Drept Comercial Român

Titlul I INTRODUCERE ÎN STUDIUL DREPTULUI COMERCIAL

Capitolul I. NOŢIUNEA DE DREPT COMERCIAL

Secţiunea I Definiţia şi obiectul dreptului comercial

Definiţia dreptului comercial

Dreptul reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează raporturi sociale şi ordonează conduita subiecţilor acestor raporturi. După domeniul de reglementare şi după interesul ocrotit el se împarte în drept public şi drept privat. Dacă dreptul public reglementează ordinea publică şi se referă la organizarea şi activitatea statului şi a puterilor publice precum şi la raporturile dintre guvernanţi şi guvernaţi, dreptul privat se ordinea juridică privată, reglementând raporturi sociale de interes privat, particular, individual stabilite între persoane fizice sau juridice private.

Dreptul comun în materia raporturilor juridice private este dreptul civil care reglementează totalitatea raporturilor patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi juridice aflate în poziţie de egalitate juridică cu excepţia acelor raporturi care constituie obiectul altor ramuri de drept privat.

O asemenea situaţie de excepţie o constituie relaţiile sociale care apar în legătură cu activitatea comercială şi care sunt reglementate de normele de drept comercial. Pentru a putea delimita cu exactitate care este sfera de incidenţă a acestor norme este necesar să identificăm sensurile termenului „comerţ”.

Acesta provine din latinescul commercium care este rezultatul alăturării cuvintelor cum – cu şi merx, mercis-marfă şi care ar putea fi tradus - „cu marfă”, operaţiuni purtând asupra mărfii iar subiectul care exercită comerţul este, de obicei, merx-mercator - comerciantul.

În limbajul economic ca şi în cel uzual termenul „comerţ” este utilizat pentru a desemna activitatea de interpunere şi circulaţie, de distribuţie, a mărfurilor de la producător la consumator. În această accepţieune comerţul creează o impresie falsă de activitate parazitară, care se limitează la deplasarea bunurilor create de alţii, fără să adauge nimic la valoarea acestor bunuri.

În sens juridic prin comerţ se înţelege nu numai operaţiunile de interpunere şi circulaţie a mărfurilor ci şi cele de producere a mărfurilor , executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Acest înţeles diferit , mai cuprinzător, este fundamentat pe dispoziţiile art 3 Cod comercial care indică ca fapte/acte de comerţ, pe lângă vânzare-cumpărare-prin care se realizează circulaţia mărfurilor şi întreprinderile producătoare de bunuri, întreprinderile de construcţii, întreprinderile care prestează diverse servicii - transport, depozit precum şi activităţi conexe acestora-contractele de mandat, comision, agenţiile, etc..

Pe de altă parte nu poate fi neglijat faptul că, în principal activitatea comercială este desfăşurată de comercianţi, adică de persoane fizice sau juridice care realizează fapte/acte de comerţ, în mod obişnuit ca o profesiune. Dobândirea acestei calităţi, exercitarea precum şi încetarea ei întră în sfera de reglementare a dreptului comercial.

În consecinţă poate fi definit dreptul comercial ca fiind acea ramură de drept constituită din ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile juridice izvorâte din săvârşirea de fapte de comerţ precum şi în legătură cu statutul juridic al comerciantului.

Obiectul dreptului comercial

Relaţii sociale reglementate de norma de drept comercial constituie raporturi juridice de drept comercial, raporturi ce se caracterizează prin comercialitate; numai raporturile juridice caracterizate prin comercialitatea intră în sfera dreptului comercial, determinarea acesteia aparţinând dreptului intern al fiecărui stat,.

Potrivit concepţie subiective, comercialitatea raportului juridic depinde de calitatea autorului, a participantului la raport. Dacă raportul juridic se concretizează prin acte juridice, fapte sau operaţiuni săvârşite de o persoană care are calitatea de comerciant, raportul juridic este caracterizat ca fiind un raport comercial..

Potrivit concepţiei obiective comercialitatea este independentă de calitatea de comerciant a participantului la acel raport juridic. Actele, faptele şi operaţiunile săvârşite de acesta se caracterizează prin comercialitate deoarece legea însăşi prevede aceasta expressis verbis, în considerarea naturii lor obiective, obiectivitate fundamentată pe ideea interpunere în schimb, pe ideea de întreprindere sau de conexiune a unei

În România este consacrată atât concepţia mixtă, subiectiv-obiectivă.

