Dreptul comerțului internațional

Def.totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile ce se stabilesc in cursul desfasurarilor operatiunilor de comert exterior si de cooperare economica si tehnico-stiintifica cu strainatatea.

Raporturi juridice: 1 se stabilesc intre: state suverane, state si organizatii internationale, subiecte de drept international, organisme internationale. 2 se stab intre: state purtatoare de suveranitate, persoane juridice privind politicile comerciale, financiar valutare si vamale. 3 se stab intre: persoane juridice, persoane fizice si juridice din state diferite. Acestea sunt raporturi patrimoniale sau nepatrimoniale – personale; 4 raporturi patrimoniale semiinternationale – intre un stat (in dubla sa calitate de subiect de drept international/drept civil) si comerciantii persoane fizice si juridice straine.

Raportul juridic a dreptului comertului international se caracterizeaza prin 2 trasaturi: Comercialitatea este definita de 2 criterii: criteriul subiectiv:aplicat de dreptul german (comert : acte si fapte savarsite de persoane in calitate de comercianti); criteriul obiectiv: actele si faptele juridice sunt calificate de legile dreptului comercial pornind de la natura obiectiva a acestor fapte.

Internationalitatea – raporturile juridice de drept comercial international se deosebesc de raporturile de comert intern prin prezenta extraneitatii ce se realizeaza intre parteneri straini sau pe piete straine. Extraneitatea poate consta in: 1. partile sau una din parti au cetatenia (nationalitatea) unei tari straine sau domiciliul. 2. obiectul raportului juridic este situat intr-o tara straina. 3. locul judecarii litigiului trebuie sa se gaseasca intr-o tara straina. 4. locul producerii faptului generator, modificator sau estimativ al raportului juridic este in strainatate, in acest caz deosebim: locul incheierii actului juridic e in strainatate, locul producerii faptului e in strainatate, locul executarii actiunii e in strainatate.

Conflicte de legi Divizarea d reptului privat in dreptul civil si dreptul comercial , creeaza consecinte atat teoretice cat si practice, in principlal in domeniul capacitatii sau competentei juridice punand problema legii competente sa stabileasca daca un act este civil sau comecial.. Daca se afla in discutie: 1. capacitatea persoanei fizice sau juridice de a incheia un act civil sau comercial, legea este cea care carmuieste capaitatea; 2. forma actului pentru a decide daca acesta este civil sau comercial, legea care carmuieste actul este cea competenta, 3. efectele actului vor fi supuse legii care carmuieste fondul actului cu deosebirea efectelor care tin de vointa partilor – conditii de executie.

Corelatia dreptului comertului international cu alte discipline juridice 1. cu dreptul comercial. Ambele prezinta caracter patrimonial si comercial, iar trasatura lor comuna este comercialitatea (izvorasc din acte si fapte de comert , iar subiectele lor sunt persoane fizice si juridice). 2. cu dreptul civil si procesual civil. DCI recurge la norme de drept civil si procesual civil atunci cand nu are norme proprii adecvate sau indestulatoare. 3. cu dreptul international privat. Raporturile juridice care fac obiectul celor 2 ramuri de drept au caracter de internationalitate. 4. cu dreptul international public. Caracteristica comuna este elementul de internationalitate.

Izvoarele DCI Izvor = forma specifica de exprimare a normei juridice.

1. izvoare interne: a. Constitutia Romaniei (1991); b. normele conflictuale (statutul juridic al persoanelor fizice si juridice, al bunurilor, norme privind actele ilicite, contractul de vanzare-cumparare international); c. normele de drept material: dreptul comercial , civil, financiar, administrativ; 2 izvoare internationale: a. Tratatul = acord de vointa a doua sau mai multe state prin care se creeaza, modifica sau se sting norme de drept ale comertului. B. Cutuma = practica indelungata, repetata, urmata de state cu constiinta obligativitatii acesteia, sau obicei sau uzanta care reprezinta o regula de conduita nascuta din practica sociala care este folosita o vreme indelungata, verificata in practica si care este respectata ca o norma juridica obligatorie.

Sisteme de drept contemporan. sisteme de traditie romanista: au ca sursa principala de drept legea, jurisprudenta, uzantele si cutumele. Se impart in: drept francez, germano-elvetiano-italian si sistemul tarilor nordice. Sisteme de common-law: sistem al precedentului judecatoresc, creat in Anglia, extins in SUA, Australia, Canada, …etc.

Alta clasificare ar fi: 1 sistemele dualiste – de traditie romanista care se caracterizeaza prin diviziunea dreptului privat in drept civil si drept comercial. 2 Sisteme intemeiate pe unitatea dreptului privat – apartin tarilor de common-law si apar ca un sistem comercial. Diviziunea dreptului privat in drept civil si drept comercial nu a fost cunoscuta in acest sistem.

Codificarea dreptului comertului international s-a realizat prin: 1 reglementari uniforme elaborate de Comisia Natiunilor Unite pentru DCI. – elaboreaza noi conventii internationale, legi tip, legi uniforme. 2 reglementari uniforme elaborate de Comisia Economica pentru Europa a ONU – elaboreaza proiecte de conventii in materia DCI. 3 reglementari uniforme realizate de Uniunea Economica Europeana – incheie conventii pt realizarea de norme in domeniul DCI. 4 reglementari uniforme ale Camerei de Comert Internationala de la Paris – a publicat regulile INCOTERMS in 1953 modificate in 1990. Devin obligatorii daca sunt mentionate de catre parti in clauzele contractuale. 5 participarea statelor la uniformizarea reglementarilor .

Uzantele comerciale internationale: constituie izvor de drept (daca exprima practici generale, materializate in repetarea uniforma a unor acte) si sunt forma de exprimare a normelor juridice; legislative si interpretative – deosebirea intre ele: uzantele legislative au o putere obligatorie, indipendent de vointa partilor, se aplica indiferent daca partile le aplica sau le incalca.; cele mai utilizate sunt regulile INCOTERMS.

SOCIETATI COMERCIALE: nationalitatea SC in dreptul roman este data de sediul social; SC cu participare straina reprezinta o forma de cooperare atat cu caracter contractual, cat si cu caracter institutional. Baza juridica este pt SC cu participare straina o constituie prevederile speciale cuprinse in legile comerciale sau in legile care privesc numai anumite categorii ale SC. CONSTITUIREA SI FUNCTIONAREA SC:este supusa dispozitiilor legii 31/1990 cu completarile ulterioare. Elementele distinctive la intocmirea actului constitutiv sunt: cetatenia si domiciliul pentru persoanele fizice, sediul si nationalitatea pentru persoanele juridice straine, denumirea obiectului de activitate.