Drept Comercial 1

1. Consideratii generale privind dreptul commercial

Activitatea comerciala presupune activitatea consacrata comertului.

Comertul este o indeletnicire care prin specificul ei de practica indelungata si repetata a dobandit caracteristicile unei profesiuni.

Subiectul care exercita activitatea de comert este de regula comerciantul. Specific notiunii de comert este actiunea omului asupra marfi, nu pentru consum ci in vederea consumului, nu pentru satisfacerea unei trebuinte proprii ci pentru indeplinirea nevoilor altora.

Functia principala a comertului este de a procura consumatorului bunurile de care are nevoie.

Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor judiciare care reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale din sfera activitatii de comert, relatii care se nasc de regula intre persoane care au calitatea de comerciant si se afla pe pozitie de egalitate juridica.

Putem defini sintetic dreptul comercial ca fiind acea ramura a dreptului privat care reglementeaza materia comerciala.

Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare, in principal, relatii sociale patrimoniale care prezinta caracter comercial, in secundar, relatii personale nepatrimoniale. In legatura cu relatiile personale nepatrimoniale care privesc unele atribute de indentificare ale comerciantilor, persoane fizice sau persoane juridice (nume comercial, firma, sediu, emblema) in dreptul comercial acestea dobandesc natura patrimoniala. In consecinta, incalcarea lor este aparata printr-o actiune patrimoniala, fie in concurenta neloiala, cu contrafacere sau in daune.

Cu toate acestea in dreptul comercial, exista si relatii personale nepatrimoniale reglementate de normele juridice de drept comercial: dreptul de a alege si de a fi ales in organele de conducere ale societatii.

1.1 Trasaturile dreptului comercial

Raporturile juridice de drept comercial se caracterizeaza in primul rand prin comercialitate.

Exista doua concepte cu privire la determinarea comercialitatii: conceptia subiectiva si conceptia obiectiva.

Potrivit conceptiei subiective, comercialitatea raportului juridic depinde de calitatea autorului, a subiectului participant. Daca raportul juridic se concretizeaza in acte sau fapte juridice facute de o persoana care este comerciant, raportul juridic respectiv este calificat ca fiind un raport comercial. Calitatea de comerciant o au toate persoanele care exercita permanent o activitate comerciala cu titlu de profesie sau care are numele ori firma inmatriculate la Registrul Comertului.

Din punctul de vedere al conceptiei subiective comercialitatea unui raport juridic se detaseaza de profesiunea de comerciant exercitata de persoana care a savarsit actul respectiv. Comercialitatea actelor si faptelor de comert este definita pe baza a doua criterii: pozitiv si negativ.

In comformitate cu criteriul pozitiv sunt fapte de comert, fapte juridice declarate de lege pe baza naturii lor obiective: ideea de interpunere in schimb, ideea de activitate economica organizata sub forma de intreprindere, ideea de conexiune exonomica a unui act sau fapt juridic oarecare au un act sau fapt juridic de comert.

Comform criteriului negativ, prin care legiuitorul exclude anumite acte si fapte juridice de la caracterul comercial, astfel comform articolului 5 din Codul Comercial nu sunt considerate acte si fapte de comert cumpararea de produse si de marfuri pentru uzul si consumul cumparatorului sau a familiei sale, nici revanzarea acestor bunuri sau vanzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pamanatul sau sau pamantul cultivat de el.

Normele juridice de drept comercial contin mecanisme ce faciliteaza circulatia rapida a bunurilor. Ritmul rapid al afacerilor este asigurat prin recunoasterea in dreptul comercial a oricarui mijloc de proba pentru dovedirea obligatiilor comerciale, dar si prin acceptarea formelor simplificate de contracte.

Dreptul comercial se bazeaza pe credit, termen ce are doua intelesuri: credit in sens de amanare in timp a platii datoriei si credit in sens de incredere, de buna credinta care trebuie sa existe in relatiile dintre comercianti.

Necesitatea creditului a impus adoptarea unor norme juridice speciale, cu caracter derogatoriu de la dreptul comun (dreptul civil), cum ar fi prezumtia de solidaritate a debitorului.

1.2 Izvoarele dreptului comercial

Articolul 1 din Codul Comercial prevede “in comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se plica Codul Civil”. Comform acestui articol, in cadrul activitatii de comert se vor aplica in primul rand legile comerciale (Codul Comercial si alte legi specifice) si doar unde acestea nu dispun se va aplica dreptul civil.

In dreptul roman, cutuma sau obiceiul care figureaza ca izvor de drept, in alte tari au fost suprimate de legiuitorul roman dar in materie comerciala raman in discutie din punct de vedere jurisprudential.

Prin izvor de drept se intelege forma generatoare prin intermediul careia dreptul se realizeaza ca norme juridice obligatorii si positive. Din acest punct de vedere normele juridice care actioneaza asupra materiei comerciale sunt exprimate in primul rand de legi scrise si in al doilea rand prin uzuri (obiceiuri ale comerciantilor). In cazul celui care aplica legea, daca el constata anumite lacune, nimic nu il impiedica sa apeleze la analogia dreptului si mai ales la principiile generatoare de drept.