daca el se naste viu”. Continutul acestei capacitati este dat de aptitudinea de a avea toate drepturile si obligatiile civile, cu exceptia celor oprite de lege.

Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aptitudinea omului de a-si exercita drepturile civile si de a-si îndeplini obligatiile civile, prin încheierea de acte juridice civile (art. 5 alin. 3 din decretul nr. 31/1954). Potrivit art. 11, „nu au capacitate de exercitiu: minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani; persoana pusa sub interdictie. Pentru cei care nu au capacitatea de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali”. În art. 9 se prevede: „Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restrânsa. Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsa se încheie de catre acesta cu încuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui”. În fine, potrivit art. 8 din acelasi Decret nr. 31/1954, „capacitatea deplina de exercitiu începe de la data când persoana devine majora. Persoana devine majora la împlinirea vârstei de 18 ani. Minorul care se casatoreste dobândeste prin aceasta, capacitatea deplina de exercitiu”.

b)Capacitatea civila a persoanei juridice

- Capacitatea de folosinta a persoanei juridice este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi si obligatii civile. Potrivit art. 33 din Decretul nr. 31/1954, aceasta capacitate se dobândeste de la data înregistrarii sau de la o alta data (dupa distinctiile prevazute în acest articol). Art. 34 alin. 1 dispune: „Persoana juridica nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiintare sau statut”; acest text consacra principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice.