Obligații - răspunderea pentru fapta proprie

1. Reglementare. Codul civil instituie răspunderea pentru rapta proprie prin art. 998 şi 999, care constituie totodată şi temeiul pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale.

2. Noţiune. Răspunderea pentru fapta proprie, fiind consecinţa unui principiu fundamental al răspunderii juridice, este cea mai importantă dintre formele răspunderii civile delictuale, datorită frecvenţei situaţiilor la care aceasta se aplică în practică, cât faptului că cele două textele din Codul civil, care o reglementează, constituie şi fundamentul întregii instituţii a răspunderii civile delictuale şi, implicit, a celorlalte forme ale acesteia.

3. Condiţiile generale ale răspunderii. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a. existenţa unui prejudiciu;

b. existenţa unei fapte ilicite;

c. existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

d. existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

A. Prejudiciul

1. Noţiune. Prejudiciul, condiţie esenţială a răspunderii civile delictuale, reprezintă rezultatul sau consecinţa neg itivă suferită de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite, săvârşită de o altă persoană ori ca urmare a "faptei" unui lucru sau animal pentru care persoana este ţinută să răspundă.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu se cere neapărat ca prejudiciul să reprezinte încălcarea unui drept subiectiv (de exemplu, încălcarea unui drept real, de creanţă, a dreptului de întreţinere prevăzut de Codul familiei, etc) ci, aşa cum a stabilit practica judiciară, este posibilă obligarea la despăgubiri şi în cazul în care au fost aduse vătămări unor simple interese ale unei persoane, cu condiţia ca acesta să rezulte dintr-o situaţie de fapt cu caracter de stabilitate şi să fie licit şi moral. Astfel, au fost acordate despăgubiri pentru pierderea întreţinerii, pe care victima o presta în fapt copilului soţului său, care provenea din altă căsătorie, copil care nu avea dreptul subiectiv de a primi întreţinere de la victimă. De asemenea, au fost acordate despăgubiri copilului aflat în întreţinerea unei rude, fără să fi existat între aceştia obligaţia legală de întreţinere, dacă ruda respectivă a fost victima unui accident.

2. Felurile prejudiciului. În literatura de specialitate există mai multe criterii în funcţie de care se poate face clasificarea prejudiciilor:

- După modul în care puteau sau nu să fie prevăzute în momentul producerii lor, prejudiciile sunt previzibile şi imprevizibile;

- După durata producerii lor, se împart în prejudicii: instantanee şi succesive.

Prejudiciile instantanee se concretizează priatr-o desfăşurare în timp foarte scurtă, epuizându-se astfel rapid toate consecinţele dăunătoare ale faptei ilicite, cum ar fi: distrugerea unui obiect, etc.

Prejudiciile succesive, se caracterizează printr-o desfăşurare îndelungată în timp, de exemplu prejudiciul suferit de o persoană ca urmare a unui accident;

- După natura intrinsecă a prejudiciilor, acestea se împart în prejudicii patrimoniale şi nepatrimoniale.

Prejudiciile patrimoniale sunt acelea care au conţinut economic, putând fi evaluate în bani. De exemplu: distrugerea unui bun; pierderea unui drept patrimonial (dreptul de întreţinere); prejudiciul suferit de o persoană care în urma unui accident şi-a pierdut capacitatea de muncă, venitul fiind mai mic decât cel obţinut anterior, etc.

Prejudiciile nepatrimoniale sau morale sunt prejudiciile care nu pot fi evaluate pecuniar şi rezultă în principal din atingerile aduse personalităţilor umane, cum ar fi lezarea onoarei, reputaţiei, demnităţii, sau prestigiului unei persoane; atingerile provocate înfăţişării sau armoniei fizice a unei persoane, etc.