Drept Comercial

Curs nr. 1

12.03.2010

Bibliografie

Monografie Constituirea societăţilor pe acţiuni Autor Biriş ;Editura Hamangiu

Stanciu D. Cărpenaru - Drept comercial român ; Editura C.H. Beck

Ioan Turcu - Tratat teoretic şi practic de drept comercial român; Edit. Lumina Lex

Gheorghe Piperea – Drept comercial român; Edit. C.H. Beck 2009

Radu Motica - Drept comercial român şi drept bancar; Edit. Lumina Lex

Dreptul comercial

1.1 Definiţie

În evoluţia dreptului comercial se cunosc câteva etape atât pentru a configura terminologia acestui drept cât şi pentru a cuprinde obiectul său esenţial de reglementare.

Etimologie

Cuvântul drept comercial vine de la cuvântul latinesc comercium, care la rândul său este compus din alte două cuvinte şi anume: din cum şi merx, care desemnează prin accepţiunea lor antică operaţiuni cu mărfuri.

Prin urmare , dreptul comercial ar avea ca obiect de reglementare operaţiunile privitoare la tranziţia de mărfuri.

În prezent această configurare a dreptului comercial este insuficientă întrucât în arealul zonei comerţului se cuprind numeroase alte operaţiuni care nu se confundă cu interpunerea în schimb şi circulaţie a unor bunuri. Astfel au apărut operaţiunile cu titlu de valoare şi cu titlu de credit cum sunt: cambia, biletul la ordin şi cecul care au ca scop în locuirea monedei ca instrument de plată, fără vreo raportare la obligaţia din care rezultă obligaţia plăţii. De asemenea au apărut instituţii noi necunoscute începuturilor dreptului comercial, cum sunt: contractul de franciză sau contractul de leasing. Alte instituţii au cunoscut o dezvoltare fără precedent cum este cea a organizării persoanelor fizice şi/sau juridice sub forma unor societăţi comerciale reglementate expres de legea comercială.

Aceste societăţi sunt persoane comerciante care pot avea în obiectul de activitate domenii cum sunt: activităţi de producţie de bunuri, prestări de servicii, construcţii sau numai de intermediere a mişcării bunurilor şi serviciilor. În ultimele două secole s-au dezvoltat la dimensiuni mondiale operaţiunile bancare şi de credit, iar odată cu acestea şi raporturile specifice unor acte juridice cum sunt: contractele de credit, de carte bancară, de închiriere a unui seif bancar, de coparticipaţie a băncilor la finanţarea unor investiţii economice transnaţionale.

Având în vedere această dimensiune a actelor şi faptelor de comerţ putem defini dreptul comercial ca fiind acea ramură a diviziunii dreptului privat român ce cuprinde ansamblul principiilor, regulilor directoare şi normelor juridice având ca obiect de reglementare naşterea , desfăşurarea, modificarea şi stingerea raporturilor juridice cu caracter comercial la care participă subiecţi comercianţi si necomercianţi. Obiectul de reglementare a dreptului comercial este un raport patrimonial.

Întrucât şi dreptul civil are în obiectul său tot un raport patrimonial este necesară distincţia între cele două categorii. Aceasta se realizează prin calificarea obiectivă sau subiectivă a actului sau faptului juridic conţinut în raportul respectiv.

Pentru a da calificarea de raport comercial este necesar să se identifice atributul comercialităţii actului sau faptului juridic cercetat. Acest atribut al comercialităţii permite unui raport juridic să fie reglementat de o normă comercială. Prin urmare, prin unirea atributului de comercialitate cu reglementarea comercială a unui act sau fapt de comerţ rezultă caracterul patrimonial comercial al raportului juridic respectiv.

Atributul de comercialitate se identifică diferit de la un sistem naţional la altul. Sub acest aspect s-au conturat două concepţii:

- una subiectivă de sorginte în dreptul anglo-saxon;

- una obiectivă specifică sistemelor de drept neolatine (inclusiv celui românesc).

1.Potrivit concepţiei subiective un act sau fapt este comercial dacă s-a săvârşit de către o persoană comerciantă. În această concepţie comercialitatea actului sau faptului coboară de la persoana comerciantului la actul sau faptul săvârşirii. Toate actele şi faptele unei persoane înregistrate în registrul oficial naţional ca şi comerciant sunt supuse legii comerciale, având caracter comercial.

2. În concepţia obiectivă caracterul comercial al unui act sau fapt de comerţ trebuie să rezulte fie din structura intimă, intrinsecă a raportului juridic dat, fie din forma extrinsecă a actului sau a faptului cercetat. Astfel toate contractele comerciale au acest caracter datorită structurii lor intime referitoare la drepturile şi obligaţiile părţilor. În schimb alte acte sunt comerciale datorită formei de exprimare cum sunt: cambia, biletul la ordin, acţiunile societăţilor comerciale. Prin urmare în această concepţie caracterul comercial urcă de la actul sau faptul săvârşit la autorul său care poate fi sau nu o persoană comerciantă. Rezultă de aici că actele şi faptele de comerţ pot efectua atât persoane comerciante cât şi necomercianţi, iar legea aplicabilă tuturor va fi legea comercială.

În sistemul de drept care consacră concepţia obiectivă în stabilirea caracterului oficial actele şi faptele de comerţ sunt prevăzute în legi generale sau speciale. Spre exemplu art. 3 din Codul Comercial român.