Concepţia obiectivă este consacrată în art.3. Cod comercial care arată că sunt considerate fapte de comerţ, indiferent de calitatea celui care le săvârşeşte, 20 de activităţi –acte juridice, fapte şi operaţiuni economice.

Concepţia subiectivă este consacrată de art.4. Cod comercial care prevede că pe lângă activităţile prevăzute de art 3 Cod comercial „sunt comerciale şi toate celelalte contracte şi obligaţii ale unui comerciant , dacă nu sunt de natură civilă sau contrariul nu rezultă din însuşi actul”

Putem concluziona că dreptul comercial, prin normele sale, are ca obiect de reglementare relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale referitoare la faptele de comerţ şi la comercianţi.

Secţiunea a II-a Principiile dreptului comercial

Dreptul comercial este o ramură de drept autonomă, desprinsă de dreptul civil, care are ca orice ramură de drept, pe lângă obiect de reglementare propriu, metodă de reglementare propriu şi principii proprii:

-celeritatea în operaţiuni comerciale, deoarece, în materie comercială, „timpul înseamnă bani”.;

-securitatea mediului comercial principiu concretizat în existenţa unor obligaţii profesionale ale comercianţilor - de a ţine registrele comerciale, de a efectua publicitatea anumitor acte în Registrul Comerţului atât la constituire cât şi pe parcursul desfăşurării activităţii, de a efectua comerţul în limitele unei concurenţe loiale;

-necesitatea creditului deoarece creditul este de natura operaţiunilor comerciale şi care se reliefează prin consacrarea solidarităţii codebitorilor în materia obligaţiilor comerciale, existenţa unor garanţii specifice pentru a asigurarea executării obligaţiilor comerciale, crearea unor noi forme de finanţare a comerţului

-punctualitatea obligaţiile asumate trebuie executate la scadenţă, nici mai târziu dar nici mai devreme. De aceea termenul stipulat pentru executarea obligaţiei este, de obicei, esenţial cu consecinţa rezoluţiunii contractului; instanţa nu poate acorda termen de graţie; dobânda curge de drept din ziua când datoria este exigibilă; plata cambiei făcută anticipat (înainte de scadenţă) este pe riscul trasului;

-actele juridice sunt cu titlu oneros;

-banii sunt fructiferi (produc dobânzi);

- în caz de dubiu, clauza contractuală se interpretează se face în sensul favorizării circulaţiei şi a creditului.

Secţiunea a III-a Evoluţia dreptului comercial

Perioada antică

Primele reglementării de natură comercială au fost cuprinse în Codul lui Hammurabi în materie de împrumut, societate şi depozite. Ulterior grecii şi fenicienii au adoptat reglementări mai ample , în special în materia comerţului maritim. Epoca de înflorire a dreptului roman nu a constituit şi o epocă de înflorire a dreptului comercial deoarece romanii nu distingeau între dreptul civil şi cel comercial.

Perioada evului mediu

Apare un drept al târgurilor aplicabil tuturor comercianţilor, indiferent de originea lor precum şi o procedură specială de soluţionare a litigiilor. În această perioadă se conturează instituţia falimentului precum şi cambia, care evita transportul periculos de bani dintr-u oraş în altul.

Perioada modernă.

Dezvoltarea comerţului a impus trecerea la dreptul scris. Primele scrieri au fost Ordonaţele lui Colbert privind comerţul terestru, respectiv maritim, prin care se reglementează profesia de comerciant, cambia, societăţile comerciale, şi se stabilesc regulile de desfăşurare a comerţului.

În 1807 se adoptă Codul comercial francez separându-se pentru prima dată actele şi operaţiunile legate de schimbul şi circulaţia mărfurilor de Codul civil,

În 1882 Italia adoptă un nou cod comercial care cuprindea o concepţie modernă asupra comerţului şi care a stat de altfel la baza codului nostru comercial din 1887.

În Germania Codul comercial a intrat în vigoare în 1900 şi la momentul actual fiind menţinută concepţia dualistă asupra dreptului privat.

În Anglia şi SUA dreptul are un caracter cutumiar (common-law) şi se aplică atât necomercianţilor cât şi comercianţilor. Au fost însă adoptate legi speciale care reglementează instituţii fundamentale a le dreptului comercial.