Drept comercial internațional

In conditiile contemporane, determinate nu numai de tendintele accentuate de globalizare, ci mai ales determinate de revolutia informationala si dimensiunile de nebanuit ale revolutiei tehnico-stiintifice, producerea tuturor bunurilor si serviciilor necesare traiului cotidian in una si aceeasi tara este tehnic imposibila, si economic nerentabila. Este ratiunea pentru care statele lumii sunt determinate obiectiv sa participe la circuitul mondial de valori materiale si spirituale. Aceasta participare nu poate fi insa haotica. Ea este disciplinata de reguli juridice, si intre altele, si de regulile pendinte de DCI.

Nu exista astazi o definitie oficiala sintetica a DCI. Se apreciaza la nivelul expertilor si punctul de pornire il reprezinta actul final al Conferintei de la Helsinki, din 1975, pentru cooperare si securitate in Europa. Cu acel prilej, expertii au cazut de acord asupra caracterului pluridisciplinar si interdisciplinar al DCI. Se poate considera ca DCI reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile ce se stabilesc in sfera comertului mondial, in sensul cel mai cuprinzator al acestuia, respectiv in sfera comertului propriu-zis si a activitatii de cooperare economica si tehinco-stiintifica internationala, sfera in care se aseaza relatii:

1. Intre state suverane si egale in drepturi;

2. Intre state, pe de-o parte, si comercianti persoane fizice sau juridice din alte state;

3. Intre comercianti, persoane fizice sau juridice, din diferitele state.

Ca materie pluridisciplinara, DCI va cuprinde totalitatea normelor juridice apartinand diferitelor sisteme nationale de drept, care pentru fiecare stat in parte reglementeaza si organizeaza comertul exterior al acestuia.

DCI se situeaza, ca materie interdiscplinara, la confluenta sistemelor nationale de drept cu Dreptul International Public (DIPb). Desi totalitatea de norme juridice de sorginte diferita, apartinand unor ramuri de drept diferite, unor sisteme de drept diferite, DCI nu se prezinta ca un conglomerat haotic de reguli obligatorii de conduita, ca o juxtapunere mecanica de asemenea norme, ci este o materie de sine statatoare caracterizata prin existenta, inainte de toate, a unui obiect propriu de reglementare si avand metode de reglementare specifice, precum si principii caracterizante. Obiectul de reglementare este dat de un fenomen obiectiv al relatiilor internationale, respectiv de raporturile juridice ce se leaga intre state, state si comercianti din alte state sau intre comerciantii din diferitele state in sfera comertului mondial, in sensul cel mai cuprinzator al acestuia. Ca expresie a caracterului de sine statator al materiei, Raportul juridic de comert international se caracterizeaza prin prezenta concomitenta a 2 trasaturi:

1. Prin comercialitate;

2. Prin internationalitate.

1. Comercialitatea

Aceasta este definita pe fiecare sistem national de drept in parte. Din acest punct de vedere sistemele de drept ale lumii retin criterii diferite.

Astel: sistemele de drept german si de influenta germanica retin drept criteriu esential de comercialitate criteriul subiectiv si considera ca fiind comerciale actele si faptele juridice savarsite de comercianti, respectiv savarsite de societatile comerciale sau de persoane fizice avand inregistrata o firma in Registrul Comertului.

Alte sisteme de drept - si este situatia sistemelor de drept de inspiratie franceza, mai precis de inspiratie romanica - retin drept criteriu principal de comercialitate un criteriu obiectiv, respectiv acela al naturii intrinseci obiective a faptelor juridice considerate. Aceste sisteme de drept (ex: art. 3 Cod Comercial Roman) procedeaza la enumerarea in lege a actelor si faptelor juridice calificate drept comerciale. Aceasta enumerare nu poate fi insa exhaustiva, deoarece cotatiile pe piata economica sunt mult mai rapide decat fenomenul juridic.

Exemplu:

In Codul Comercial Roman, care dateaza de la 1887, se vorbeste despre transportul pe apa dar in nici un caz nu poate avea in vedere transportul pe calea ferata sau transportul pe calea aerului. Se vorbeste despre activitate bancara, dar in nici un caz nu poate fi vorba despre contracte factory, sau contracte leasing.

In aceste conditii, pentru aceasta a doua categorie doctrinarii s-au vazut determinati sa stabileasca ei criterii care permit includerea unui fapt sau act juridic in categoria actelor si faptelor de comert.

Doctrinarii au stabilit criterii de calificare:

Criteriul 1. Interpunerea in schimb: orice act juridic care presupune interpunere intre producator si consumator (cumpar ca sa vand; comand productie ca sa o vand) reprezinta un act obiectiv de comert.

Criteriul 2. Orice activitate organizata sub forma de interprindere (transport, banca, fabrica).

Criteriul 3. Accesorialitatea: acte sau fapte juridice grefate ca accesorii pe una din primele doua activitati. Astfel, un contract de fidensiune care este civil, care garanteaza o gratie comerciala prin accesorialitate, devine act de comert.